miercuri, 6 august 2014

Rochii superbe de vară

Visul meu şi al lui Iubi e să ne mutăm la casă. O casă imensă, bine nu vă gândiţi la trei etaje, ci o casă spaţioasă, în care să avem loc să ne desfăşurăm mai mult, pentru că la bloc deşi stăm într-un apartament cu 3 camere, tot parcă nu avem suficient spaţiu.I-am spus soţului meu că atunci când vom avea casa noastră vreau neapărat un dressing doar al meu unde îmi pot înşira toate hainele şi toţi pantofii mei, pentru că la bloc mereu le îngrămădesc, şi nu am spaţiu să le ţin pe toate cum aş vrea eu. Un dressing doar al meu..plin de rochii, pantofi, haine şi hăinuţe, cred că acesta este visul oricărei femei.

Din garderoba mea nu lipsesc rochiile, care sunt preferatele mele.
Îmi place să le port la serviciu, în timpul liber, sau chiar la cumpărături, şi bineînţeles le aleg în funcţie de locul în care merg. La serviciu de exemplu, nu pot purta decât rochii cât mai elegante şi de bun simţ. V-am mai spus că îmi plac şi culorile,aşa că rochiile mele sunt colorate şi vii. Îmi plac şi non-culorile, adică albul şi negrul, dar cred că îmi stă mult mai bine în rochii colorate.

Îmi plac rochiile simple, dar viu colorate, pentru că nu îmi place să fiu ştearsă, iar cum eu am tenul foarte alb, culorile mă prind foarte bine. O rochie de vară trebuie musai să fie colorată, dacă e neagră rişti să te topeşti de căldură, deoarece negrul atrage căldura.

Chiar dacă sunt o persoană mai scundă, acest model de rochie, l-aş încerca pentru că are o culoare frumoasă, şi este dintr-un material lejer, de vară. Ce ziceţi, fetelor, de rochia aceasta? Mi se pare perfectă pentru vară.




Hmm, dar ce spuneţi de această rochie? E asimetrică, şi o puteţi găsi în mai multe culori de vară.


Puteţi vedea aici mai multe rochii superbe , în noua colecţie de vară 

Aşa că tot ce mai ai nevoie this summer este : o rochie superbă de vară, mirosul verii şi te poţi îndrăgosti de viaţă sau de o iubire de vară !!!


10 comentarii :

  1. Nu ma avantajeaza deloc rochia lunga ptr ca sunt si eu ca si tine scunda... deci "statu-palma-barba-cot" ar scrie pe mine! :)
    Dar am vazut pe site niste rochite tare dragute, cu buline, dantela... super!
    pupici, zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le-am vazut si eu, sunt tare dragute! Week-end frumos draga mea!

      Ștergere
  2. Daca-as fi mai tinerica mi-as achizitiona cateva rochite ! Zi minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  3. O sa tin cont de sfaturile tale cand o sa-mi cumpar o rochie. In general port pantaloni si fuste. :)
    O zi frumoasa, Ella !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa incerci si rochiile...o sa vezi cum prinzi drag de ele! Pupici!

      Ștergere
  4. Multumim de sfaturi! Am gasit si eu pe site niste rochii dragute!
    Te tuc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt micuta de statura, daca mi-as lua o rochita lunga, m-as baga singurica in pamant, la propriu. :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt scunda, dar sunt unele modele de rochii lungi car eimi plac la nebunie. Pupici!

      Ștergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...