Pentru mine, Luiza era un model despre cum mi-aș dori să fie și relația mea, mi se părea că ea descoperise secretul unei relații perfecte și vroiam să aflu secretul.
Se zice că nu există relație perfectă și cuplu fără probleme, dar Luiza cu Mihai erau mereu îndrăgostiți ca în prima zi.
Cum mocnea în mine ideea de a le afla secretul pentru a-l pune în aplicare și eu cu iubitul meu cu care am o relație de 3 ani, cu prima ocazie am început să o descos.
Luiza nu era o femeie frumoasă, însă frumusețea sufletului ei îi strălucea pe chip.
- Îmi place Luiza, că tu cu Mihai sunteți ca doi porumbei și după 10 ani de relație. Oare o să fiu și eu așa cu iubitul meu? Nu știu, dar simt că ceva lipsește.
- Ella, tu crezi că relația noastră ar mai fi așa dacă noi nu am lupta pentru a întreține focul iubirii? Crezi că noi nu avem momente de monotonie, când simțim că ne plictisim unul de celălalt, și simțim nevoia unei schimbării? Avem, ohooo și câte. Dragostea uneori are nevoie și de puțină nebunie, iar acea nebunie trebuie să fie adusă și ...în pat.
M-am roșit toată când am auzit cuvântul pat. Nu sunt eu prea dusă pe la Biserică, dar parcă discuția mergea într-o direcție care mă stânjenea.
-Ella, dacă nu aș purta din când în când o lenjerie sexi, cu siguranță viața noastră intimă ar fi tare plictisitoare pentru amândoi. Ne iubim foarte mult, dar iubirea nu e suficientă într-o relație. Ai nevoie de nebunie, de imaginație, de nonconformism când vine vorba de viața intimă.
Nu îmi erau străine aceste gânduri, dar știți voi teoria ca teoria, dar practica te omoară. Așa că după ce am discutat cu prietena mea, mi-am luat inima în dinți și mi-am comandat o lenjerie intimă sexi.
Știți că a avut dreptate, Luiza? Relația noastră parcă a reînflorit, l-am simțit pe iubitul meu în culmea fericirii, ba chiar mi-a spus: ,,Când te mai văd în lenjeria aceea roșie sexi? Ai fost superbă!! ''
Ce poate fi mai frumos decât să simți că relația voastră se sudează mai mult, că el e fericit, iar tu și mai fericită că ai reușit să aduci scânteia care lipsea?!!
În curând se apropie Valentine's Day..Știu ce cadou o să îi fac iubitului meu, de fapt amândurora. Da, baby o să comand o lenjerie Valentine's day, care anume? Hmmm, acesta rămâne secretul meu și al lui Iubi. Vă dau un indiciu e sexy și ea !!!Lenjeria, desigur :)
:) Pentru unele persoane subiectul asta se discuta pe soptite si cred ca trebuie sa mai faci si nebunii de genul! Frumoasa povestea ... am citit-o cu drag! Ma bucur ca acum iti merge mult mai bine
RăspundețiȘtergereBuna, viata e mereu plina de neprevazut. Da, cred ca nebunia face parte din viata noastra.
ȘtergereBună, Ella, te-am nominalizat la Liebster Blog Award:
RăspundețiȘtergerehttp://ganduristinghere.blogspot.ro/2016/01/liebster-blog-award.html
Numai dacă vrei și dacă ai timp să răspunzi! :)
Multumesc mult pentru nominalizare, sper sa pot raspunde invitatiei!
Ștergere