luni, 27 octombrie 2014

Promoţii la ceasuri de Black Friday


Toată lumea aleargă după ceva, fiecare dintre noi e în căutarea permanentă a anumitor lucruri. Unii caută fericirea, alţii bani, unii timpul pierdut. Mulţi spun : mi-am pierdut timpul cu tine, sau am pierdut timpul într-o relaţie care nu ducea nicăieri, sau aud frecvent..mi-ai mâncat viaţa, anii.


Anumite evenimente sau persoane din viaţa noastră nu ne irosesc viaţa, din contră noi suntem aceia care le permitem astfel de lucruri. Dacă nu le-am permite, viaţa noastră ar avea un cu totul alt sens. Aşa că spune STOP, oamenilor care îţi fac rău, situaţiilor care te fac tristă, şi câştigă timp pentru tine. Dă-ţi valoare ţie, nu altora, fă-ţi mici plăceri care să îţi vor umple sufletul de bucurie.


M-am decis, de azi trăiesc doar pentru mine şi nu îmi mai pierd timpul cu oameni care nu merită nici măcar o secundă din viaţa mea.

O femeie deprimată şi singură, îşi va găsi consolarea în ciocolată şi.. într-o şedinţă de shopping.
Am auzit că prin magazine e Black Friday. Astfel m-am aventurat şi eu în lumea magazinelor online, şi am aflat că între 21 şi 28 octombrie e BLACK FRIDAY la ceasuri pe cautceas.ro. 

Cum vă spuneam, gata cu oamenii neimportanţi, vreau timp pentru mine, pentru visele mele, şi cum pot câştiga timp pentru plăcerile mele, decât făcându-mi mici cadouri pe care mi le doresc de mult, mult timp.

Pe cautceas.ro, am găsit multe oferte de ceasuri drăguţe, uitaţi ce am ales eu:


Acest ceas Detamaso, e preferatul meu.
Nu e scump, e la reducere, costă 169 Ron, şi este şi într-o combinaţie de culori care mie îmi place foarte mult.








Ceas, cesuleţ, cine-i mai frumos ca tine?
Acest ceas Guess e mai mult decât întruchiparea viselor mele, însă o să-l adaug pe lista mea de dorinţe. Poate câştig la Loto până de Crăciun.
:)

9 comentarii :

  1. ceasurile Detomaso sunt printre preferatele mele pentru ca sunt tinereti, colorate si ieftine

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru unii poate parea demodat, dar eu inca mai port ceas:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai am cateva ceasuri,dar nu le mai pot,decat cand sunt "cu ceasul".Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
  4. Aproape ca nu-mi pot imagina o zi fara ceas. Daca este si un ceas frumos, cu atat mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu mai port ceas decat foarte rar... mai mult ca pe o bijuterie, decat ca accesoriu functional. Fiind nedespartita de telefonul mobil, nu mai am nevoie de ceas... Insa am un ceas frumos, micut, cu bratara aurita. Sunt multumita cu el. Sotul meu însa are colectie de ceasuri ☺ Cel mai scump este un Lacroix, care a costat acum 10 ani 3600 euro! Anul trecut l-a dat la curatat la un specialist si a platit 380 euro :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. Si mie imi plac ceasurile de pe site, cel cu rosu ales de tine este tare vesel!

    RăspundețiȘtergere
  7. M-am uitat sa vad ce produse sunt si am gasit un ceas sport barbatesc, e foarte interesant si are un pret bun. Urmaresc produsul sa vad daca isi va schimba pretul pana la sfarsitul luni viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  8. Interesante...
    O vreme purtam ceasuri ca pe accesorii...
    Cred că ar fi cazul să reiau obiceiul :-)

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...