joi, 20 noiembrie 2014

Ce mai e nou de la Sheinside?


Toamna a venit cu pași repezi, sezonul rochițelor, a fustițelor a cam trecut, ba chiar iarna așteaptă cu nerăbdare să apară. A venit vremea hainelor călduroase. Sunt fană rochii, dar trebuie să recunosc că frigul de afară mă îndeamnă să visez la multe pulovere, multe, multe pulovere.

Îmi plac poveștile, mai ales cele cu final fericit, poate de aceea nick-name-ul meu e Fairytale pentru că mi se pare că viața e o încercare prin care căutăm să atingem fericirea din povești.
Puloverul de mai jos, are un mesaj tare frumos, am început să devin fană chestii cu mesaje, dar nu mi-am cumpărat pâna acum nicio haină. Cu un astfel de pulover vei purta permanent cu tine o fărâmă de poveste.




                                       
   Puloverul acesta în degradeuri mă duce cu gândul la ceva retro.Știu că mama mea avea un astfel de model, și întotdeauna îl admiram.Moda revine, se schimbă mereu, nu știi niciodată ce e la modă sau nu.

click aici pentru detalii despre produs

Piesa de rezistență e acest pulover de mai jos. E combinația mea preferată, alb și negru, și e perfect pentru o zi de toamnă sau iarnă.



click aici

P.S. Până pe 5 decembrie, transportul e gratuit la toate produsele de pe sheinside.com



It Is Time To Indulge Your Closet!
Buy Warm Clothes To Prepare For Cold Winter!
Up To 80% Off For Everything!
Over US$50 Code:closet5
Over US$100 Code:closet15
Date: Nov/18-Nov/25
here: Cold Winter With Warm Clothes

8 comentarii :

  1. Ce puloverase simpatice ai selectat! :) Toate sunt pe gustul meu. Nu stiu ce se intampla cu mine, o sa povestesc si pe blog cu proxima ocazie, dar am devenit adepta hainelor ceva mai elegante. Nu voi renunta insa la pulovere pentru ca sunt practice si tin de cald iarna! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stilul elegant e preferatul meu, dar un pulover merge oricand. Pupici!

      Ștergere
  2. De cand ma stiu am purtat pulovere! Majoritatea insa, au fost tricotate de mine. Poate n-ar fi rau sa incerc si eu unul din asta! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mama mea stie sa tricoteze, mi se pare ceva de domeniul fantasticului, nu mi-a placut niciodata sa invat.

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...