vineri, 13 martie 2015

Sa cumparam lenjerii de pat romanesti

Când te muți la casa ta, îți dai seama că o iei de la zero  cu toate:mobilă, aragaz, butelie, mașină de spălat, pat...și multe alte lucruri la fel de utile, dar pe care poate nu le ai, sau dacă le ai, sunt în număr destul de mic sau sunt foarte vechi.

Cât de curând sper să ajung în sfârșit în micuța, dar cocheta mea garsonieră, pentru care am făcut eforturi supraomenești, drumuri zilnice dus-întors la bancă, notar, serviciu și tot așa. Strictul necesar este destul de necesar și oarecum insuficient, dar, am învățat că în viață, timpul le rezolvă pe toate, atâta timp cât ești sănătos și ai voință.

De mult timp, am pus ochii pe niște lenjerii de pat 3d, care pe lângă faptul că atrag prin modelul și calitatea lor, sunt și ieftine. Aș avea nevoie de vreo două lenjerii, mi-ar prinde foarte bine în noua casă.


Vă întrebați cum vine treaba cu 3D? Vă spun eu! Cu aceste lenjerii ai senzația că ești înconjurată de flori, sau că te afli direct în mijlocul unui lan de maci.Orice ați alege veți fi plăcut suprinși de calitatea lor.

Cel mai mult m-am bucurat când am aflat că site-ul comercializează și produse românești.Vă spun sincer, că tânjesc să mai văd și produse de la noi din România, mai ales că sunt și de calitate, spre deosebire de multe importuri ieftine vândute în țară la superpreț.Pe site, am dat de lenjerii de pat romanesti, modele deosebite, din bumbac 100% sau satinate. Ce poate fi mai frumos decât să te odihnești într-o lenjerie de pat pur românească? Cred că ar fi vremea să mai cumpărăm și de la noi din țară, având în vedere că prețurile la lenjeriile de pat sunt mai mult decât accesibile.

Aveți grijă la falsuri și de unde cumpărați lenjerii de pat românești. Pe site-ul lenjeriidepatoutlet.com, găsiți doar lenjerii de pat Pucioasa 100% românești și originale. Profitați de ocazie și prindeți ocazia 1 plus 1 GRATIS la o gamă largă de lenjerii.

Din gama lenjerii de pat Pucioasa mi-a plăcut mult acest model, sunt multe modele frumoase, aveti de unde alege.


6 comentarii :

  1. Sunt, categoric, frumoase, dar n-as zice ca cele romanesti sunt mai ieftine ca altele. :)
    Un minunat weekend iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu sunt mai ieftine, dar nici scumpe, plus ca sunt romanesti.Un week-end minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate stiu eu lenjeriile romanesti oricum sunt mai de calitate fata de cele din import.Isi merita pretul.

      Ștergere
  3. imi place cea cu flori :) prefer lenjeriile mai deschise la culoare, poate de asta ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant articarticol;o astfel de lenjerie cred ca mi-ar trebui si mie si iubitei mele,am adormi ca doi bebelusi si trezirea ar fi foarte placuta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Superbe lenjerii de pat. Imi doresc si eu cel putin una :)

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...