vineri, 28 noiembrie 2014

Fii la modă cu un ceas chic


Să fii la modă e o provocare, orice femeie care se respectă vrea să arate bine din orice punct de vedere.

De dimineață mă studiam în oglindă, o ținută casual, blugi, o bluză albastră, cizme, o pereche de cerceluși în ton cu bluza..Parcă lipsea ceva.Ceva practic, util, modern și totuși tradițional, un element care completează orice ținută. Atunci mi-am dat seama că nu am niciun ceas printre accesoriile mele. Nu sunt vreo fashionistă, dar de mult timp îmi doresc un ceas care să se potrivească cu stilul meu vestimentar și cu firea mea.


Admir femeile care poartă ceasuri, pare mult mai elegant și stilat să te uiți la ceas, decât să scoți telefonul pentru a vedea ora.O să zică unii, că ceasurile sunt învechite, că au smartfonuri și tot felul de gadgeturi.Ceasul nu are vârstă, nici modă, ceasul e moda însuși. Cum să fie demodat un ceas, când ceasul ne arată mereu ora, minutul și secunda din viața noastră? Când timpul ne însoțește mereu și ne va însoți mereu până când timpul se va opri în loc pentru noi, cum ar putea fi ceasul un element demodat?


Astăzi găsim modele din ce în ce mai frumoase, adaptate și potrivite fiecărui stil. Am admirat mereu ceasurile vechi pe care le vedem în filme, ceasurile cu lanț, pe care galant domnii le scoteau din buzunar, dar în anul 2014, acelea sunt piese de neprețuit pentru colecționarii de artă.

Am căutat oferte de ceasuri accesibile pentru stilul și bugetul meu.



Stilul meu este mai mult elegant datorită serviciului, de aceea mi-aș dori un ceas adaptat mie.
Pentru zilele, când alegi să te îmbraci elegant, varianta aceasta mi se pare mai mult decât potrivită.
click aici pentru mai multe detalii.






 Sunt zile însă,când aleg o ținută casual, când arunc pe mine o pereche de blugi și o bluză,așa că pentru un stil lejer, ceasul de mai jos e perfect.




click aici pentru a afla detalii despre ceas


Pe secundar.ro găsiți ceasuri adaptate stilului vostru, care dintre cele două ceasuri vi se potrivește cele mai bine?

4 comentarii :

  1. daca acum 30 de ani ceasul-bratara era o necesitate, acum acesta a ramas un accesoriu pe care eu il ador! :) Si in plus, consider ca înca si azi este necesar! Spre exemplu într-o sedinta care nu se mai termina - este mai discret sa privesti ceasul de la mâna printr-un "gest întâmplator" decat sa iti scoti la vedere telefonul mobil si sa verifici ora :)))
    O sâmbata cât mai placuta! :-*

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu tot spun ca imi cumpar un ceas nou dar sfarsesc prin a nu o face...

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună Ella!
    Cel auriu îmi place mai mult!
    Un weekend excelent îți doresc,draga mea!
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu fac parte din categoria celor care se simt dezbracati daca nu poarta ceas in fiecare zi

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...