Am asistat azi la o scena care m-a pus pe gânduri. În autobuz, o femeie discuta la telefon despre tatăl ei bolnav, pe care îl externase de la oncologie, cu cancer pulmonar și care nu știa ce să facă cu el, pentru că ea, nu putea avea grijă de el. Am rămas un pic șocată, adică tatăl tău e în prag de moarte și tu, nu ești în stare să ai grijă de el? Bătrânul mergea, nu era invalid, dar probabil ca orice bătrân, are nevoie de un ajutor mai deosebit. Tatăl nu zicea nimic..Cred că era rușinat de fiica lui, care vorbea în gura mare în ditamai autobuzul.
Nu știu care or fi fost relațiile între tatăl și fiică de-a lungul vieții,poate nu s-au înțeles bine, poate tatălui nu i-a păsat de fata lui și s-a trezit peste noapte cu el, dar oare nu e o datorie morală în fața lui Dumnezeu să ne ajutăm părinții la bătrânețe?
Așa că mă rog Domnului să fiu capabilă să mă îngrijesc când oi fi bătrână, căci, cine știe nora mea ce apucături o avea și nici nu o să se uite la mine.
CINE ARE BĂTRÂNI, SĂ-I PREȚUIASCĂ!
doamne...cata durere trebuie sa fie in sufletul bietului om; nu e suficient ca esti bolnav mai ai parte si de copii fara suflet :(
RăspundețiȘtergere