marți, 8 iulie 2014

Biciclete, triciclete şi tot ce vreţi

Nu pot spune că am vândut prea multe la viaţa mea sau că m-am priceput prea bine la comerţul acesta online. Nici nu m-am gândit că aş putea vreodată vinde ceva ce eu am folosit pe un site online.

Cum Bubu meu a crescut mare, ne-au rămas multe trotinete, triciclete şi alte nebuneli, iar noi nu mai aveam nevoie de ele.
Pentru că nici nu aveam cui să le dăm (Bubu neavând verişori), şi deja toate ,,nebunelile pe roţi'' ocupau un spaţiu considerabil din apartament, ne-am hotărât să le scoatem la vânzare pe tocmai.ro. Tot uitându-mă şi văzând reclamele lor la TV, am zis de ce să nu încercăm, că doar n-avem nimic de pierdut.

Ne-am făcut cont foarte uşor, şi din trei timpi şi trei mişcări, ne-am trezit ,,ofertanţi'' pe site-ul lor.
Nu mă gândeam să fim sunaţi, ba chiar să avem şi oferte serioase. Şi uite aşa am vândut o maşinuţă smart şi o tricicletă. 

Nu am cerut un preţ exagerat pentru că m-am gândit că poate sunt şi copii ai căror  părinţi nu îşi permit luxul să le cumpere ceva nou, aşa că am împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură:

1.Am scăpat de un lucru pe care nu îl mai foloseam, deci am eliberat apartamentul, plus că am câştigat şi ceva bani de buzunar pentru Bubu :)

2.Un copil se bucură de o jucărie aproape nouă, pe care poate părinţii nu şi-ar fi permis-o din magazin. 

3. Site-ul plăteşte transportul, aşa că toată lumea e fericită, şi cumpărător şi vânzător, plus că poţi verifica produsul pe loc, şi doar dacă îţi convine starea produsului după aceea plăteşti, sau de ce nu îl poţi refuza fără să mai plăteşti un ban.



Copiii cresc atât de repede încât nici nu-ţi dai seama când căruciorul, tricicleta, sau trotineta au devenit deja istorie aşa că de ce să nu le scoatem la vânzare? Tot uitându-mă pe site am găsit o bicicletă perfectă pentru mine şi Iubi că tot nu ştiu să pedalez :)


Iar pentru Bubu deja am găsit o bicicletă pentru când va creşte mai mare.

2 comentarii :

  1. se vede ca nu prea te stii la biciclete :))) Tandemul - bicicleta cu doua locuri, este o bicicleta la care ambii parteneri trebuie sa pedaleze. Ba chiar mai mult , persoana din spate, copilotul, este pe post de motor turbo. Persoana din fata trebuie sa tina directia, sa schimbe vitezele, sa franeze, sa fie atent la trafic. Cel din spate nu are altceva de facut decât sa pedaleze si sa se coordoneze cu cel din fata! :))
    o seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta e si ideea, Carmen, poate ma invata Iubi, si neavand ce face trebuie sa dau din pedale o data cu el :)) sau eventual sa cadem amandoi de pe ea in acelasi timp.

      Ștergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...