duminică, 2 august 2015

Colorit, color your life

Dă-i unui copil o cutie de acuarele și va fi cel mai fericit! Iar părinții vor fi și mai fericiți căci, cel mic va fi  ocupat pentru mult timp :)).

Dă-i unui adult acuarele și cu siguranță pentru câteva minute, se va detașa și relaxa complet.


Când pictez cu băiețelul meu, nu doar că petrecem timp împreună,dar în același timp eu simt că îmi reîncarc bateriile. Nu am talent la pictură, dar când vrei doar să te relaxezi mai contează dacă ai talent sau nu? Important e să zâmbim, să ne simțim bine pictând și talentul îl las pe seama artiștilor. Eu cu băiețelul meu suntem doar la categoria amatori. 

Am cochetat la un moment dat cu grafica, am încercat să fac unele portrete cu creionul, păcat că acele încercări artistice le-am rătăcit, v-ar fi plăcut cu siguranță.Cine știe,poate mă reapuc iar de acest hobby pe care îl aveam prin liceu.

De data aceasta voi apela la un magazin specializat, unde pot găsi tot ceea ce am nevoie pentru pictură, grafică, desen sau modelaj. Vă mărturisesc că îmi doresc de mult timp să îmi cumpăr un mic cufăr de lemn pe care să îl pictez așa cum îmi doresc eu. Dorința mea e atât de simplu de realizat mai ales că pe colorit.ro, magazinul care răspândește zâmbete colorate, pot găsi obiecte de lemn pe care eu le pot picta așa cum vreau. Dar cuferele nu se pot picta așa cu orișice acuarele din comerț. căci acuarelele nu rezistă, ci am nevoie de culori acrilice. Dacă nu știați culorile acrilice sunt cele mai rezistente, ele persistă timp îndelungat și sunt folosite de artiști în pictură.

Priviți ce am găsit pe site,în afară de cufere, am găsit icoane predesenate, pe care doar le pictezi cu culori acrilice, inclusiv rama se poate decora sau picta.


Nu trebuie neapărat să pictezi o icoană sau un cufar,poți doar să îți cumperi o panză pictura și să îți lași imaginația să zburde.

Colorit.ro este un site online unde visele pot deveni realitate. Nu trebuie să ai talent pentru a realiza ceva frumos, căci atâta timp cât tu te simți bine realizând un lucru care ție îți aduce zâmbete colorate, atunci este perfect.

Vă recomand cu încredere Colorit.ro din următoarele motive:

1.Experiența lor de 20 de ani și colaborarea cu firme de renume, face din Colorit.ro, un furnizor de încredere.

2.Pe site găsești toata gama de produse necesare pentru pictură, desen, grafică,modelaj,meșteșuguri la prețuri foarte bune.

3. Diversitatea produselor te face să revii pe site, indiferent dacă ești artist sau simplu amator.

4. Site-ul îți oferă consiliere gratuită cu privire la produsele de pe site, dacă nu ești hotărât cu privire la anumite produse sau pur și simplu vrei un sfat.

5. Transport gratuit la comenzi de peste 300ron.

6. Rapiditatea livrării coletelor. Toate comenziile înregistrate până în ora 13 ajung la tine în termen de 24 de ore de la livrarea coletului către curier.


Dacă vreți să vă colorați viața, intrați pe Colorit.ro, magazinul cu zâmbete colorate.





8 comentarii :

  1. http://alinaradoi.ro/index.php/2015/08/02/liebster-award-bloguri-pentru-bloguri/

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pictura este o arta.
    Ai nevoie de talent si de accesorii potrivite! Spor!

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte interesat desi pictura nu e punctul meu forte :)

    RăspundețiȘtergere
  5. E foarte frumos sa pictezi alaturi de copilul tau. Mi-ar placea si mie sa pictez un astfel de cufar.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce interesant!Multumim pentru recomandari.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiam despre existenta acestui site. Culori acrilice nu am folosit dar... niciodata nu e prea taziu! Observ ca se pot gasi si cadouri frumoase pe colorit.ro! :)
    Multumesc pentru prezentare!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  8. Un site interesant, am gasit multe idei de cadouri aici!

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...