Îmi plac foarte mult unturile și uleiurile vegetale pentru că au întrebuințări multiple, se pot folosi atât pentru ten, păr dar și corp.
Unul dintre aceste unturi este cel de cocos. Primul borcănel cumpărat a fost dintr-un plafar, nici nu mai rețin numele firmei însă mi-a ajuns foarte mult timp și l-am folosit din cap până în picioare.
Îl luasem în special pentru păr, căci citisem pe undeva o rețetă care ar face minuni contra căderii părului, tocmai de aceea v-o recomand și vouă. Nu face minuni după prima, nici după a două folosire, ci aceasta, ca orice tratament, se recomandă în cure de câte o lună sau chiar mai mult. Rețeta e simplă:într-un bol puneam cam o lingură de unt de cocos, vitamina A și ulei de ricin, o aplicam pe părul umed cam o dată pe săptămână și stăteam cu ea ore bune, după care spălam părul ca de obicei. Pentru a nu se îngrășa părul prea mult, renunțam la balsam.
Uleiul de cocos îl aplic și pe ten, căci e ideal pentru hidratare și prevenirea ridurilor, și chiar pe corp, după duș căci lasă pielea atât de fină. Se adaugă și vitamina A cosmetică și eventual ulei de măsline pentru pielea foarte uscată.
Cum borcănelul s-a terminat și trebuie să îmi iau altul, am găsit și în mediul online unt de cocos virgin organic la un preț foarte bun.
Pe site-ul Jovis sunt multe produse interesante, toate naturale printre care mi-au atras atenția apele florale pentru ten.
Aș vrea să încerc apa florală de tea tree, căci am încercat acum ceva timp ceva asemănător și a făcut minuni pentru acneea care îmi mai dă bătăi de cap. Cantitatea este 100 ml deci destul de mult aș putea spune eu. Este recomandată pentru tenul gras și mixt pentru tratatea acneei, având proprietăți antibacteriene.
Dacă vă plac produsele naturale, vă invit pe Jovis unde găsiți cosmetice pentru corpul vostru.
Simpatice produsele lor, le-am folosit si eu pentru ca am castigat pe un blog un premiu format dintr-un sapun si un unt de cocos. Le-au folosit chiar si parintii mei. :) Ador produsele homemade. :)
RăspundețiȘtergereDa, si eu sunt tare curioasa cum sunt, au multe produse tentante.
ȘtergerePerfect. Mereu cu tine aflu lucruri utile. Am ten uscat și o suta de ani, deci am nevoie doar de lucruri bune. Multumesc.
RăspundețiȘtergereinteresant ,eu cu acneea nu am avut problebe prea mari ,iar dupa 26 de ani deloc,
RăspundețiȘtergeream luat si eu cateva chestii de la ei si sunt multumita!
RăspundețiȘtergereap[a florala de tea tree suna interesant....
RăspundețiȘtergere