Am căutat mereu liniștea și echilibrul, dar poate că nu le-am găsit în mine, ca să le pot cere de la ceilalți. Poate pentru că nu m-am apreciat suficient și mereu am ales greșit, doar pentru că mi-a fost teama... Teama că nu voi fi suficient de puternică să o iau din nou de la capăt, teama de singurătate, teama că nu voi mai găsi pe nimeni. Cine își dorește copilul altuia la pachet?
Cred că de aici, intervine problema, gândurile mele sunt cel mai mare inamic al meu. Faptul că eu nu mă apreciez suficient, faptul că nu gândesc pozitiv.
Nimeni nu merită lacrimile mele, nimeni. Un bărbat adevărat e cel care e mereu alături de tine, indiferent de probleme, cel nu te lasă să cazi. Trebuie să îmi accept greșelile, și să accept adevărul, și să merg mai departe. Oricum el nu a apreciat niciodată iubirea mea.
,,Nu sunt doar un trofeu pe patul tău
Pe care-l vrei doar când ţi-e greu.
Nu încerca să crezi c-a ta voi fi mereu.
Eu sunt cea care te-a iubit oricum
Dar tu n-ai meritat si-ţi spun,
Nu încerca să mai pronunţi numele meu.''
