Ella's Fairytale

miercuri, 24 aprilie 2013

Lecţie de viaţă

Nici nu ştiu cum să încep..Cum Dumnezeu îmi dă lecţii atât de dure, şi totuşi lecţii care mă trezesc la viaţă, care îmi amintesc că eu sunt atât de bine, atât de fericită în comparaţie cu alţii.
Astăzi am fost la Spitalul de nebuni, de fapt psihiatrie..şi nu, nu pentru mine, ci pentru a ajuta pe cineva. Nu sunt prietenă cu această doamnă, nu sunt nici măcăr vecină, ci o simplă cunoştiinţă, însă nu am putut să stau departe.
E un caz deosebit, plus că sunt la mijloc două fetiţe mici, e o familie care trăieşte de pe o zi pe alta, iar doamna a clacat psihic.
Însă cred că nu aţi mai pomenit aşa ceva..cum un doctor, un medic de familie..să nu dea un bilet de internare soţului? CUM? Aşa zisa doctoriţă a spus că trebuie să vadă dacă pacienta e de acord cu internarea? Am stat vreo 30 min cu ea în telefon, şi i-am explicat ca respectiva doamnă vorbeşte de sinucidere, a lăsat butelia de la aragaz deschisă, are halucinaţii, aude voci, are nevoie doar de un simplu bilet de internare, şi că o internăm cu acordul soţului. NU, ŞI NU! Păi şi dacă eşti cu piciorul în ghips, trebuie să vii tu personal ca să îţi dea biletul de internare? Aşa nesimţire nu am mai pomenit.

Soţul doamnei a chemat de două ori ambulanţa...ştiţi care a fost răspunsul doctorului de pe ambulanţă..,, Trebuie să facă o criză ca s-o luăm cu Salvarea''. CUM POŢI SĂ SPUI AŞA CEVA, adică ce vroiau ei să omoare pe cineva..ca s-o interneze la nebuni? Un nebun nu va recunoaşte niciodată că e nebun. Numai când o priveai îţi dădeai seama că are ceva, iar dacă stăteai 2 min de vorbă cu ea. îţi dădeai seama că are grave probleme. Ea nu mai ştia în ce zi suntem, sărea de la una la alta..etc, erc,

Iar astăzi de dimineaţă ne-am dus..am luat-o..era mai palidă ca un cadavru..transfigurată, vorbeai cu ea, dar parcă era în lumea ei, deci era mult mai rău decât acum câteva zile când am stat de vorbă cu ea..am convins-o că mergem doar la un simplu consult, şi de voie, de nevoie, de ruşine, a vret să meargă cu mine, colega mea, şi soţul ei.

La spital, bineînţeles că doctoriţa psihiatru şi-a dat seama că nu e de glumă..şi a internat-o de urgenţă.

Mi s-a rupt sufletul când am văzut-o cum ţipa, că ea nu e nebună, că nu vrea să se interneze etc...etc... şi câte îi mai striga soţului, dar mă bucur că am dus-o, şi că nu s-a ajuns la mai rău..să se omoare, să îşi omoare fetele, sau mai ştiu şi eu ce.

Sper să îşi revină, şi mai ales să conştientizeze faptul că are nevoie de tratament. Am făcut şi o chetă, şi i-am spus şi soţului, şi doctoriţei, că ne vom ocupa de tot ce e nevoie. Nu o vom lăasa, are nevoie de ajutorul nostru, pentru că nu are nici ea pe nimeni.

Asta da lecţie. Problemele mele nu sunt probleme, ce are doamna da sunt probleme, şi sincer în acest moment îmi e ruşine de ce am scris în postarea anterioară, de aceea o s-o şterg.
Nu mai vreau să îmi plâng de milă, fericirea mea nu stă într-un bărbat, îmi este greu într-adevăr singură, dar nu vreau să ajung mai rău.

Aşa că, Fairytale, capul sus! Mâine va fi mai bine! Ai încredere în tine, în cel de sus şi va fi bine!

vineri, 19 aprilie 2013

Reflexii in oglindă

Haz de necaz

Mulţumim Sorin

Ecou

Ai fost si vei rămâne marea mea iubire...Dar nu vei ştii niciodată, nu? Ce ciudat! Când te voi găsi să pot alunga tot răul din inima mea? De câte ori voi greşi până te voi întâlni iar pe tine, cel care îmi va iubi sufletul, şi nu trupul?

Cum voi putea alunga toată tristeţea din sufletul meu? Sunt ca într-un hău adânc, şi strig după ajutor. Dar nu mă aude NIMENI..

...Nici n-am apucat să-ţi spun cuvintele de rămas bun

joi, 18 aprilie 2013

Un singur cer

Sunt doar eu. Sunt doar un nume scris undeva, o anonimă într-o viaţă ce uneori parcă nu ar fi a mea.

Nu mi-au dăruit decât un nume, o viaţă, mii de sfaturi, şi mereu aceleaşi vorbe: Dacă înveţi ai să ajungi mare. ..Dacă respecţi ai să fi respectată.

Ce transmitem mai departe copiilor noştrii, ce ne lasă moştenire părinţii noştrii decât o viaţă?

Mi-aş dori să nu mai simt, să nu mai pun suflet în tot ceea ce fac, să uit, dar să nu uit că oamenii niciodată nu te vor aprecia pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce ai în suflet.

Sunt doar eu, un simplu om, care îşi găseşte uneori alinare pe acest umil blog. Iubesc să scriu, am găsit în scris un mod de a mă debarasa de tot ceea ce e rău, un mod de a mă bucura, şi întrista în acelaşi timp. Un lucru e cert, nu pot scrie decât din suflet, şi cu suflet, despre tristeţea mea, despre bucuriile mele, despre viaţa mea aşa banală cum este ea.

Sunt doar eu, o mamă singură care îşi creşte copilul aşa cum ştie ea mai bine. O mamă care a renunţat la visele ei pentru ca puiului ei să îi fie bine. Nu caut milă, compasiune, şi chiar dacă sunt zile când spun că nu mai pot, a doua zi iar o iau de la capăt.. Sunt zile când simt că cedez, când simt că pur şi simplu nu mai pot să merg mai departe, însă fără să vreau, am mers mai departe.

Nu aşa mi-am imaginat viaţa mea, însă ireversibil..ea e doar un lung şir de dezamăgiri.

În cei trei ani de când am divorţat, am mai încercat să îmi refac viaţa însă mereu m-am lovit de bărbaţi care nu au apreciat ceea ce am în suflet, bărbaţi care nu luptat alături de mine, bărbaţi care nu înţeles niciodată ce furtuni se ascund în mine, bărbaţi care n-au ştiut să mă iubească.Nu degeaba se spune avem un singur cer, dar orizonturi diferite.

Mi-aş dori să găsesc un bărbat care să îmi citească din ochi tot ce se ascunde în sufletul meu, un bărbat care să mă înţeleagă, care să fie alături de mine trup şi suflet. Dar mai rău decât singurătatea, e singurătatea în doi. Aşa că nu mai sper, visele mele au încetat să mai viseze!

miercuri, 17 aprilie 2013

Miercurea fără cuvinte

Mulţumiri calde..CARMEN

Nu fac reclamă. Pur şi simplu ador stilul acesta.

luni, 15 aprilie 2013

Ghici, ghicitoarea mea?

Oare ce se ascunde după copac?

Ca o paranteză..azi am fost la dentist, a doua şedinţă..şi mi-a făcut două injecţii. Ţin să vă spun că am jumătate de gură amorţiţă, jumătate de nară amorţită, un pic din obraz nu-l simt, şi parcă şi ochiul clipeşte mai greu..şi chiar şi după o oră....Însă partea bună e că n-am simţit absolut nimic. Bine,era şi culmea să mai simt ceva după două injecţii!!!!