ROMÂNIA LUCRULUI RĂU FĂCUT-MANIFEST PT TARA MEA!!!!

M-am săturat să văd cum oameni de valoare ai țării mor din neglijența autorităților. Până când o să vedem la TV tragedii ca cea din Munții Apuseni când pilotul Iovan și Aura, viitor medic, au fost lăsați să moară de frig, pentru că autoritățile habar n-au avut de capul lor? Oamenii aceia ar fi avut o ȘANSĂ LA VIAȚĂ, șansă pe care autoritățile le-au refuzat-o.

sursa: blog.trezirealarealitate.ro

Acum, iar, s-a repetat tragedia, 4 oameni s-au prăbușit cu avionul, și culmea 2 dintre ei ar fi putut fi salvați, dacă s-ar fi intervenit la timp. Iar când I.S.U. a venit la fața locului să îi scoată din apa,avionul se afla la doar 500 m de țărm, iar culmea barca era dezumflată. RUȘINE!!! Vă bateți joc de țara asta, de oamenii ei, de valorile ei.. Ați lăsat 4 oameni, 4 salvatori să moară!!! SĂ MOARĂ ÎNGHEȚATI!!Ce moarte e asta???


PÂNĂ CÂND VOI SUPORTA SITUAȚIA ASTA DIN ȚARĂ? Până când voi vedea cum guvernanții îți bat joc de noi la propriu???PÂNĂ CÂND?

VREȚI SĂ CREȘTETI NATALITATEA, DRAGI GUVERNANȚI???!!Cum să creșteți natalitatea când alocația unui copil e 42 de lei..În Italia e 100 euro..MAMELE si copii au ajuns batjocura politicienilor...


VREȚI SALARII MĂRITE, dar și pe acelea le impozitați la maxim...Nu am auzit de impozit de 30% și asta de 2 ori pe luna(voi reveni cu detalii in alta postare)

M-am săturat să DAU ȘPAGĂ la doctori ca să se uite la mine, și nici atunci să nu îmi dea un diagnostic corect.Doctorii buni îi număr pe degete, și aceia care mai sunt, mor pe capete în tragedii aviatice în timp ce încearcă să salveze oameni in suferință.

AȚI VÂNDUT TOT, TOT, AȚI DESFIINȚAT ȘCOLI, SPITALE, AVEȚI SALARII NESIMȚITE ȘI VĂ UITAȚI DE UNDE să mai luați amărâților de la bugetari sau pensionari.Eu trăiesc cu 1000 ron pe lună, voi, ați putea trăi cu 1000ron pe lună, să și mâncați, să achitați dările, să vă îmbrăcați, să mai ai și copil???Nu cred, căci am ajuns să trăiesc de la lună la lună, din cauza voastră, guvernanților dragi!!!Ne mințiți că ne creșteți salariile, păi ce creștere e aia de 5% când cu cât crește salariul, impozitul e mai mare?????

TOȚI SUNT NUMIȚI POLITIC, oameni incapabili sunt în funcții de conducere, nu se mai pune accent pe ce știi sau ce ești ca om, ești în partid ești al mai tare din parcare, și de fapt tragi în jos toată compania sau firma. De frică tăcem, ne plecăm capul..NU MAI VREAU SĂ TAC, NU MAI VREAU SĂ ÎMI PLEC CAPUL...Vreau să trăiesc într-o țară a lucrului bine făcut, m-am săturat de INCOMPETENȚI.M-AM SĂTURAT SĂ SPUN CĂ ÎMI E BINE, NU ÎMI E BINE ÎN ȚARA MEA!!!!Și ce să fac, să plec? HAIDEȚI SĂ PLECĂM CU TOȚII, unde ajungem așa???

M-am săturat să văd peste tot oameni puși politic, nu mai poți obține un amărât post în țara asta, dacă nu ai vreo pilă, sau dacă nu ești într-un partid.

M-am săturat să văd tot felul de specimene la TV...CE FACEȚI DRAGI ADORMIȚI DE LA CNA de vedem tot felul de non modele la TV....M-am săturat de voi, ipocriților care apăreți la TV și vă mândriți cu prostia și averea voastră în timp ce în România se moare de foame...CE ÎNVAȚĂ COPIII NOȘTRII DE LA NON VALORILE CARE SE PERINDĂ LA TV?

CE SE VA ALEGE DE COPIII NOȘTRI???CE VIITOR AU EI, CÂND PĂRINȚII LOR TRĂIESC DE PE O ZI PE ALTA CU MINCIUNI ȘI VISE??

În țara mea nu merge și AȘA, m-am săturat să tot sper că va fi bine și nu va fi...

HAIDEȚI SĂ FACEM CEVA, ROMÂNILOR, TREZITI-VĂ, ASTA NU E ROMÂNIA PE CARE NE-O DORIM!!!ASTA NU E ROMÂNIA PENTRU CARE AU MURIT CEI DINAINTEA NOASTRA, ASTA NU E ROMANIA NOASTRĂ!!!

Cine are bătrâni, să-i arunce?

Am asistat azi la o scena care m-a pus pe gânduri. În autobuz, o femeie discuta la telefon despre tatăl ei bolnav, pe care îl externase de la oncologie, cu cancer pulmonar și care nu știa ce să facă cu el, pentru că ea, nu putea avea grijă de el. Am rămas un pic șocată, adică tatăl tău e în prag de moarte și tu, nu ești în stare să ai grijă de el? Bătrânul mergea, nu era invalid, dar probabil ca orice bătrân, are nevoie de un ajutor mai deosebit. Tatăl nu zicea nimic..Cred că era rușinat de fiica lui, care vorbea în gura mare în ditamai autobuzul.

Nu știu care or fi fost relațiile între tatăl și fiică de-a lungul vieții,poate nu s-au înțeles bine, poate tatălui nu i-a păsat de fata lui și s-a trezit peste noapte cu el, dar oare nu e o datorie morală în fața lui Dumnezeu să ne ajutăm părinții la bătrânețe?

Așa că mă rog Domnului să fiu capabilă să mă îngrijesc când oi fi bătrână, căci, cine știe nora mea ce apucături o avea și nici nu o să se uite la mine.

CINE ARE BĂTRÂNI, SĂ-I PREȚUIASCĂ!

Iubesc toate anotimpurile

A venit toamna. Iubesc toamna, pentru simplul motiv pentru că toamna a fost anotimpul în care, deşi toţi ne erau împotrivă, tu nu ai renunţat la mine, la noi.

A trecut vara, am avut multe vise, nu le-am lăsat în urmă, le port cu mine şi această toamnă. 

Iubesc şi vara, pentru că atunci te-am întâlnit.

Iubesc toate anotimpurile pentru simplul motiv că îmi amintesc de tine. Vara îmi aduce aminte de primii fluturi în stomac, de primele nopţi de dragoste împreună, de farmecul începuturilor. 

Iubesc toamna pentru că atunci mi-ai dovedit cât de mult mă iubeşti.Iubesc iarna, pentru că după mulţi ani, am avut sărbători fericite...în familie. Iubesc primăvara, pentru că îmi aduce aminte de un nou început, împreună.

Sunt mulţi oameni care încearcă să mă doboare, de multe ori cedez, plâng, mă gândesc la lucruri negative şi apoi renasc din nou, cu gândul spre mai bine. Nu ştiu dacă va fi mai bine, dar am pornit la acest drum împreună şi tot împreună vreau să îl încheiem. M-am săturat de oameni închişi, înguşti la minte care încearcă să îmi tulbure echilibrul.

Toamna aceasta voi merge înainte cu visele şi dragostea din mine, încercând să nu dau atenţie oamenilor care vor să mă doboare. 

Iubirea din sufletul meu, iubirea pentru copilul şi soţul meu e singura armă pe care o am, singura avere.

Vă doresc o toamnă plină de căldură!

Postarea participă la Bună dimineaţa, Soare!

Viata e o roată

Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-și plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame.
Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise ușa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă.
Ea se gândi că tânărul părea înfometat, așa că îi aduse un pahar mare cu lapte.
El îl bău încet și dupa aceea întrebă:
-Cât vă datorez?-
-Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. – mama mea ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
Și el răspunse: vă mulțumesc din suflet…!

Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai că se simți mai ușurat, dar și încrederea în Dumnezeu și în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câțiva ani, femeia se îmbolnavi grav. Medicii din satul ei erau îngrijorați. După puțin timp au trimis-o în oras. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultație. Când el auzi numele satului din care provenea pacienta, simți în ochi o lumină specială și o senzație plăcuta. Imediat Dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat… Se întoarse în sala de vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viața. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost operată pe cord deschis și se recupera foarte încet… După o lungă luptă, ea învinse boala…! Era în sfârșit sănătoasă…!

Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrolă si o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii și o trimise în camera pacientei.
Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că știa că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca să plăteasca costul unei intervenții atât de complicate…
În sfârșit o deschise și ceva îi atrase imediat atenția: pe marginile facturii citi aceste cuvinte…
“Platită integral acum mulți ani, cu un pahar de lapte”
Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie și fericită îl binecuvanta pe doctor pentru că-i salvase viața…

Să nu te îndoiești că vei culege ceea ce semeni…

Nu există întâmplarea… există o invizibilă mână a destinului care redă fiecăruia ceea ce a dat…

sursa: Andrei Laslau

A fost acolo

Am avut mari îndoieli, incertitudini cu privire la Dumezeu şi la grija Lui pentru mine. Au fost ani la rândul când mă certam cu El pentru simplul motiv că viaţa mea era lipsită de speranţă, credeam că voi fi mereu nefericită şi tristă, şi că El nu îmi va oferi nimic bun. 
Dar cât de amarnic m-am înşelat. Nu am fost niciodată vreo credincioasă, cu atât mai puţin prea dusă la Biserică. Consider că relaţia mea cu Dumnezeu nu constă în a merge într-o Biserică şi a mă ruga. O pot face şi acasă. 

În seara această, însă stând în bucătărie şi pregătind ceva frugal să mănânc, am avut o revelaţie, o scânteie care mi-a luminat tot sufletul. Cum m-am putut îndoi că El nu a fost acolo lângă mine, când de fiecare dată când am căzut am găsit resurse să mă ridic,  de fiecare dată când am plâns, lacrimile s-au oprit brusc şi din interior au apărut noi resurse care m-au făcut să merg mai departe. A fost acolo mereu, doar că eu am fost prea oarbă pentru a-L observa. Am fost mult timp prea orbită de furie ca să înţeleg că lucrurile au un mers al lor, că uneori trebuie să suferim pentru a ne maturiza, că uneori trebuie să aşteptăm pentru a primi. 

Acum ştiu, că orice ar fi există Cineva care mereu îmi va întinde o mână pentru a mă ridica. Nu sunt în cea mai bună perioadă a vieţii mele, sunt multe minusuri,dar la fel de multe plusuri,  însă ştiu sigur că am pentru cine mai departe: bărbatul minunat pe care îl am în viaţa mea şi copilul meu sunt cele mai frumoase daruri pe care Cel de Sus mi le-a putut dărui. 

Ne facem griji mereu pentru ce vom mânca, cu ce ne vom îmbrăca, şi uităm să mulţumim celui de Sus pentru lucrurile minunate pe care le avem în viaţa noastră. Nu totul ţine de partea materială, uneori trebuie să ne îngriim şi sufletul, pentru că gândind pozitiv, vor apărea şi lucruri pozitive în viaţa noastră.Toate grijile acestea îmi amintesc de nişte lucruri din Biblie, nu le reţin exact, însă sună ceva de genul: ,, Priviţi la păsările cerului, ele nu seamănă , nici seceră, oare nu sunteţi voi mai presus decât ele?'

Închei cu un citat din Biblie pe care îl repet mereu când simt că am nevoie de putere: ,, Nicidecum n-am să te las/ Cu niciun chip nu am să te părăsesc''Evrei 13:5

Poveste cu frizeri şi mult mai mult

Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus: ”Nu cred că Dumnezeu există.”
“De ce spui asta?” a întrebat clientul.
“Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri.”

Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. 

Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:
“Ştii ceva? Frizerii nu există!”
“Cum poţi spune asta?” a întrebat frizerul nedumerit. “Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!”
“Nu e aşa!” a spus clientul. “Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară.”
“Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine.”
“Exact!” a spus clientul plin de încântare.”Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume.”

Etichete

Cred că v-am mai povestit de aventurile mele la serviciu. Ei bine, problema mea principală la serviciu sunt FEMEILE DE SERVICIU. De ce? Pentru că am ajuns să le fac şi treaba lor. PROBLEMA MEA ŞI ,,MAI PRINCIPALĂ''...E DIRECTOAREA...Care nu le spune nimic, ba chiar le ţine partea, şi în unitate e ca la nebuni. Dacă directoarea le-ar face observaţie şi le-ar pune la punct, cred că totul ar fi minunat.

Revin la un subiect legat de colegele mele. Nu pot spune că am prea multe simpatii printre ele, sunt colegele mele şi atât. Acum ceva timp am avut de a face cu una dintre ele..mi-a aruncat vreo două vorbe aşa aiurea, şi je' i-am răspuns şi eu cam tăios, ba chiar am dat-o naiba(în gândul meu).Iar de atunci am considerat-o un fel de babă comunistă.

Întâmplarea a făcut ca înainte de Crăciun, să ajungem amândouă în aceeaşi clasă, fiind copii puţini i-am culcat într-o singură sală. Din vorbă în vorbă, am ajuns să depănăm amintiri mai vechi sau mai noi. Mi-a povestit viaţa ei, şi m-am regăsit în povestea ei, pentru că şi ea ca şi mine a avut ,,norocul'' să se căsătorească cu un bărbat nepotrivit. Singura diferenţă e faptul că eu am avut curaj să merg mai departe, deşi aveam un copil, pe când ea a spus că a stat pentru copil. În schimb a avut o viaţă nefericită, şi încă are,deoarece soţul dumneaei îşi păstrează aceleaşi obiceiuri..băut, jocuri de alcool. 

Când mi-a povestit toate acestea, mi-am dat seama cât am greşit că am etichetat-o o babă afurisită şi acră. Cred că orice femeie ar devenii în timp mai rea, mai acră, dacă acasă nu ar avea liniştea pe care şi-o doreşte. Iar din ziua aceea am simpatizat-o, şi cred că şi ea pe mine. Nu pot spune că suntem prietene, însă ceva mă face să o privesc cu ochi mai blânzi, să-i dau circumstanţe atenuante, şi chiar am admirat-o că prin duritatea ei le pune la punct pe femeile de serviciu. Ce am observat la dumneaei e faptul că spune lucrurile pe nume, că e o luptătoare, şi cred că aici m-am văzut pe mine. 

Mereu etichetăm oamenii fără să le cunoaştem poveştile de viaţă, fără să avem curiozitatea să aflăm mai multe despre ei, dar viaţa aduce munte cu deal împreună, şi la un pahar de vorbă ne dăm seama că de fapt nu suntem aşa diferiţi, şi că ideile preconcepute ţin doar de felul în care priveşti lucrurile. Privindu-le superficial vei judeca superficial, privindu-le atent, vei vedea esenţialul.

Ştiu că sunt proastă..

Azi am avut o zi super agitată la serviciu, cred că exact când nu te simţi bine fizic se întâmplă ceva care să te dea peste cap. Am început bine de luni.În fine trecem şi peste asta..

Referitor la tot ce s-a întâmplat azi şi nu numai cred că uneori calităţile par defecte.De ce? Pentru că părinţii mei aşa cum sunt ei cu n defecte m-au înzestrat cu mult prea mult bun simţ. Iar acest bun simţ al meu, mă opreşte să fiu nesimţită cu cine merită. Mi-aş dori să ştiu să dau replica celui care o merită şi să-i plătesc omului cu aceeaşi monedă, însă mintea mea nu e odihnită ca cea a prostului. 

Am un colectiv de vipere, nu de femei bugetare care în loc să îşi vadă de propria meserie, de propriile vieţi te muşcă atunci când nu ai niciun chef de prostia lor veninoasă.

Vorba lui Creangă...

O seară plăcută!

Faith..credinţă

Nu am nicio inspiraţie la ora asta, aşa că tot căutând câte ceva, ceva ce nu ştiu nici eu, am dat peste asta.

Stau foarte prost la capitolul credinţă, nu că aş fi vreo atee, cred în Dumnezeu, dar îmi pierd repede încrederea că Dumnezeu mă poate ajuta. Ştiu că El e acolo sus, însă uneori mă cert cu El, şi mă răzvrătesc împotriva lucrurilor rele care mi se întâmplă, şi Îi cer socoteală.

Răzvrătirea mea vine cred din necredinţă, însă mi-aş dori să am mai multă încredere, să nu mai cad mereu în depresie, să nu mai văd totul aşa de negru.

Caută să ajungi un soare

De foarte multe ori când intru pe blog, uitându-mă la numărul de persoane care îmi vizitează blogul constat că foarte multă lume citeşte articolul despre cel mai bun alergolog din România, şi sincer îmi creşte inima ştiind că poate acel articol este de ajutor cuiva. Mie personal, dna doctor Carmen Bunu mi-a readus liniştea şi sănătatea fiului meu.

De aceea, azi, vreau să încep ziua cu dreptul, şi să cred că fiecare gest al nostru contează, fiecare vorba bună poate aduce un zâmbet cuiva, fiecare zâmbet poate vindeca răni..

Eu văd viaţa ca un carusel, ca o roată care se tot învârteşte, trecem şi prin bune şi prin rele, dar trebuie să avem grijă ca uneori, lucrurile rele pe care le-am făcut se întorc inevitabil asupra noastră. F.M Dostoievski spunea ,,Caută să ajungi un soare, şi atunci are  să te vadă toată lumea''.

Să încercăm să luminăm din când în când şi viaţa celor din jurul nostru, şi aşa o să ajungem mai aproape de soare.

sursa

Acest articol participă la Bună dimineaţa soare cu bunăvoinţa Iulisei!

Ştirea zilei...e week-end

După o săptămână mai mult decât oribilă, cu discuţii,mutre, fasoane la serviciu.. iată că a venit şi week-end-ul. 

Pe scurt la serviciu am ajuns femeie de serviciu, şi din câte îmi aduc eu aminte la ultimul control psihologic(noi prin educaţie suntem des controlaţi la tărtăcuţă să vadă aştia dacă mai avem toate ţiglele pe casă) nu sufeream de tulburări de personalitate. Şi dăi şi luptă, şi luptă că şi eu sunt a dracului de mor când vreau şi ştiu că am dreptate. De' e greu să fii şi femeie de serviciu în ziua de azi, le era greu la două femei să schimbe câţiva copilaşi de haine la somn, greu să se ducă să-i supravegheze la toaletă.E grele frate, munca! Într-un final, au pus posteriorul la munca, după ce m-am mai răţoit un pic la ele, şi după ce le-am reclamat la sus numita directoare. Directoare care şi ea la rândul ei, mă trăsese de mâneca să pun şi eu mâna să ajut copiii la îmbracat, că de aceea am făcut o facultate, şi n cursuri de perfecţionare ca în loc de educatoare să fiu baby sitter. Ruşinicăăăăăăăăăă doamnei directoare şi colegelor mele doamnele tanti de scârbiciu, pardon serviciu, sau îngrijitoare, sau ce or fi, că oricum sunt de decor.

Bine că s-a terminat totul cu bine, mi-am mai revenit după plecarea iubitului, asta după ce am umplut vreo 2-3 ligheane, dar aşa e când iubeşti. 

VĂ DORESC UN WEEK-END MINUNAT! E WEEK-END AŞA CĂ PROFITAŢI DE EL DIN PLIN! Eu am de gând să mă relaxez din plin.

wosursa

Imagine

Nu credeam că iar dragostea poate durea atât de rău. Nu credeam că voi plânge iar din dragoste..pentru tine, pentru că tu ai plecat de lângă mine. Dar nu ai plecat pentru că nu mă iubeşti, ci doar pentru simplul motiv că aici în România visele nu pot deveni realitate. Ne-am încăpăţânat să ne facem un viitor, o casă a noastră pentru a nu sta cu nişte părinţi care oricum nu ne-ar înţelege. Te-ai încăpăţânat să pleci peste mări şi ţări pentru noi, dar m-ai lăsat pe mine în urmă. Iar lipsa ta doare, doare atât de tare.Mai bine, nu te-aş fi lăsat să pleci, acum când deabea te-am găsit. 

Ai plecat, dar ai luat cu tine sufletul meu, şi cum o să treacă timpul până când te voi ţine iar în braţe? 

Sunt tristă, mă doare inima, simt că totul s-a prăbuşit în jurul meu, ştiu că mâine va fi mai bine, dar astăzi pur şi simplu mă sufocă lipsa ta. Totul în jur îmi spune că nu eşti aici, sunt atât de neputincioasă, am uitat cât doare să iubeşti.

Te iubesc sufletul meu! 

Un pic de soare după nori

Bun regăsit, drage bloggeriţe! Spun drage, pentru că nu prea sunt citită de masculi feroce, probabil se plictisesc de la primele rânduri citind micile mele drame.


Sunt bine, am avut o săptămână groaznică, dar încet, încet lucrurile revin la normal. Orice început e greu, însă trebuia să pornesc de undeva, departe de o familie care nu mă susţine necondiţionat. 

sursa

Oare părinţii n-ar trebui să îţi ierte orice, şi să găseşti înţelegere la ei? La urma urmelor nu am omorât pe nimeni! 

Când Bubu va fi mare, voi fi acolo lângă el, indiferent de orice. 
Pentru că părinţii au obligaţia să fie necondiţionat alături de copiii lor, chiar şi când copiii au 40 de ani şi greşesc.

sursa

Îmi iau zborul

Întotdeauna e un început şi un sfârşit pentru toate. Sper ca acesta să fie într-un final începutul a celei mai frumoase perioade din viaţa mea. Pun punctul pe i şi îmi iau zborul din casa părintească pentru totdeauna. 3 ani de chin ajung, mai rău nu se poate. 

Sunt eu şi Bubu, şi acel cineva special, îngerul nostru. 

Vă pup, o să fiu cam ocupată, nu ştiu când o să intru, am avut o săptămână cu multe lacrimi şi certuri, simt că psihic sunt cam terminată, însă voi reveni cu forţe noi şi vă voi povesti toată tărăşenia.

Vă mulţumesc pentru frumoasele urări de ziua mea!

sursa

Tit,tiiiiiiiit, atenţie pericol public!

Oficial sunt un pericol public pe drumurile din frumoasa noastra Românie, şi nu, nu pentru că aş fi eu un dezastru ca şoferiţă, dar cică aştia sub 30 de ani sunt pericol public, drept pentru care au dublat sau triplat asigurarea RCA. Adică cei sub 30 de ani fac mai multe accidente decât cei peste 30 de ani, şi eu fiind o tinerică de 27 de ani trebuie să mai aştept să mi se mai zbârcească pielea pe mine că să am şi eu reducere la RCA. Pe ce studii s-or fi bazat ei, nu ştiu, şi se mai plâng guvernanţii noştrii că nu au bani pentru educaţie, sănătate, etc la câţi bani plătesc săracii contribuabili de până în 30 de ani posesori de hârburi de prin '97 pentru nişte banale asigurări?

Dacă acum 6 luni am plătit 220 pe jumătate de an, acum am plătit 499 pentru RCA, şi tot pe 6 luni! Nu oi fi eu vreo şoferiţă prea pricepută, dar nici spaima şoselelor nu sunt, plus că nici nu am vreun BMW, sau Ferrari, adică am un jaf amărât şi hârbuit de prin 1997, că atât mi-a permis buzunarul, şi drept să vă spun nu prea aş investi într-o maşină că şi aşa se duc banii pe benzină, eventuale reparaţii, etc. Cum să nu te doară capul şi să te ardă buzunarul?Aaa, şi dacă mai aveam şi accidente la activ, cred că mai plăteam vreo 200ron în plus!

Sunt bine, dragele mele, o mai iau pe arătură din când în când, însă acum mă temperează iubitul meu, care e mult mai calm decât mine:))

Să aveţi o săptămână cât mai frumoasă!

P.S..Mă gândeam să scriu şi eu ceva de genul pe maşina mea, nu de alta dar din moment ce sunt pericol public să ştie lumea să mă ocolească, nu de alta dar mai sunt şi blondă (doar uneori:))

sursa

Mă simt bine, foarte bine

Salutare tuturor! Nu pot să vă spun cât mi-a fost de dor de voi toţi, şi cum am privit cu jind la calculatorul care nu mergea, la telefonul care nu mă lasă să postez...După lungi lupte, iată că am reuşit să repar calculatorul, nenea care l-a reparat zicea că nu a mai văzut atâţia viruşi, de' trag viruşii la mine ca la pâinea caldă, şi iată că am revenit. 

Am revenit mai puternică, mai plină de energie, mai încrezătoare în mine. O să vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu veşnic nemulţumita Fairytale, depresivă din născare şi pornită pe toată lumea? Ei bine, uneori gheaţa se topeşte şi începi să iubeşti. DA, IUBESC cu patimă şi dăruire şi pentru prima oară după mult timp mă simt bine, chiar foarte bine! Şi parcă lucrurile încep să se închege, şi chiar merg pe făgaşul care trebuie. Bubu este bine, nu i-a mai apărut alergia, să sperăm că nu o să-i mai apară, mai are puţin şi începe grădiniţa în mod oficial şi am mari emoţii. Doamne, când a crescut băiatul meu aşa mare? Serviciul merge şi el, şi eu după el, mă mai aleargă el, dar şi eu mă ţin pe poziţii. În concluzie mă simt bine, chiar foarte bine!

Off, mi-a fost dor să scriu, să vă citesc nici nu vă imaginaţi! Aici e mica mea lume plină de oameni minunaţi care mă încântă cu poveştile lor de viaţă! Promit că voi recupera timpul în care nu am scris, da, da am multe gânduri de spus, de' o să vă plictisesc destul de mult, dar asta e :))

sursa

Mai sunt...

Am învăţat că mai există şi oameni care sunt alături de tine fără să aştepte nimic în schimb.

Sunt şi doctori care n-au uitat să fie doctori şi mai ales oameni.

Mai sunt şi oameni care nu au uitat să iubească omul de lângă ei aşa cum este el..o fiinţă imperfectă.

Sunt destul de mulţi oameni care n-au uitat să zâmbească ori de câte ori au ocazia, chiar şi atunci când viaţa nu le surâde.

Uneori trebuie să mai vedem şi jumătatea plină a paharului, pentru simplul fapt că după nori răsare soarele, după noapte vine zi..Există speranţă, dacă credem că ea există!

O zi motivaţională să aveţi!

Carmen BUNU PANAITESCU-cel mai bun medic alergolog din Romania

Aş vrea să înalţ azi o statuie, cel puţin virtuală pentru un adevărat medic cum rar am întâlnit. DOAMNA DOCTOR CARMEN BUNU PANAITESCU, medic alergolog la clinica Clinics din Timisoara. 

Cei care îmi citiţi blogul ştiti cu ce probleme m-am confruntat legat de alergiile băiatului meu. Eram disperată de-a dreptul înnebunită pentru că nu ştiam ce se întâmplă cu copilul meu. Aici, în acest sat-oraş unde locuiesc, stimata doamnă doctor de fapt nu o pot numi doctor, e mult spus, mi-a spus că face alergii la alimente. La ce fel de alimente? Nici ea nu ştia, pentru că ea zicea ceva, analizele arătau cu totul altceva. Sincer ajunsesem atât de stresată pentru ceea ce mânca Bubu, pentru că zilnic îi apăreau bubiţe pe corp. 
Ca să nu vă mai spun că aici dna doctor din sat-oraşul în care locuiesc eu i-a dat un tratament pentru astm, şi anume Singulair. Sincer nu i l-am dat decât o săptămână pentru că i-a dat nişte reacţii adverse oribile: nervozitate, agitaţie, coşmaruri. Aşa că nu i l-am mai dat. Cum i-o fi trăznit ei prin cap să ii dea aşa ceva unui copil de 3 ani nu ştiu, bineînţeles că am întrebat-o. Ştiţi care a fost răspunsul ei..I-l dăm preventiv... Acela a fost argumentul care m-a determinat să cer şi o a doua părere.

Şi uite aşa am ajuns la dna doctor CARMEN BUNU PANAITESCU. Bineînţeles că am căutat pe net un medic alergolog bun, nu m-am dus aşa aiurea, am găsit numai lucruri extraordinare despre dna doctor, plus că am mai primit şi referinţe bune, de la cineva care îi călcase pragul,aşa că duşi am fost la TM. 

Când am intrat în clinică, am simţit că intru într-un palat..de la finisajele casei, până la gresie, canapele..totul exemplar.. Ce am admirat că deşi era o clinică pentru toată lumea, erau jucării şi pentru copii. Deci Bubu nu s-a plictisit o clipă cu toate că era obosit de pe drum.

 Aveam programare la ora 16:00, am ajuns oricum mai devreme, şi ne-au preluat rezidentele(3 la număr)..cred că ele oricum ştiau cu mult mai multe decât doctoriţa din oraşul meu. După ce mi-au pus şi ele câteva întrebări, la ora 16:00 fix a venit şi dna doctor Carmen Bunu. Punctualitate exemplară. O doamnă cam la 50 de ani, îmbrăcată cu gust, ce mai o adevărată doamnă! 

Sincer mi-a răspuns la toate întrebările mele, cu o siguranţă şi calmitate deosebită. I-a făcut lui Bubu testele de sânge la sigur, adică a ştiut ce teste să-i facă. Nu vă pot spune ce frumos mi-a vorbit, şi mai ales copilului, adica se vedea că a lucrat cu copiii, şi mai ales că ştie să se poarte cu ei.. Bubu al meu o clipă nu a plâns. După ce i-a făcut testele, şi le-a putut citi, SURPRIZĂ MARE..Bubu al meu nu e alergic la alimente, ci la alergenii din aer: praf, polen, etc, dar nu este o alergie pronunţată, adică în timp se poate scapa de ea. 

Mi-a explicat că dacă era alergic la alimente altele erau simptomele. Ne-a dat să luăm din toamnă o cură de imunostimulatoare timp de 3 luni, şi ne-a spus că dacă facem cure la mare, salină, dacă avem grijă să îl ferim de praf, mucegai, şi alte minunaţii, în timp organismul lui îşi va forma imunitatea, şi poate scăpăm de alergii. Sunt multe lucruri pe care mi le-a spus, nu are rost să vă încarc cu atâtea informaţii, însă punâdu-le cap la cap, îmi dau seama că atunci când îi curgea nasul de nu ştiam ce să-i mai dau lu' Bubu..era în perioada cu polenul de la pomii înfloriţi, şi multe alte lucruri. 

Nu am cuvinte să-i mulţumesc acestei dne deosebite pentru profesionalismul cu care ne-a tratat. Am plecat de acolo liniştită sufleteşte, sigură că ceea ce ni s-a spus e adevărat. 

Dacă aveţi probleme cu alergiile apelaţi cu încredere la dna Carmen Bunu, o găsiţi aici .Noi o să mai mergem peste o lună şi ceva la control.

Doamna Doctor Carmen BUNU

sursa

Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere, şi uneori miracolele se întâmplă.

Lecţie de viaţă

Nici nu ştiu cum să încep..Cum Dumnezeu îmi dă lecţii atât de dure, şi totuşi lecţii care mă trezesc la viaţă, care îmi amintesc că eu sunt atât de bine, atât de fericită în comparaţie cu alţii.
Astăzi am fost la Spitalul de nebuni, de fapt psihiatrie..şi nu, nu pentru mine, ci pentru a ajuta pe cineva.  Nu sunt prietenă cu această doamnă, nu sunt nici măcăr vecină, ci o simplă cunoştiinţă, însă nu am putut să stau departe. 
E un caz deosebit, plus că sunt la mijloc două fetiţe mici, e o familie care trăieşte de pe o zi pe alta, iar doamna a clacat psihic. 
Însă cred că nu aţi mai pomenit aşa ceva..cum un doctor, un medic de familie..să nu dea un bilet de internare soţului? CUM? Aşa zisa doctoriţă a spus că trebuie să vadă dacă pacienta e de acord cu internarea? Am stat vreo 30 min cu ea în telefon, şi i-am explicat ca respectiva doamnă vorbeşte de sinucidere, a  lăsat butelia de la aragaz deschisă, are halucinaţii, aude voci, are nevoie doar de un simplu bilet de internare, şi că o internăm cu acordul soţului. NU, ŞI NU! Păi şi dacă eşti cu piciorul în ghips, trebuie să vii tu personal ca să îţi dea biletul de internare? Aşa nesimţire nu am mai pomenit.

Soţul doamnei a chemat de două ori ambulanţa...ştiţi care a fost răspunsul doctorului de pe ambulanţă..,, Trebuie să facă o criză ca s-o luăm cu Salvarea''. CUM POŢI SĂ SPUI AŞA CEVA, adică ce vroiau ei să omoare pe cineva..ca s-o interneze la nebuni? Un nebun nu va recunoaşte niciodată că e nebun. Numai când o priveai îţi dădeai seama că are ceva, iar dacă stăteai 2 min de vorbă cu ea. îţi dădeai seama că are grave probleme. Ea nu mai ştia în ce zi suntem, sărea de la una la alta..etc, erc,

Iar astăzi de dimineaţă ne-am dus..am luat-o..era mai palidă ca un cadavru..transfigurată, vorbeai cu ea, dar parcă era în lumea ei, deci era mult mai rău decât acum câteva zile când am stat de vorbă cu ea..am convins-o că mergem doar la un simplu consult, şi de voie, de nevoie, de ruşine, a vret să meargă cu mine, colega mea, şi soţul ei.

La spital, bineînţeles că doctoriţa psihiatru şi-a dat seama că nu e de glumă..şi a internat-o de urgenţă.

Mi s-a rupt sufletul când am văzut-o cum ţipa, că ea nu e nebună, că nu vrea să se interneze etc...etc... şi câte îi mai striga soţului, dar mă bucur că am dus-o, şi că nu s-a ajuns la mai rău..să se omoare, să îşi omoare fetele, sau mai ştiu şi eu ce.

Sper să îşi revină, şi mai ales să conştientizeze faptul că are nevoie de tratament. Am făcut şi o chetă, şi i-am spus şi soţului, şi doctoriţei, că ne vom ocupa de tot ce e nevoie. Nu o vom lăasa, are nevoie de ajutorul nostru, pentru că nu are nici ea pe nimeni.

Asta da lecţie. Problemele mele nu sunt probleme, ce are doamna da sunt probleme, şi sincer în acest moment îmi e ruşine de ce am scris în postarea anterioară, de aceea o s-o şterg.
Nu mai vreau să îmi plâng de milă, fericirea mea nu stă într-un bărbat, îmi este greu într-adevăr singură, dar nu vreau să ajung mai rău. 

Aşa că, Fairytale, capul sus! Mâine va fi mai bine! Ai încredere în tine, în cel de sus şi va fi bine!

Ghici, ghicitoarea mea?

Oare ce se ascunde după copac?

Ca o paranteză..azi am fost la dentist, a doua şedinţă..şi mi-a făcut două injecţii. Ţin să vă spun că am jumătate de gură amorţiţă, jumătate de nară amorţită, un pic din obraz nu-l simt, şi parcă şi ochiul clipeşte mai greu..şi chiar şi după o oră....Însă partea bună e că n-am simţit absolut nimic. Bine,era şi culmea să mai simt ceva după două injecţii!!!!