Autismul

                                 

CE ESTE  AUTISMUL?

          Autism…un cuvânt care ne dă adesea fiori, ţinând cont că evocă o tulburare gravă şi incurabilă. Autismul – una dintre ,,enigmele” care de ceva timp au devenit fie marea provocare, fie marea necunoscută, dar în acelaşi timp şi o mare problemă a numeroşi părinţi, educatori sau chiar a unor specialişti în domeniul serviciilor psihopedagogice. Potrivit estimărilor internaţionale, incidenţa tulburărilor din spectrul autismului este ridicată, în lume existând aproximativ 67 de milioane de oameni cu autism, 4 din 5 copii cu autism fiind băieţi. Autismul poate apărea în orice familie, indiferent de rasă, etnie sau mediu social.

           Până în prezent nu s-a descoperit o cauză specifică a autismului. Există însă suficiente dovezi ştiinţifice care atestă faptul că simptomele autismului au multiple cauze de natură neurobiologică.

          Autismul este o boală caracterizată de scăderea capacităţii de a interacţiona pe plan social şi de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei înaintea vârstei de 3 ani.

Tabloul clinic se caracterizează prin trei simptome principale:
     1. În primul rând se semnalează perturbarea comunicării interumane (singurătatea autistă). Aceasta se manifestă printr-o totală indiferenţă faţă de persoanele din jur. Copilul priveşte în depărtare, parcă dincolo de oameni, aruncându-şi doar fugitiv privirea asupra examinatorului, fără a avea acea privire sclipitoare, fără a avea contactul din privire (ochi in ochi). Faţă de persoane, copilul autist manifestă dezinteres cvasitotal, nereacţionând la prezenţa sau absenţa părinţilor, ca şi când el ar fi singur.. Deşi, în general, autistul nu comunica verbal cu persoanele din jur, el îşi exprimă câte o dorinţă şi nevoile, prin gesturi, dând dovadă în acest sens de o deosebită abilitate. În contrast cu incapacitatea de a stabili relaţii sociale, copilul este mai îndemânatic în manipularea mediului neînsufleţit. Poate manifesta un interes deosebit pentru anumite obiecte, fără însă a le utiliza în sensul lor simbolic ci numai pentru a le agita, învârti, etc. Are o memorie bună pentru diferite aranjamente spaţiale şi preferinţă pentru ordonarea unor obiecte, deoarece el manifestă o “nevoie obsedantă” pentru identic.

          2.  Altă trăsătură importantă şi constantă a autismului infantil este tulburarea limbajului vorbit. Acesta poate lipsi uneori, copilul emiţând sunete ciudate, fără semnificaţie. Dacă limbajul este dezvoltat, se observă o discrepanţă între posedarea vocabularului şi abilitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare socială.

       3.      Stereotipiile  sunt alte elemente des întâlnite la copiii cu autism. Ele pot fi gestuale ca: repetiţii ale mişcării mâinilor, degetelor, braţelor, rotirea corpului în jurul axei proprii, mersul pe vârful picioarelor. Uneori copilul cu autism preferă activităţi repetitive ca: deschiderea şi închiderea uşilor, stingerea sau aprinderea becului, lovirea sau zgârierea unei jucării, ritualizarea activităţilor alimentare, activităţi de îmbrăcat sau de joc. Jocul colectiv este evitat şi lipsit de caracterul său creativ şi imaginativ.

              Simptomele autismului sunt, de obicei, observate mai întâi de către părinţi sau de alte persoane în primii 3 ani de viaţă ai copilului. Deşi autismul este prezent de la naştere, semnele acestei tulburări pot fi dificil de identificat sau de diagnosticat în timpul copilăriei timpurii. Adesea părinţii devin îngrijoraţi atunci când copilul lor nu vrea să fie ţinut în braţe, când nu pare să fie interesat de anumite jocuri şi când nu începe să vorbească. De asemenea, părinţii sunt nedumeriţi în legătură cu capacitatea copilului de a auzi. Adeseori, pare că un copil cu autism nu aude; totuşi în alte momente el sau ea pare că aude zgomote de fond aflate la distanţă, cum ar fi şuierul unui tren. Cu ajutorul unui tratament administrat precoce şi intensiv, majoritatea copiilor îşi îmbunătăţesc capacitatea de a relaţiona cu alţii, de a comunica şi de a se autoîngriji pe măsură ce cresc. In contrast cu credinţele populare legate de copiii cu autism, foarte puţini sunt complet izolaţi din punct de vedere social sau "trăiesc într-o lume a lor, proprie.

             In perioada adolescenţei, comportamentul se modifică. Mulţi adolescenţi câştigă abilităţi, dar rămân totuşi cu un deficit în capacitatea de a relaţiona şi de a-i înţelege pe ceilalţi. Pubertatea şi sexualizarea se pot face cu mai multă dificultate la adolescenţii cu autism decât la copiii de aceeaşi vârstă. Adolescenţii au un risc uşor crescut de a dezvolta tulburări depresive, anxietate sau epilepsie.

             Unii adulţi cu autism pot fi capabili să aibă o profesie şi o viaţă independentă. Gradul în care un adult cu autism poate duce o viaţă autonomă depinde de inteligenţa şi de abilitatea de a comunica. Aproximativ 33% sunt capabili să aibă cel puţin o independenţă parţială. Unii adulţi cu autism au o mare nevoie de a fi ajutaţi, în special cei cu inteligenţa scăzută care nu pot vorbi. Supervizarea parţială (part-time) sau totală (full-time) poate fi asigurată prin programe terapeutice la domiciliu. La celălalt capăt al spectrului tulburării autiste, adulţii cu autism înalt funcţional au adeseori succes în profesia lor şi pot trăi independent, deşi în mod tipic ei continuă să aibă unele dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi oameni. Aceste persoane au, de obicei, o inteligenţă medie sau peste medie. Aproximativ 10% din persoanele cu autism au anumite forme de abilităţi savante, talente deosebite, speciale, dar limitate, cum ar fi memorizarea unor liste, calcularea datelor calendaristice, desenul sau talent muzical.
             Multe persoane cu autism au percepţii senzoriale neobişnuite. De exemplu, ei pot descrie o atingere uşoară ca fiind dureroasă sau apăsarea profundă o pot percepe ca fiind o senzaţie liniştitoare. Alţii pot să nu simtă deloc durerea. Unii pot avea preferinţe sau din contra repulsii puternice faţă de unele alimente şi preocupări nefireşti.

               Autismul este unul din cele câteva tipuri de tulburări pervazive de dezvoltare , denumite şi tulburări de spectru autist. Nu este un fapt neobişnuit ca autismul să fie confundat cu alte tulburări pervazive de dezvoltare, cum ar fi tulburarea sau sindromul Asperger sau să aibă simptome din celelalte tulburări. Aceasta se diagnostichează în cazul în care copiii au comportamente asemănătoare, dar nu îndeplinesc criteriile pentru autism. In plus, alte afecţiuni cu simptome similare pot să se asocieze cu autismul.

             Copiii cu autism trăiesc în lumea noastră, o lume pe care nu o înţeleg în totalitate, sunt diferiţi şi de aceea trebuie să-i abordăm diferit. Pentru a-i ajuta trebuie să facem din punctele lor slabe punctele lor forte şi să încercăm să adaptăm mediul pentru ei în loc să aşteptăm să se adapteze ei la mediul nostru. Este esenţial să-i ajutăm să comunice, chiar dacă nu vorbesc, fiindcă ei îşi doresc nespus să o facă, dar nu ştiu cum.

             Deocamdată nu există un tratament biomedical al Autismului. Dintre toate terapiile existente, ABA (Applied Behavior Analysis - Analiza aplicată a comportamentului) a atras cea mai multă atenţie. Sistemul încercat pentru prima dată de Dr. Ivar Lovaas de la UCLA în anii ’60 este un program de învăţare care lucrează sistematic la înlaturarea „trăsăturilor” Autismului până când copilul nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a se considera că are această afecţiune. Sistemul este foarte intensiv, dar s-a dovedit a avea extrem de mult succes în aproape toate cazurile de Autism. Sistemul de învăţare ABA divide orice sarcină în sarcini mai mici şi pune un accent foarte mare pe răsplătirea copilului atunci când lucrează bine. Nu există nici o pedeapsă fizică în tot sistemul. Terapia începe într-o structura foarte rigidă, dar în mod gradat ia forma unui mediu tipic de scoală. Cei care cunosc puţin sau nimic despre ABA pot spune că este prea rigidă sau că transformă copilul într-un robot prin învăţarea rutinieră. Acest lucru ar părea să fie adevărat la început, dar pe măsură ce copilul învaţă să înveţe, progresează până la un punct în care îşi poate însoţi colegii normali în stilul de învăţare

     A educa copii suferinzi de autism e diferit de a lucra cu copii ce nu suferă de acest simptom. Iată zece recomandări, pentru a educa, a exersa şi a convieţui cu copii ce suferă de autism.

1. Nu încetaţi să speraţi. Nu porniţi de la premiza că persoana nu poate întreprinde un lucru doar pentru că este suferindă de autism. Nu vă lasaţi influenţaţi de indicele de performanţă a inteligenţei persoanei respective. Este dificil de măsurat obiectiv IQ-ul unui copil cu autism.

2. Încercaţi să vă apropiaţi de el în mod benefic lui. Trebuie să aveţi o atitudine pozitivă tot timpul. Acordaţi multă atenţie, comentaţi asupra lor şi încurajaţi-i verbal.

3. Solicitaţi o reacţie. Nu cereţi niciodată unui autist să facă ceva! Întotdeauna spuneţi-i ce să facă, daţi-i un timp să reacţioneze (10 sec.), apoi dacă nu răspunde îi sugeraţi răspunsul.

4. Ignoraţi vorbirea nerelevantă, vocalizele, chicotitul, râsul şi acţiunile. Asiguraţi-vă că încurajaţi şi diferenţiaţi comunicarea relevantă de cea irelevantă.

5. Vorbiţi rar, clar şi răspicat. Amintiţi-vă că persoanele autiste pot avea dificultăţi în procesarea mesajului.

6. Folosiţi un program şi alte metode de anticipare a incidentelor şi schimbărilor survenite în comportamentul unui copil autist. Majoritatea copiilor autişti nu reacţionează la schimbare şi preferă rutina.

7. Nu ridicaţi vocea, bruscaţi sau ameninţaţi copilul cu probleme de comportament.

8.  Nu permiteţi problemelor de comportament să-şi găsească refugiul în dorinţa de a “dezerta”. Dacă adresaţi o instrucţiune şi copilul devine isteric, vă ignoră, se închide într-un comportament auto-stimulativ, pleacă sau refuză să se supună instrucţiunii, trebuie să insistaţi ca instrucţiunea să fie dusă la îndeplinire.

9. Nu cedaţi rutinei sau fixaţiilor. Copiii autişti au adesea ritualuri sau rutine pe care se simt atraşi să le execute. Atenţei însă, a-l opri pe copil de la executarea rutinei poate rezulta într-o criză de isterie foarte dură, a ceda rutinei după aceasta, încurajează rutina şi automat crizele.

10. Stabileşte, încurajează. Persoanele autiste au dificultăţi în a participa la ceea ce este important, ei acordând în mod frecvent atenţie lucrurilor lipsite de importanţă. Pentru a-i educa pe autişti trebuie mai întâi să le captăm atenţia.