Se afișează postările cu eticheta pentru casa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pentru casa. Afișați toate postările

marți, 30 decembrie 2014

Confortul casei tale cu Nexura Daikin


Sfârșitul de an ar trebui să fie un moment în care ne punem gândurile în ordine și ne stabilim clar prioritățile, visele și speranțele viitoare.Ne dorim de la anul care vine cu mult mai multe decât ce ne-a oferit anteriorul, e în natura umană să ne dorim întodeauna mai multe.

De la anul 2015, nu îmi doresc prea multe, în afară de sănătate care e mai bună decât toate, (deja a devenit un clișeu această replică), îmi doresc o casă a mea. Să mă simt acasă în garsoniera mea de 12 metri pătrați, dar să fie a mea. Pentru că îmi doresc tot ce e mai bun pentru casa mea, nu pot lăsa orice detaliu la întâmplare.De la culoarea parchetului, la vopseaua lavabilă, mobilă și covoare, totul trebuie să fie impecabil pentru propriul tău confort.

Încălzirea casei este importantă, am avut de multe ori surpriza ca în anumiți ani, deși afară erau destule grade cu minus în termometru, agentul termic să sisteze căldura din cauza vecinilor rău platnici.

Nu aș vrea să mai trec prin așa ceva așa că sistemul de climatizare Nexura de la daikin.ro, este alegerea perfectă căci ai într-un singur aparat încălzire și răcire..un fel de calorifer și frigider încorporat :)) Aparatul ideal pentru orice casă, care transformă o simplă casă într-un cămin adevărat.


O altă problemă a caloriferelor comuniste e faptul că ori camera se supraîncălzește ori e prea frig. Iarna, și eu și Bubu ne trezim dimineața cu nasul înfundat.Sistemul de climatizare Nexura rezolvă această problemă, datorită funcției nocturne care asigură o temperatură optimă în cameră,evitându-se astfel supraîncălzirea sau răcirea aerului.
Atentie, foarte important, sistemul Nexura cuprinde un filtru de aer fotocatalitic care reține praful, absoarbe virușii și bacteriile. Nexura este ideal pentru o casă cu copii, deoarece e știut faptul că praful și bacteriile sunt principalii vinovați în producerea alergiilor la copii.O știu pe pielea mea, Bubu e campion la alergii.

Avantaje ale sistemului NEXURA:


-are un design discret care se incorporează fie în perete, fie în podea.
-consum redus de electricitate.
-este silențios.
-oferă confortul casei.
-menține temperatura optimă a aerului în timpul nopții.
-reține praful și bacteriile din cameră, astfel tu vei respira un aer curat.





Mulțumiri  oan.ro, site-ul care m-a ajutat să cunosc avantajele Daikin Nexura!




UN AN MAI BUN TUTUROR cu multă căldură în suflet, dar și în case!

duminică, 16 noiembrie 2014

Confortul casei tale nu e un lux, e un plus!

Casa sărăcăcioasă în care locuia biata bătrână era la fel de bătrâna ca și stăpâna ei.Doar motanul Kiki îi mai ținea companie și un câine bătrân..Fata ei plecase demult timp în străinătate, nu mai știa mai nimic de ea, oare mai trăia, oare era bine? Plecase pentru aș face un rost, satul în care locuiau, nu avea nimic de oferit, decât pământ, pământ din care nu prea mai ieșea nimic.Mai era puțin și sărbătorile veneau.Frigul pătrundea prin toate cotloanele geamurilor, ba chiar într-un loc se vedea o spărtură. Oare avea să vină? Oare va veni la mama ei care o crescuse cu atâta dragoste?

>Se făcuse seara, în căsuța derăpănată, frigul intra nepăsător, căci soba ruginită era prea mică,iar lemnele insuficiente pentru a se face cald. Deodată auzi, câinele lătrând, apoi poarta se deschise. Auzi un glas strigând-o: ,,Mama, mamăăă!'' Bătrânei nu îi venea să creadă, oare era rodul imaginației ei, oare era chiar fata ei care o strângea în brațe și îi săruta mâinile neîncetat? 
Da, era chiar fata ei, fata ei se întorsese acasă, era acasă.

Toată noaptea și-o petrecură vorbind, nu se mai săturau una de cealaltă.

,,Mamă, nu te-am uitat,dar am avut 2 ani groaznici, am muncit din greu, pentru că am vrut să îți fac viața mai frumoasă. Am câțiva bani și am venit să renovăm casa, uite în ce frig stai, trebuie să reparăm acoperișul, să punem termopane, să schimbăm totul, vreau să ai o bătrâțnețe liniștită.''

,,Termopane ce sunt alea,fata mea?''

,, Termopanele, mama mea, sunt geamuri, dar mult, mult mai bune, care izolează foarte bine și nu va mai intra curentul, și în plus în casă va fi mai cald.Vom face totul pentru confortul tău.''

,,Mie nu îmi mai trebuie nimic, doar să te știu sănătoasă, draga mea!''

În scurt timp, casa derăpănată căpătă o altă culoare, meșterii lucraseră să îi dea o nouă față, termopanele de la plusconfort.ro, o făceau să arate tare modernă. 

Povestea de mai sus, poate e sau nu e poveste, dar tot mai mulți oameni pleacă în străinătate să își facă un rost, să le ofere celor dragi o viață plină de confort. Pentru toți, cei care vor să schimbe ceva în bine pentru casa lor și pentru cei dragi, plusconfort.ro vă oferă soluții de tâmplărie și reabilitare termică pentru confortul vostru.

marți, 28 octombrie 2014

Adio mucegai cu dezumidificatorul AlecoAir!

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, un rege pe nume Aleco. Trăia într-un regat numit Air, de aceea regelui i se spunea Aleco Air. Regatul era plin de păduri umbroase, munţi semeţi şi locuitori harnici.

Castelul regelui, însă într-o zi, fu năpădit de mucegai. Servitorii lui încercarcă să spele pereţii, să-i văruiască, dar peste noapte mucegaiul creştea la loc. Pesemne era vorba de o vrajă, un blestem, sau oare doar aşa era menit să se întâmple? 

Nimeni nu ştia ce să facă pentru a înlătura teribila năpastă ce se abătuse asupra lor.

Regele Aleco aduse în castel mulţi învăţaţi şi vrăjitori iscuiţ, dar orice soluţie era în zadar. În curând, dacă nu se găsea o soluţie, aveau să se mute cu toţii de acolo, pentru că riscau să se îmbolnăvească rând pe rând.

Într-o noapte, regele avu un vis..În vis îi apăru o cutie minune care avea să îi scape castelul de mucegai.A doua zi, dădu indicaţii să se construiască cutia magică, şi astfel luă naştere primul dezumidificator.

Aparatul risipi ca prin minune mucegaiul, iar pereţii respirau din nou, la fel şi oamenii.În castel se simţea un aer curat şi proaspăt. Mucegaiul nu a mai apărut niciodată în castelul regelui, şi în nici o casă unde era folosit acest dezumidificator casnic



Uite aşa a luat naştere dezumidificatorul şi în cinstea regelui Aleco, l-au numit AlecoAir, iar dacă nu s-a întâmplat aşa, pesemne că am fost pe-aproape.

Mucegaiul şi igrasia nu sunt elemente de poveste pe care trebuie să le ignoraţi. 

Ştiaţi că mucegaiul este principala cauza a declanşării alergiei şi astmului bronşic la copii? 

CE PUTEM FACEM PENTRU A NE PROTEJA CASA DE MUCEGAI?

Soluţia pentru casele în care mucegaiul nu vă dă pace este un DEZUMIDIFICATOR. 

CE FACE UN DEZUMIDIFICATOR?

- previne apariţia mucegaiului.
- menţine un aer sănătos lipsit de alergeni şi acarieni, cauzele prinicpale ale declanşării alergiilor la copii.
- reduce condensul de pe geamuri, mobilă şi alte obiecte sensibile la umiditate.
- reduce praful din casa, datorită unui filtru de particule integrat.
- folosit în bucătărie, acesta ajută la menţinerea alimentelor pentru mai mult timp, iar pâinea nu va mai fi mucegai.
- usucă hainele rapid.
- prelungeşte viaţa echipamentelor electronice, deoarece acestea funcţionează mai bine într-un mediu uscat.
- menţine un nivel optim de umiditate, astfel aerul din casa ta va fi curat şi sănătos.

Sunt destule avantaje pentru care merită să cumpăraţi un dezumidficator casnic. Motivul principal pentru care vreau să îmi cumpăr unul, este legat de alergiile copilului meu.Camera noastră este pe Nord, şi uneori se mai formează mucegaiul, aşa că nu voi mai aştepta ca acesta să apară, voi tăia răul de la rădăcină, comandând un dezumidificator de pe AlecoAir.ro


f

duminică, 19 octombrie 2014

Stickerele decorative dau culoare casei tale

Îmi plac foarte mult stickerele decorative. Camera copilului am încercat să o decorez cât mai vesel posibil, fără a încărca pereţii. Nu am vrut să pictez pereţii în culori, am lăsat totul alb pentru că un copil va pune mâna murdară pe perete, va stropi cu acuarele( din greşeala, cum a făcut al meu), şi e nevoie să dai mereu cu Domestos, pâna la operaţiunea zugrăvitu' pe care nu o poţi face zilnic.


Cele cu maşini reprezintă o bordură de perete, au costat destul de mult, iar stickerele cu animale din desene,ei bine pe acestea le ştiţi toţi.


Toate acestea nu se compară însă cu acest site, unde am găsit nişte minunăţii de decoraţiuni, parcă am dat de un adevărat paradis de stickere decorative. 

Cu o experienţă de 7 ani, lipicios.ro vine cu o gamă largă de soluţii pentru a face din pereţii dumneavoastră o adevărată operă de artă  şi de a crea un mediu familiar şi plăcut ochiului. Stickerele pentru pereţi sunt foarte rezistente şi sunt produse de o firmă germană.

Recunosc că mi-ar plăcea să aduc ceva îmbunătăţiri camerei lui Bubu, fără o investiţie considerabilă.

Ce ziceţi de acest căţel simpatic? Puteţi chiar să schimbaţi culoarea căţelului. 



 click aici pentru mai multe detalii



Cum ar fi să am un câmp de maci în camera mea?



click aici pentru mai multe detalii


Cu astfel de stickere, orice casă îşi va schimba aspectul, iar uneori o schimbare în casa noastră, ne dă o stare de bine.Cel puţin aşa mi se întâmplă mie, când redecorez, când cumpăr ceva nou, mă umplu de energie pozitivă. 

Ce mi-a plăcut e faptul că pe site găsiţi şi stickere pereţi cu mesaje inspiraţionale.

click aici
,,Viaţa nu înseamnă să aştepti să treacă furtuna, ci să înveţi să dansezi în ploaie.''

Să citeşti acest mesaj zilnic, e ca şi cum ţi-ai lua  zilnic porţia de optimism.

Pe site găsiţi multe oferte la stickere pentru pereti.
Aceastea sunt printre preferatele mele.

Ce spuneţi, v-ar încânta un sticker decorativ?



luni, 4 august 2014

Un pat bun înseamnă sănătate

Stăteam tolănită în braţele lui, timpul şi spaţiul se opriseră în loc şi nu îl mai vedeam decât pe el.Evadasem un week-end undeva departe, şi tot ce mai conta eram doar noi doi.Patul acela imens din camera de hotel mi-l amintesc şi acum, semăna cu cel de mai jos.



De aceea, ne-am propus să ne luăm un pat la fel de mare şi confortabil, să încăpem noi 3: eu ,Iubi, Bubu şi eventual o fetiţă :)

Îmi place mult acest gen de pat


Am găsit chiar şi paturi pentru copii în formă de maşină

Wow, cred că acest pat ar fi singura modalitate de a-l convinge pe Bubu să doarmă singur.Plus că poţi plăti şi în rate.

Că tot mi-am adus aminte de paturi, acum mult timp, am avut o canapea tare cu arcuri, care scârţâia la cea mai mică atingere, era un chin să dormi pe ea, şi mă trezeam mereu cu dureri de spate. De aceea, am zis că atunci când voi fi pe salariul meu o să îmi cumpăr un pat mare, cu o saltea confortabilă şi aşa s-a şi întâmplat. În camera lu' Bubu am reuşit să iau patul visat, urmează camera mea şi a lu' Iubi.  

Un pat bun înseamnă sănătate şi odihnă, înseamnă dimineţi prelungite în braţele iubitului sau jucându-mă cu Bubu, înseamnă nopţi liniştite şi dimineţi în care mă trezesc fără dureri de spate, un pat bun înseamnă un somn liniştit alături de cei dragi mie. 


Mă întreb cum or fi aceste saltele Memory , am înţeles că sunt printre cele mai bune pentru sănătatea coloanei. 

Ce înseamnă pentru voi un pat bun?

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...