marți, 31 martie 2015

Wedding planner-ul,magicianul care organizeaza nunta perfecta

Vine un moment în viața fiecăruia când trebuie să facă acel pas important la care visează de ani de zile, acel pas care chipurile ne aduce în rândurile oamenilor serioși. 
Femeile își doresc cu atât mai mult acest lucru, cu cât noi, reprezentantele sexului frumos suntem setate genetic, să fim statornice, să ne stabilim la casa noastră, să procreăm.
Poate pe bărbați îi sperie ideea unei CĂSĂTORII, dar acel moment important vine, fără să ne dăm seama. Ce e al tău e pus deoparte, și cu siguranță, când există iubire, căsătoria vine de la sine.

Am trecut prin experiența unei nunți, a unei căsătorii, eșuate de altfel, nu sunt eu cel mai bun exemplu casnic și un model în viața, dar cel puțin știu ce înseamnă stresul organizării unei nunți. 

Să planifici o nuntă și să fii și mireasă e printre cele mai stresante și istovitoare ,, munci'' la care te-ai înhămat. Cât mi-aș fi dorit să îmi planifice cineva nunta, să se ocupe de toate detaliile, însă eu a trebuit să alerg dintr-o parte într-alta, să stabilesc fiecare detaliu, să mă întâlnesc cu fotograful, cameramanul, să caut aranjamentele pentru sală, să vorbesc cu preotul,etc,etc. Nu vă mai spun, că am făcut și nunta și botezul în aceeași zi, și că de multe ori căram copilul după mine, pe la restaurant, bijutier, invitații, decorațiuni și tot așa.

N-aș mai vrea să trec prin acest stres niciodată, căci cum sunt o fire perfecționistă și îmi place să iasă totul la superlativ, așa că m-am dat de 3 ori peste cap (ca în poveștile lui Creangă) pentru ca nunta mea să fie una de vis.

Dacă vreodată, soarta va vrea să fiu din nou mireasă (sper ca a doua oară să fie cu noroc, definitivă și irevocabilă) cu siguranță voi apela la un wedding planner 

Ce e un WEDDING PLANNER? E simplu, e magicianul care face totul posibil și chiar imposibilul ca nunta ta să fie un eveniment memorabil. Planificatorul de nunți este cel care vă scutește de timp, nervi și alergătură. El caută pentru voi restaurantul perfect, invitațiile, furnizorii de flori și aranjamente florale, cameramanii, fotografii, el vorbește cu preotul, wedding planner-ul este omul perfect, bun la toate
Wedding plannerul nu ia decizii de capul lui, căci va ține cont de bugetul pe care îl aveți pentru nuntă,de dorințele și gusturile voastre, doar că el va munci pentru voi, și voi veți lua doar deciizile. 

Conceptul de wedding planner e foarte răspândit în străinătate, și sincer, mă bucur că a apărut și la noi, căci planificarea unei nunți implică timp, alergătură, nervi consumați și încinși la maxim. Wedding planner-ul va face totul pentru voi, și la nunta, vă veți simți relaxați și fericiți, căci wedding planner-ul va supraveghea servirea mesei și a altor evenimente din seara magică.  

Cu siguranța as apela la o firma de organizare nunta căci experiența trecută mi-a lăsat un gust amar, și tare aș vrea să fiu o mireasă relaxată ale cărei singure îndatoriri să fie: distracția, buna dispoziție și întreținerea inviaților.


VOI AȚI APELA LA UN WEDDING PLANNER?


5 comentarii :

  1. Nici eu nu am apelat la o frima specializata ca sa mi organizeze nunta si nu as vrea sa spun ca regret decizia dar mi-a fost foarte greu. Per asamblu pare simpu de organizat o nunta dar din momentul in care te apuci de cele mai mici detalii pana la punerea lor in aplicare iti dai seama cata multa munca si cat timp implica acest lucru. Asa ca mai bine ar fi sa lasam lucrurile astea pe mainile specialistilor si noi sa ne bucuram din plin de clipele frumoase din cea mai importanta zi din viata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E obositor sa te ocupi de propria nunta, la nunta mea m-am simtit atat de obosita, n-as mai vrea sa trec prin experienta organizarii unei nunti.

      Ștergere
  2. Da, eu n-as fi in stare sa planific o nunta, asa ca as apela la o asemenea firma de organizari nunti.

    RăspundețiȘtergere
  3. O sa am in vedere acest site, mai ales ca peste un an, voi avea si eu nunta.Multumesc pentru recomandari.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hacman Mariana8 aprilie 2015, 10:33

    intradevar este foarte obositor sa ne ocupam de propria nunta...ca totul sa fie ca la carte...ideal e sa apelam la specialisti in domeniu...super site!

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...