Se afișează postările cu eticheta superblog 2014. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta superblog 2014. Afișați toate postările

duminică, 26 octombrie 2014

Asigurare medicală privată-investiţie pentru sănătate


Sunt cetăţean european, şi am drepturi! Am dreptul la sănătate, dreptul la libertatea de exprimare, la educaţie, am drepturi egale la fel ca toţi cetăţenii europeni. Nu sună a clişeu sau a reclamă pompoasă, dar prea puţini ştim care ne sunt drepturile, şi cum putem profita de aceleaşi drepturi ca şi vecinii noştri mai înstăriţi.

Peripeţiile mele într-o Românie în care sănătatea este o opţiune, nu o necesitate, sunt multe. Am trecut prin multe necazuri cu copilul meu,am plătit consultaţii şi nu am primit răspunsuri.

Visul meu este să ajung la spitalul AKH din Viena, pentru un consult de specialitate şi investigaţii amănunţite. Pare un vis îndepărtat, dar într-o ţară membră U.E, putem primi îngrijiri medicale în orice stat din Europa. Recent, am întrebat-o pe dna doctor de familie despre o asigurare medicală privată (am găsit în sfârşit un medic care să îşi dea interesul pentru problemele mele şi a lui Bubu) şi ne-a recomandat să ne facem o asigurare medicală internaţională.

Mi-a explicat, pe scurt, printre avantajele unei asigurări medicale private:

- poţi fi tratat în orice spital european dorit, la standarde de cea mai înaltă calitate.

- ai acoperire europeană şi internaţională.

- poţi beneficia de până la 250.000 euro pentru transplant.

- acoperire integrală a costurilor ambulatorii.

- în caz de urgenţă medicală, beneficiaţi de transport aerian gratuit.

- consultanţă medicală gratuită.

Dna doctor ne-a recomandat MediHelp International, cel mai mare furnizor de asigurări medicale din Europa Centrală şi de Est cu o activitate de 15 ani în domeniu,  unde are chiar şi dumneaei asigurare pentru băiatul ei.


Am întrebat-o mirată: Dvs. ca doctor aveţi asigurare medicală privată ?

Răspunsul a fost simplu: ,, Viaţa e plină de neprevăzut, investind în sănătatea copilului meu, mă asigur că iau toate măsurile pentru a-l ştii mereu sănătos.''


Am intrat şi eu pe site, şi am descoperit un plan de asigurare de sănătate, MediPlus Superior Plan cu acoperire internaţională, acoperire integrală a costurilor operaţiilor, a cancerului, chimioterapiei, şi ambulatoriu. 
Nu vreau să par eu negativistă, dar anual mor atâţia copii din cauza cancerului, pentru că părinţii nu au bani să îi ducă în străinătate să îi opereze. Anual, mor milioane de oameni din cauza acestei maladii a secolului 21, CANCERUL, pentru că asigurarea lor medicală nu acoperă cheltuieli pentru operaţii sau tratamente mai bune pentru astfel de boli.

 Asigurea medicală privată de la MediHelp este o investiţie pe termen lung, este o garanţie că celor dragi ţie nu li se va întâmpla nimic rău.Chiar dacă boala te va lua prin surprindere, vei avea asigurarea că vei beneficia de cele mai bune îngrijiri medicale în orice stat european, şi chiar internaţional.



Articol scris pentru SUPERBLOG 2014


luni, 20 octombrie 2014

La trântă cu adrenalina în parcul de aventură Straja


Nu am călătorit prea mult la viaţa mea,dar am avut ocazia să ajung în Straja.
Straja este o staţiune micuţă din judeţul Hunedoara, la o aruncătură de băţ de Lupeni. Este o zonă frumoasă de munte, unde relaxarea e la ea acasă.
Recent s-a deschis aici, primul parc de aventură din judeţ. Nu am fost niciodată într-un astfel de parc, nici nu ştiu cu ce se mănâncă, dar privind imaginile şi documentându-mă puţin, îmi vine în minte un singur cuvânt: ADRENALINĂ!!!



Ideea unui astfel de parc mi se pare mai mult decât binevenită şi benefică pentru iubitorii de sport şi adrenalină. Să te caţeri pe tot felul de chestii, să fii la înălţime, să te dai cu tyroliana, să faci inima să pulseze cu putere, să inspiri aerul curat de munte, ar fi pentru mine o experienţă mai mult decât benefică. Cred că m-aş întoarce de acolo revigorată trup şi suflet, cu bateriile încărcate, pregătită să escaladez de data aceasta, orice obstacol întâlnit în viaţa cotidiană. Intrarea este 10 lei-copii, 15 lei adult, iar pentru grupuri-5 lei/persoană.

Nu m-aş sătura să mă duc doar o dată în acest parc minunat, aşa că mi-aş dori să stau măcar un week-end acolo, noroc cu Vila Alpin care e doar la câteva minute de mers de acest parc de aventură Straja, şi care în plus oferă servicii de 3 stele la preţuri foarte bune.Să nu vă mai spun că vila se află la 50 m de telescaun, şi este situată între cele două pârtii cu nocturnă. 


Aveţi ce face în Straja: parcul de aventură vă stă la dispoziţie, pârtie de ski este, aer curat-prezent, privelişte frumoasă-este, în două cuvinte: RELAXARE TOTALĂ!


Articol scris pentru SuperbBlog 2014


duminică, 19 octombrie 2014

Stickerele decorative dau culoare casei tale

Îmi plac foarte mult stickerele decorative. Camera copilului am încercat să o decorez cât mai vesel posibil, fără a încărca pereţii. Nu am vrut să pictez pereţii în culori, am lăsat totul alb pentru că un copil va pune mâna murdară pe perete, va stropi cu acuarele( din greşeala, cum a făcut al meu), şi e nevoie să dai mereu cu Domestos, pâna la operaţiunea zugrăvitu' pe care nu o poţi face zilnic.


Cele cu maşini reprezintă o bordură de perete, au costat destul de mult, iar stickerele cu animale din desene,ei bine pe acestea le ştiţi toţi.


Toate acestea nu se compară însă cu acest site, unde am găsit nişte minunăţii de decoraţiuni, parcă am dat de un adevărat paradis de stickere decorative

Cu o experienţă de 7 ani, lipicios.ro vine cu o gamă largă de soluţii pentru a face din pereţii dumneavoastră o adevărată operă de artă  şi de a crea un mediu familiar şi plăcut ochiului. Stickerele pentru pereţi sunt foarte rezistente şi sunt produse de o firmă germană.

Recunosc că mi-ar plăcea să aduc ceva îmbunătăţiri camerei lui Bubu, fără o investiţie considerabilă.

Ce ziceţi de acest căţel simpatic? Puteţi chiar să schimbaţi culoarea căţelului. 



 click aici pentru mai multe detalii



Cum ar fi să am un câmp de maci în camera mea?



click aici pentru mai multe detalii


Cu astfel de stickere, orice casă îşi va schimba aspectul, iar uneori o schimbare în casa noastră, ne dă o stare de bine.Cel puţin aşa mi se întâmplă mie, când redecorez, când cumpăr ceva nou, mă umplu de energie pozitivă. 

Ce mi-a plăcut e faptul că pe site găsiţi şi stickere pereţi cu mesaje inspiraţionale.

click aici
,,Viaţa nu înseamnă să aştepti să treacă furtuna, ci să înveţi să dansezi în ploaie.''

Să citeşti acest mesaj zilnic, e ca şi cum ţi-ai lua  zilnic porţia de optimism.

Pe site găsiţi multe oferte la stickere pentru pereti.
Aceastea sunt printre preferatele mele.

Ce spuneţi, v-ar încânta un sticker decorativ?



sâmbătă, 18 octombrie 2014

Se caută DEVORATORI de BRÂNZĂ!!


Sunt mare fană sendvişuri, recunosc că mănânc din copilărie şi până la cei 28 de ani, nu m-am săturat de ele. În special, mânânc unul dimineaţa la micul dejun, sau seara când simt nevoia să mai înfulec ceva, apelez cu încredere la sendviş.

Cum ar arăta PROFILUL MEU DE SENDVIŞ?

Se iau două felii de pâine, crema Delaco, 2 felii de salam(nu contează).Se aşează primul strat,cremă de brânză, apoi aşez cele două felii de salam, adaug, iar un strat de cremă de brânză, pun pâinea deasupra, bag la sendviş maker şi gata sendvişul. Nu e complicat,din contră e simplu, gustos, hrănitor şi sănătos. Ştiu că nutriţioniştii nu recomandă brânza cu cărniţa amestecate, dar mă îndoiesc că salamurile din ziua de azi colcăie a carne, sunt pline mai degrabă de E-uri. De un lucru sunt sigură, crema de brânză Delaco e sănătoasă şi bogată în calciu.

CUM AR ARĂTA PROFILUL DE SENDVIŞ AL UNUI POLITICIAN??? 

Întrebare/întrebătoare :))

Păi se iau două chifle mari de pâine, 2, ba nu 3 cutii cremă Delaco (le-am micşorat bugetarilor salariile, ne permitem),10 felii de salam, 10  felii de şuncă, ardei roşu cât cuprinde, şi mai punem nişte ciolan afumat, şi vreo 10 mici...se ştie, presărăm cu puţină fasole şi gata sendvişul!!

CUM AR ARĂTA PROFILUL DE SENDVIŞ AL UNUI BUGETAR?

-Se ia o felie de pâine, se dă pe din două, se pune un strat de brânză Delaco pe jumătatea de pâine, pe deasupra se presară sare, se adaugă cealaltă jumătate de pâine. Atât!!
 La cât bagă politicienii în ei, vreţi să le mai rămână şi bugetarilor?

CUM AR ARĂTA PROFILUL DE SENDVIŞ AL LUI MAREAN VANGHELIE????

Se ia o pâine mare de 1 kg, se dă pe din două...Se pune primul strat crema Delaco din abundenţă (se folosesc cam vreo 3 cutii), apoi se pun vreo 20 mici pe deasupra, mici rămaşi şi ei de la Vanghelion, sau eventuale pomeni electorale.

Dacă am reuşit să mă smulg un zâmbet, e perfect, dacă nu daţi fuguţa la magazin, cei de la Delaco, au bunătăţi bune, bunuţe pentru orice FAN BRÂNZĂ!!!!


Articol scris pentru SuperBlog 2014



joi, 16 octombrie 2014

Televizoare color sau alb-negru?


Fac parte din generaţia '86, generaţia cu Cernobâlul. Nu aş putea spune că îmi amintesc prea multe din perioada comunistă, tot ce ştiu, ştiu de la părinţii mei şi din ceea ce am citit. Nu îmi amintesc nimic din cozile interminabile la alimente, din programul cu porţia la televizor, nici de pâinea pe cartelă. Toată lumea spune că era mai bine, fiecare avea un loc de muncă, o casă, cred că greşeala imensă a dictatorului a fost lipsa de libertate şi hrana cu porţia. În fine, nu insist prea mult pe acest domeniu, pentru că ar fi multe de spus şi comentat.

Sora mea a prins toate aceste lucruri, inclusiv televizorul alb-negru. Cum ar fi o viaţă fară culori? Recent am văzut filmul Darul lui Jonas, un film destul de bun, în care toţi membrii acelei comunităţi vedeau alb-negru,datorită unor medicamente pe care şi le injectau zilnic. Ciudat este că şi majoritatea oamenilor visează alb-negru, şi prea puţini în culori. 

Nu îmi imaginez o viaţă fără culori,  cu siguranţă nu aş putea privi la un televizor alb-negru, poate cine ştie prin ce cataclism sau injecţii să ne impună cei de la guvernare,  ca să ajungem ca cei din filmul Darul lui Jonas.Doar sub influenţa unor medicamente, aş putea privi lumea alb-negru.

Slavă Domnului, suntem departe de un astfel de scenariu(sper)şi ne putem bucura de multe oferte la televizoare de ultimă generaţie. Personal, nu sunt foarte informată cu toate descoperirile din lumea electronicelor şi it-ului, dar de mult timp visez la un televizor cu led, nu foarte performant, nici foarte scump, nici foarte ieftin, cât să mă pot uita eu şi copilul meu, clar, fără puricei, sau dunguliţe.Avem un televizor cu tub în spate, color ce-i drept, dar care s-a magnetizat şi nu mai arată culorile cum trebuie, iar calitatea imaginii lasă de dorit per ansamblu.

Pentru mai multe oferte la televizoare, laptopuri,tablete, telefoane şi alte minunăţii ale tehnicii moderne, daţi o fugă virtuală la  acest magazin online.



Dacă ar fi să alegeţi, ce aţi prefera un televizor color de ultimă generaţie sau un televizor alb-negru?

P.S.Articol scris pentru SuperBlog 2014

duminică, 12 octombrie 2014

Să ştampilăm cu Colop

 Sunt atâtea momente frumoase în viaţa fiecărui om, fie că vorbim de primul sărut, de prima dragoste, de primul copil, sau de un loc special !


Acum câţiva ani, m-am hotărât să îmi iau şi eu autorizaţia de traducători. Aveam multe vise, credeam că va merge, mi-am luat chiar şi ştampilă. Nu am lucrat niciodată în acest domeniu pentru că au apărut multe schimbări în viaţa mea: copilul meu. 




Nu regret niciodată că nu am lucrat ca traducător, pentru că nu îmi place munca sub presiune, de multe ori trebuie să traduci totul peste noapte, cum am auzit la alte prietene. Dar am păstrat ştampila, pentru că îmi aduce aminte de o perioadă atât de frumoasă din viaţa mea, o perioadă când simţeam că mă pot lupta cu morile de vânt ca Don Quijote.

Am ajuns din întâmplare pe site-ul de unde am şi eu ştampila, şi am aflat că anul acesta Colop va lansa Printer G7, o nouă generaţie de ştampile pe care le puteţi personaliza după bunul plac.Puteţi transforma un simplu obiect de lucru, într-un obiect familiar, care să vă însoţească tot timpul. Din filmuleţul de prezentare, am aflat că aceste ştampile pot fi personalizate cu o poză dorită de voi, datorită ferestrei Image Card.

Care este povestea însă pe care aţi dori-o să o spună ştampila voastră?

Poate o poveste de dragoste, un loc special pe care visaţi să îl vedeţi, un mesaj inspiraţional sau poate mai mult?

Dacă ar fi să personalizez vechiul meu printer sau unul nou ca Printer G7, nu aş alege locuri speciale, nici animăluţe simpatice, nici mesaje funny sau inspiraţionale, ci aş adăuga poza copilului meu. Oricum îi port poza în suflet, însă să reved zâmbetul şi ochişorii lui atunci când lucrez, cu siguranţă ziua mea ar fi mai bună. Aş ştampila mai cu spor :)

Ce poveste poate spune o ştampilă?
Aţi spune niciuna, că e doar un simplu instrument de lucru.  
Fiecare ştampilă poate avea propria ei poveste cu noua generaţie de printere dreptunghiulare.În curând  de la Colop.

Articol scris pentru editia SuperBlog 2014

marți, 7 octombrie 2014

Maşina mea de vis

Când eram prin liceu mi-am făcut o listă cu lucrurile pe care trebuie neapărat să le fac în viaţă. Ce ştiţi voi, aveam planuri mari încă de atunci!!!Ordinea e aleatorie.

1. Să iau la Facultate-bifat

2. Să îmi iau carnetul de şoferiţă-bifat

3. Să îmi cumpăr o maşină- bifat

4. Să mă mărit-bifat şi şters :) 

5. Să fac 2 copii. Parţial realizat, mai am să fac o bebiţă :)

6. Să am un serviciu- bifat

7. Să plantez un pom- va urma

6. Să văd Ţara Sfânta-va urma, sper

7. Să îmi iau casa mea- sper că va urma..

Nu mai am 18 ani ca în liceu, am cu vreo 10 ani mai mult, dacă aş da timpul înapoi, adolescenta din mine ar face alte alegeri mai inspirate. 

Mi-am luat o maşină, ce-i drept pe banii mei, din salariul meu,dar a fost o maşină second hand, nu am avut bani atunci să îmi iau ceva nou. Merge cât să îmi fac treaba cu ea, dar mi-aş dori o maşină exact cum sunt eu, nebunatică,dar sigură pe ea. 
Mică, colorată, descurcăreaţă în trafic, să consume puţin, să o pot parca unde vreau(încă lucrez la parcări,de aceea plec cu 15 minute mai devreme  la serviciu pentru că am nevoie de timp şi spaţiu să parchez maşina :))),cam aceasta ar fi descrierea maşinii mele ideale.

Chiar mi-aş dori o maşinuţă sport, care să mă facă să mă simt o adolescentă nebunică, cu poftă de viaţă, plus că la traficul infernal care este (vorba lui Vanghelie), doar cu o maşină sport te mai poţi strecura. Să nu credeţi că dacă eşti femeie la volan, bărbaţii te vor menaja, din contră te vor agasa, te vor claxona,nu îţi vor da prioritate, ca de ei masculi să lase o femeie să treacă înaintea lor, deşi ea are prioritate, n-ai să vezi politeţuri din partea bărbaţilor şoferi. În jungla urbană suprapopulată de maşini, simt nevoia unei maşini sport în viaţa mea, cea pe care o am acum zici că e limuzină :)



Când am văzut această maşina, Toyota Aygo, am zis că sigur cei de la Toyota mi-au citit gândurile, căci prea a fost creată pe gustul meu.

Dar priviţi în ce variante de culori o puteţi achiziţiona, eu chiar m-am îndrăgostit de această maşină.


Oamenii se schimbă, gusturile se schimbă, evoluăm mereu, suntem ca maşinile, încercăm mereu să fim mai buni, să ne updatăm la lumea în care trăim, aşa că pe 2014, 
lista mea de dorinţe e următoarea:


Articolul participă la Superblog 2014

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...