luni, 13 iulie 2015

OOTD-Fusta cu buline/Polka Dots Skirt

Salutare, dragele mele. Ultimele săptămâni au fost destul de agitate, dar în același timp frumoase,căci am avut ocazia să mă redescopăr pe mine și pe cei dragi din jurul meu.Am învățat că unele lucruri nu se întâmplă decât la momentul potrivit, nici mai devreme, nici prea târziu,ci atunci când trebuie.Nici timpul nu prea a fost aliatul meu, de aceea am cam întârziat cu vizitele și comentariile pe bloguri, dar mă revanșez eu.

Sper să vă placă ținuta de azi, căci eu m-am simțit foarte bine la ședința foto purtând această fustă adorabilă.

AM PURTAT:


FUSTA/SKIRT via DressLink
Bluza-random
Sandale Benvenutti
Geanta vintage


Parcă semăn cu Scufița Roșie,nu?


Fusta e din satin, e un material destul de subțire și lucios, nu are dos, dar oricum nu se vede nimic prin ea.Mărimea este One-size, adică universală, tocmai datorită elasticului din jurului taliei. Elasticul e alb,o să îl observați în imaginile de pe site ,dar mi s-a părut mai potrivit să o port astfel,cu elasticul ascuns.

Este o fustă care sigur aduce o pată de culoare într-o zi banală, deși am evitat bulinele și acest tip de model, am zis că e timpul să explorez noi posibilități.


Nu regret alegerea făcută, pentru că este o fustă care îmi place foarte mult.În plus, are un preț mic, 3,45$,adică undeva la 16 ron.O găsiți și pe alte variante de culori.


Dresslink.com este un site asiatic de haine online cu prețuri foarte bune. Singurul dezavantaj este faptul că transportul nu este gratuit, dar având în vedere prețurile mici la haine, acestea compensează într-un fel transportul.


Mă înclin în fața voastră, și vă aștept ,cu drag, părerile cu privire la fustița mea îmbulinată :))

Pupici!!!



12 comentarii :

  1. Foarte frumoasa tinuta, fustita e asa de dragalasa <3 imi place si geanta :)
    pupici :-*

    RăspundețiȘtergere
  2. Tinuta vesela, tinereasca! E faina fusta! Bulinele sunt hazlii! Mie imi plac tare mult hainele cu buline.
    Sa le porti cu placere!
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E prima mea haina cu buline, aveam emotii, dar iata ca a iesit ceva frumos. Multumesc mult.Pupici!

      Ștergere
  3. O ținută veselă, văratică, îmi place ! Și îți stă foarte bine cu ea, să o porți sănătoasă !

    Zi frumoasă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Zinaida, si mie imi place, nu ma asteptam sa imi placa bulinele,dar iata ca m-am indragostit de ele.

      Ștergere
  4. Foarte, foarte frumos îţi stă în alb şi roşu. Sara mea ar fi tare încântată de fustiţa cu buline.
    O zi frumoasă, plină de zâmbete! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri, daaaa...cu siguranta fetita ta ar fi innebunita dupa buline.O zi faina si tie!

      Ștergere
  5. Da pentru buline, au eleganta, un mare da si pentru sandale! Love ♥
    Fusta are versalitate, o poti combina in multe feluri, cu cele mai basic tricouri, ca sa nu mai chinui bata, scoate topurile pe afara, de tot sau partial, poti si rasfrange acolo unde e cazul.
    Esti tare draguta, imi place cum ti-ai prins parul!
    pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveam mari emotii cu privire la buline, dar iata ca m-am indragostit de ele. Ma bucur ca iti place.Pupici!

      Ștergere
  6. O combinatie eleganta,vesela si draguta ca tine.Iti trebuie mai multa indrazneala.Ai vazut ca multe nu sunt dragute,dar stiu a poza.Te pup ,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buni draga, ma bucur ca iti place, cat despre pozat, invat de la sedinta la sedinta.Pupici!

      Ștergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...