În ultima vreme, nu prea am postat lucruri personale din lipsă de inspirație, dar m-am gândit că e timpul să vă mai povestesc câte ceva despre inspirațiile mele :)
Nu stau într-o zonă rezidențială, însă sunt extrem de fericită aici. Mă simt liberă, neîngrădită de nimeni, copilul este și el mai liniștit, și toate acestea nu pot decât să mă încânte.Cu siguranță unde stăteam înainte era o zonă mai bună, însă aveam în toate părțile doar blocuri, și oare aș mai fi putut vedea eu ce o să vedeți și voi mai jos?
Partea de apartament are vedere la o fabrică și am fost surprinsă să văd asemenea minunății.Dacă stăteam un etaj mai sus, se vedeau dealurile din afara orașului. Nu am vecini gălăgioși, fabrica e liniștită :), nu sunt străzi sau mașini, doar eu și fabrica :) Dacă nu ar fi fabrica aș putea vedea o parte din panorama orașului, lejer.
Până acum am surprins 3 curcubee, dintre care 2 într-o singură zi.Primul vi l-am arătat chiar aici .Săptămâna trecută într-o duminică, am fotografiat 2 curcubee, unul mai mic,și altul în toată splendoarea lui, poate și toate acestea se întâmplă după sufletul omului.A plouat în aceea zi în rafale așa că am fost destul de norocoasă să surprind aceste curcubee.
un mic curcubeu :) |
al 2-lea curcubeu într-o singură zi, un curcubeu superb.
Aseară am surprins niște nori de furtună care m-au fascinat la propriu.
Indiferent de curcubeele sau furtunile din viața noastră, important e să mergem mai departe,căci fiecare curcubeu sau furtună ne învață ceva.
Esti o fericita.Eu stau in buricul orasului si noroc cu gradina,la marginea orasului,ca ma face cu nervii orasul cu toata vanzolelala lui.De multe ori nu pot pleca cu masina ca se inchide circulatia si atunci sa vezi ce-i la gura mea.Bine ca esti incantata si o duceti bine.Asta ma bucura,pentru ca am fost alaturi de tine in toate starile de bine si rau.Va pup pe amandoi!
RăspundețiȘtergereAi dreptate, sunt o fericita. M-am linistit complet si asta e cel mai important ca am liniste din toate punctele de vedere. Stiu ca mi-ai fost alaturi si apreciez asta, esti un om deosebit.Si noi te pupam!
RăspundețiȘtergereOf , ce as vrea sa stau si eu intr-un loc mai linistit . Din pacate apartamentul meu da exact int-unul dintre cele mai circulate bulevarde . Asemenea peisaje sunt cam greu de zarit cand tot ce vezi in toate partile sunt blocuri .
RăspundețiȘtergereNu conteaza in ce zona stai , important e sa va simtit voi bine . Poti sta si in cea mai eleganta si scumpa zona si sa fi extrem de nefericita . Daca aici , unde esti acum te simti bine , inseamna ca aici este locul tau !
Eu am un bebe pe drum si abia astept sa se nasca , pentru ca stiu ca o sa-mi aduca foarte multa bucurie .
Si dupa fiecare furtuna iese soarele si mai stralucitor. Draga Ella eu iti doresc sa ai parte de nori de furtuna doar in poze, iar in suflet sa-ti fie mereu senin. :)
RăspundețiȘtergereDin balconul meu pot surprinde aproape in fiecare seara apusuri glorioase, dar niciodata curcubee fantastice. Raman cu acest mare regret. Si tare mi-ar placea ca peisajul din fata sa fie un ocean, un deal, o padure, un lac, nu o intersectie si multe blocuri. :))
ma bucur pentru tine!!!
RăspundețiȘtergere