miercuri, 4 martie 2015

De la extaz la agonie și viceversa

E foarte ciudat cum în viață cazi de la extaz la agonie și viceversa în câteva secunde. E ciudat să vezi cum toate ușile ți se închid în nas, și tu nu ceri decât o șansă, o șansă de a ieși din întunericul în care ai căzut.
De 2 săptămâni, umblu după actele pentru programul Prima Casă. Am mers în aceste 2 săptămâni cât pentru toată viața mea, drumuri săptămânale la bancă, la notar, la bancă, la serviciu după acte, iar la bancă, și uite așa cred că am mai slăbit vreo câteva kilograme.  Dar, cu toată agitația, domnul de la bancă m-a încurajat și mi-a dat speranțe că totul va fi bine. Începusem deja să visez, după o lungă perioadă, am simțit că parcă am renăscut și totul avea să fie bine. Pentru prima dată, după mult timp, simțeam că în sufletul meu începe să încolțească speranța și fără să îmi dau seama aveam un scop, un scop pentru care aveam să lupt indiferent de impedimente.

Pe la prânz chiar înainte să intru pe ușa grădiniței, mă sună domnul de la bancă și îmi spune că nu se mai aprobă creditul, cel puțin nu pentru suma de care eu aveam nevoie.. Nu știu dacă vreodată ați simțit că vă fuge pământul de sub picioare, și că totul s-a prăbușit în jurul vostru.... Îl întreb încontinuu:Dar, oare nu e nicio soluție, chiar nu se poate? Chiar nu există o soluție??? Nu, nu există...îmi spune domnul decât dacă....și îmi expune o serie de variante care nu erau posibile.La sfârșit îi spun:,,Banca nu vrea să ajute oamenii.''

Nu sunt genul care să plângă în public, dar de data aceasta nu am mai putut și am plâns...cu riscul de a arăta celorlalți durerea mea, dar nu mă puteam stăpâni.Lacrimele cădeau încontinuu..E foarte ciudat cum toate visele tale se destramă, cum simți că Dumnezeu nu există, când te cerți și îl întrebi:,,Doamne, de ce mi-ai dat speranțe, dacă mi le iei așa ușor??? ''

În timp ce plângeam, sună iar domnul de la bancă și îmi spune: ,,Am vorbit cu sucursala, și s-ar putea să vă puteam ajuta'' Nu zău, îmi zic eu în sinea mea, după ce m-ați plimbat 2 săptămâni, după ce am fost în iadul cel mai negru și înfiorător îmi spui că există o șansă...,,Da, continuuă, domnul, mergeți la școlă să vă dea adeverința X, dar azi, căci mâine, e prea târziu. '' Deja am senzația de deja-vu că Cineva acolo sus mă testează, sau se joacă cu mine, de parcă aș fi un pion...Sun la școală după adeverință....mi-o dă, ia taxi, du-te la bancă....așteaptă să vezi ce zic șefii mai mari...și surpriză s-ar putea să îmi dea creditul... Vineri aflu răspunsul final...Deja mi se pare că sunt la emisiunea Vrei să fii miliardar, și Virgil Ianțu nu îmi spune răspunsul corect, ci mi-l spune după publicitate, sau în emisiunea viitoare.Dar eu nu vreau să fiu miliardară, eu vreau doar ca banca să îmi dea șansa să îmi iau o amărâta de garsonieră..Și uite așa trec de la plâns la râs, de la râs la plâns, și am senzația că mai am puțin și ajung la nebuni.....

Nu vreau să îmi mai fac iluzii, deși inima mea îmi spune că poate există o speranță...mintea îmi strigă: Nu vezi ce proastă ești, crezi că o să fie bine??? E ciudat cum reziști o zi întreagă cu o cafea și un covrig și să nu îți fie foame și să mai poți merge pe drum.

Mulți spun că astfel de evenimente te fac mai puternică. Nu, nu te fac mai puternică, ci te îmbătrânesc, te macină în interior, te fac să îți dai seama că fericirea nu e pentru tine, îți dau lungi nopți nedormite, zile fără niciun sens și depresii. Azi am mai aflat încă un lucru, că sunt singură, pentru mine din acest moment familia mea nu mai există...familia mea sunt eu, copilul meu și cel care îmi este sortit.. Ce ciudat e să te ajute un străin, și propria ta familie să îți întoarcă spatele!!!
Poate aceasta e cea mai importantă lecție, că în viața mea, nu mă pot baza decât pe mine.

Am pornit în acest proiect fără mari speranțe, dar, fără să vreau m-am entuziasmat, încă nu mi-am pierdut speranța, dar nu știu ce voi face dacă și această variantă va cădea..

Sper ca drumul meu să ducă undeva, după atâtea obstacole.



10 comentarii :

  1. succes suflet drag; nu te da batuta pentru ca nu ai cum si nu trebuie pentru ca ai un copil pentru care trebuie sa lupti pana cazi jos si sunt convinsa ca ai putea sa o faci insa iti doresc din suflet sa se indrepte lucrurile

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa te auda Dumnezeu, Cristina, crede-ma ca m-am saturat sa vad ca la tot pasul mi se pun piedici!!

      Ștergere
  2. Nu iti pierde speranta,nu dispera pentru ca nu rezolvi nimic astfel ! Iti spun din proprie experienta; si eu am simtit ca viata este nedreapta cu mine de multe,multe ori,dar am gasit ( nu stiu de unde ) puterea de a ma ridica si de merge mai departe !! Nu pot sa spun ca in momentul de fata viata mea este roz,nici pe departe,dar asta este,merg inainte si lupt pentru orice farama de fericire !
    Asa ca,fii tare si lupta pentru tine,pentru copilasul tau si pentru cei dragi tie,si o sa vezi ca va fi bine !!
    O seara buna !!

    RăspundețiȘtergere
  3. Te inteleg si-mi pare rau pentru voi tinerii,care intampinati atatea greutati.Cred ca ne vei anunta vineri ca totul e ok.Tu esti o luptatoare si cred in reusita ta.Te pup,

    RăspundețiȘtergere
  4. La pomu lăudat de mergi cu sacul, te-nșală/ dar culegi întreg copacul,când nu te-aștepți și deznădăjduiești ... așa că nu-ți pierde speranța. Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti tin pumnii si sper din suflet ca maine sa primesti vestea cea mare. Big hug!

    RăspundețiȘtergere
  6. Fii increzatoare!Trebuie sa apara o solutie pentru rezolvarea problemelor!Dumnezeu nu ne lasa la greu!

    RăspundețiȘtergere
  7. Speranta exista, sufletelule! Nu te-ar fi sunat doar asa, sa-ti dea sperante desarte! :)
    Mai e putin si afli! Astfel de incercari ne imbatranesc, ne macina, poate ne zdrobesc dar depasindu-le devenim mai puternici, chiar daca mai intelepti (adica... nu batrani!) :)
    Succes! si Bafta! :)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  8. E foarte ciudat cum toate visele tale se destramă, cum simți că Dumnezeu nu există, când te cerți și îl întrebi:,,Doamne, de ce mi-ai dat speranțe, dacă mi le iei așa ușor??? ''

    De ce crezi ca Dumnezeu e de vina pt toate? Daca El ingaduie incercarile, e pt ca oamenii sa devina mai buni, depasind-le, rezolvandu-le, descoperindu-si puterea din ei!
    Si de cele mai multe ori, relele vin tot de la oameni, rele izvorate din mandrii, rautati, invidii, uri!...Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa fie bun sau rau, slab sau puternic, rabdator sau nerabdator. Fiecare alege ce fel de om sa fie. Fiecare alege sa fie invidios sau sa se bucure pt bucuria celuilalt. Fiecare poate alege sa isi recunoasca calitatile si defectele, sau sa il urasca pe cel de langa..
    Oricum, sper sa ai o veste buna si sa te poti bucura de realizarea ta!

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...