duminică, 13 iulie 2014

Gadgeturi de nepreţuit

Când ai un copil mic mereu ai cheltuieli, mereu îi trebuie celui mic câte ceva, iar tu ca părinte te plasezi pe locul doi. 
Acum vreo 4 ani când s-a născut băieţelul meu, aveam multe cheltuieli: pamperşi, hainuţe, lapte, etc, etc,ştiţi prea bine, cei care aveţi copii, ce înseamnă cheltuielile pentru un copil,  însă am hotărât că pe lângă toate acestea, un lucru nu trebuie să îmi lipsească: un aparat foto digital

A fost una dintre cele mai bune alegeri pentru că astfel am stocat toate momentele frumoase din viaţa copilului meu: Bubu murdar de mâncare, Bubu alergând, Bubu devastând hainele, Bubu şi prima tricicleta, etc.Timpul trece, uităm anumite lucruri, însă aparatul a fost mereu acolo. Nici nu-mi vine să cred cât de mic a putut fi Bubu, uitam dacă nu aş revedea acele poze.

 Aparatul îl am şi astăzi, marca e Olympus, acum e demodat poate, dar îşi face treaba destul de bine. Este ceva în genul acesta



Timpurile s-au schimbat, la fel şi gusturile mele. Au apărut tot felul de aparate foto performante şi la preţuri nu tocmai ieftine. Visez de multă vreme la un aparat mai performant ca acesta, dar încă nu i-a venit timpul.

Sunt lucruri simple care nu ar trebui să lipsească din viaţa noastră. Aparatul meu foto mă însoţeşte de 4 ani de zile: în parc, în concediu, la ţară, la serviciu, oriunde şi am surprins atâtea şi atâtea momente frumoase. Tot ceea ce ne rămâne în viaţă sunt amintirile, iar acestea sunt nepreţuite. Aşa că merită să faci o investiţie minimă într-un aparat foto şi să rămâi cu atâtea şi atâtea amintiri palpabile!!!

Nu ştiu ce m-aş face şi fără calculator care mă însoţeşte de prin 2005. Urmează un laptop, care văd că din ce în ce îmi e tot mai necesar.Plus că deja calculatorul meu e pe ducă şi tare mult mi-ar trebui unul nou, mai performant.

Vă salut de aici dintr-un loc care îmi place foarte mult.

11 comentarii :

  1. nu stiu de ce, dar am impresia ca de o vreme încoace articolele tale nu mai vin din inima ci din interesul de a face reclama anumitor produse... Hm... nu stiu ce sa zic! mai bine ma abtin!
    o duminica faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa aproape 2 ani de blogarit, am zis sa incerc sa ma inscriu si eu in astfel de campanii. Habar n-am daca voi castiga ceva, nici nu ma astept, o sa iti spun la sfarsit daca a meritat efortul. Ideea e ca sunt in concediu (vreo 2 luni) si cum am mai mult timp am zis sa ma implic in astfel de proiecte. Stiu ca poate va plictisesc dar am incercat sa imbin utilul cu placutul: pasiunea pentru scris, ceva timp liber, si mult suflet. Poate nu pare dar in fiecare postare de-a mea chiar si cele advertoriale pun mult suflet, ma inspir din viata mea, din trairile si visele mele. Plus ca nu postez doar advertoriale, acum am mai mult timp sa scriu, and I LIKE IT!! Te pup, Carmen!

      Ștergere
  2. Uite ce asemanare!Eu la fel am poze si filme cu nepoata multe,multe.Am luat un cannon G12 si dupa nici un an, s-a aruncat ea pe el si am ramas cu un sonny vechi.Sper sa reusesc sa-l repar.Eu cu laptop am inceput ( acum 7 ani) si anul asta l-am schimbat,ca am avansat si eu si tehnica.Deci... nu crezi in telepatie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred in telepatie si mai cred in oamenii frumosi si calzi ca tine. La un laptop visez si eu, cine stie cand ii va veni randul, dar de visat nu ne poate opri nimeni. Aparatul foto insa e nelipsit de la orice eveniment e un fel de ,,membru'' al casei.

      Ștergere
  3. Si eu am nevoie de un aparat foto nou ....neaparat. cel pe care ila veam s-a stricat si uite asa s-au ratat cateva momente superbe (pentru posteritate, desigur).

    De laptop nici nu mai zic, ar fi de mare ajutor, pentru noi doi, mai ales cand sotul meu mai pleaca in delegatie ....sau cand merg eu la socri :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al meu nu s-a stricat, dar tare mi-ar placea unul nou mai performant. Iar laptopul ar fi un dar ceresc...de cand visez la el.

      Ștergere
  4. OH! (din nou!) :) Mi-ar placea sa stiu sa fotografiez... dar... pana si la caracteristicile aparatelor ma uit usor crucis pentru ca, desi scrie pe romaneste, mare lucru nu pricep. Pozele oricum nu-mi ies - si n-am rabdare sa studiez, si cand imi explica cei care stiu tot nu... tin minte... :(
    Si eu am nevoie de un PC nou - acesta tocmai a fost... dat de pamant (fara intentie) si acum abia-abia mai misca... Ezit sa cumpar unul mai mult pt ca fiind defect am inceput sa stau mai mult timp departe de el si mai aproape de oamenii de langa mine - si e chiar fain! :) De laptop ma feresc, pt ca prea l-as putea lua oriunde...
    Iti doresc sa ti se indeplineasca multe dintre visurile pe care le ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi trebuie un PC nou, ca sa nu mai vb de laptop..Si tie sa ti se indeplineasca toate dorintele.

      Ștergere
  5. Multumesc de sfat..Sunt de parere ca atunci cand vine vorba de electronice acestea trebuie luate noi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am mai dat o tura, dar tot nu m-as hotari la un laptop. :)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  7. Iti scriu ca sa iti spun ca, am aparat canon, cel spre care ai dat link si ai zis ca ti l-ai dori, daca reusesti sa iti iei eu ti-l recomant, pentru inceput e foarte fain, cel putin pentru mine :D

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...