Un singur cer

Sunt doar eu. Sunt doar un nume scris undeva, o anonimă într-o viaţă ce uneori parcă nu ar fi a mea.

Nu mi-au dăruit decât un nume, o viaţă, mii de sfaturi, şi mereu aceleaşi vorbe: Dacă înveţi ai să ajungi mare. ..Dacă respecţi ai să fi respectată.

Ce transmitem mai departe copiilor noştrii, ce ne lasă moştenire părinţii noştrii decât o viaţă?

Mi-aş dori să nu mai simt, să nu mai pun suflet în tot ceea ce fac, să uit, dar să nu uit că oamenii niciodată nu te vor aprecia pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce ai în suflet. 

Sunt doar eu, un simplu om, care îşi găseşte uneori alinare pe acest umil blog. Iubesc să scriu, am găsit în scris un mod de a mă debarasa de tot ceea ce e rău, un mod de a mă bucura, şi întrista în acelaşi timp. Un lucru e cert, nu pot scrie decât din suflet, şi cu suflet, despre tristeţea mea, despre bucuriile mele, despre viaţa mea aşa banală cum este ea.

Sunt doar eu, o mamă singură care îşi creşte copilul aşa cum ştie ea mai bine. O mamă care a renunţat la visele ei pentru ca puiului ei să îi fie bine. Nu caut milă, compasiune, şi chiar dacă sunt zile când spun că nu mai pot, a doua zi iar o iau de la capăt.. Sunt zile când simt că cedez, când simt că pur şi simplu nu mai pot să merg mai departe, însă fără să vreau, am mers mai departe. 

Nu aşa mi-am imaginat viaţa mea, însă ireversibil..ea e doar un lung şir de dezamăgiri.

În cei trei ani de când am divorţat, am mai încercat să îmi refac viaţa însă mereu m-am lovit de bărbaţi care nu au apreciat ceea ce am în suflet, bărbaţi care nu luptat alături de mine, bărbaţi care nu înţeles niciodată ce furtuni se ascund în mine, bărbaţi care n-au ştiut să mă iubească.Nu degeaba se spune avem un singur cer, dar orizonturi diferite.

Mi-aş dori să găsesc un bărbat care să îmi citească din ochi tot ce se ascunde în sufletul meu, un bărbat care să mă înţeleagă, care să fie alături de mine trup şi suflet. Dar mai rău decât singurătatea, e singurătatea în doi. Aşa că nu mai sper, visele mele au încetat să mai viseze!