Am fost alături de prietena mea de dimineață până seara, atât la starea civilă, cât și la biserică, la sesiunea de fotografiat și desigur și la petrecere, astfel că am avut ocazia să observ din umbră fotograful de la nuntă. Cum mi-am dat seama că este un fotograf nuntă cu experiență? În primul rând avea nu un aparat, ci două, și ce aparate, doar unelte profesionale la care și eu visez de multă vreme. De ce două? Pentru cazul în care unul dintre ele s-ar fi stricat, am aflat mai târziu de la fotograf.
Adina, prietena mea, îmi spusese cu ceva vreme în urmă că a angajat un
fotograf nuntă București profesionist și că în portofoliul lui sunt atâtea fotografii deosebite. A intrat și eu pe site-ul lor și am rămas plăcut impresionată de albumele de fotografii. Sunt exact ce mi-aș dori și eu pentru nunta mea. Un fotograf nuntă știe să surprindă momentele esențiale, dar și instantanee superbe fără a i se da indicații. Acest lucru l-am observat și la acest fotograf nuntă, era mereu cu obiectivul și cu ochii gata, gata să surprindă instantanee deosebite.
La pozele fixe, era mereu atent la detalii, dându-ne indicații pentru a ieși cele mai frumoase fotografii.
Desigur, Adina a cerut și fotograf video nuntă pentru că nunta ei trebuia să fie imortalizată și pe video. La fel am observat, aparate profesionale, gata să surprindă fiecare moment al nunții. Mi-am dat seama că echipa la care Adina a apelat în frunte cu fotograf video nuntă face toți banii, căci rămâi cu amintiri de neprețuit după acest eveniment frumos din viața ta.
Dacă voi avea nevoie pe viitor de un fotograf video nuntă, îi voi alege pe ei, cei de la CasaAnke, o adevărată echipă de profesioniști. Dacă ai nevoie de un fotograf București poți intra și tu pe site-ul Casanke și ai să vezi acolo toate detaliile.
CasaAnke se ocupă de nunta ta de la A-Z, oferindu-ți servicii ireproșabile de wedding planning. Ce poate fi mai simplu, decât să te bucuri cu adevărat de nunta ta, de ceea ce înseamnă în sine acest eveniment și să lași un organizator de nunți să facă toată treaba în locul tău?!
Nu lăsa la întâmplare pe mâna oricui amintirile tale de neprețuit și apelează la un fotograf București.
La scurt timp, după nunta lor, am primit pozele, vă spun că sunt ireproșabile, exact cum orice mireasă și-ar dori să fie. Cu siguranță, dacă voi avea nevoie voi apela la fotograf București.
Privesc la pozele lor, și îmi dau seama că nunta pe lângă faptul că implică mult stres, este celebrarea iubirii necondiționate dintre doi oameni care au găsit de cuviință că doar împreună pot fi fericiți. O relație în doi nu e doar o poveste din basme, povestea o puteți scrie împreună cu răbdare, încredere, înțelegere și desigur multă iubire.
Cam așa face și fotograful de nuntă de la CasaAnke suprinde în fotografii începutul poveștii voastră de iubire, iar ele trebuie să fie așa cum ți-ai dorit: de vis.
Surprinde şi momentul în care este furată mireasa? :)
RăspundețiȘtergeremi s-a facut dor de nunta...si regret ca nu am facut mai multe poze in diverse locuri
RăspundețiȘtergereChiar asa se si numeste mireasa ..o cunosti?!
RăspundețiȘtergere