Se afișează postările cu eticheta copilarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copilarie. Afișați toate postările

miercuri, 29 octombrie 2014

Siguranţa copiilor în maşină


Zilele trecute am văzut un tătic care îşi ţinea băieţelul de nici 2 ani în faţă cu el, ba chiar la volan, pe când întorcea maşina. Nu ştiu câtă minte avea respectivul tătic, pentru că eu stăteam şi mă uitam că mâţa în calendar la ei. 



Nu e prima oară când văd tătici care pun copiii în faţă, sau pe scaunul din dreapta şoferului, sau îl lasă între scaunele din spate.Cât de inconştient poţi să fii să îţi laşi copilul între scaune, copil de nici 4 ani? Nu am înţeles niciodată această atitudine iresponsabilă din partea părinţilor.

Tu, ca şofer ai centură, dar copilul din spate care stă între scaune ce se va întâmpla cu el, în cazul în care pui o frână bruscă, sau suferi un accident? Siguranţa copilului e primordială, şi eu conduc, dar pentru siguranţa copilul meu în maşină, am ales un scaun auto.

Legea ne obligă să folosim scaune auto speciale pentru copii de până la 3 ani. Riscurile, însă nu scad după vârsta de 3 ani, eu acum folosesc un înălţător care nu a costat mai mult de 70 ron, şi care asigură confortul şi siguranţa copilului meu atunci când conduc.

Iată o clasificare a scaunelor auto, conforme cu legislaţia în vigoare:

-grupa 0-nou născut-12 luni (sub 13 kg)
-grupa I- 6 luni-4 ani (9-18 kg)
-grupa II- 3-8 ani (15-25 kg)
-grupa III 6-12 ani (22-36 kg)


Întrebare:De ce un scaun auto?De ce să dau eu banii pe un scaun auto când îl pot lega cu centura de siguranţa a maşinii??


Răspuns:Folosirea unui scaun auto poate salva la propriu viaţa unui copil, riscul de moarte este redus cu 71% pentru nou născuţi şi cu 54% pentru copii mai mici de 4 ani, arată studiile.



Altă întrebare:De ce să dau eu banii pe un scaun auto când îl poate ţine soţia, mama în braţe??

Filmuleţul de mai jos vă răspunde DE CE ESTE ABSOLUTĂ NEVOIE DE UN SCAUN AUTO!




Eu am comandat scaune auto copii de pe babytrend.ro

Dragi părinţi, nu este o reclamă, dar anual mor atâţia copii în accidente rutiere, îi putem proteja atât de uşor, de ce să nu le asigurăm confortul şi siguranţa în maşină?

Bucuria de a fi părinte înseamnă multe: dragoste necondiţionată, grijă, afecţiune, siguranţă, joacă. 

Vă mai aduceţi aminte de caruselele muzicale? Am dat cu ochii de ele pe site. Am avut şi noi un astfel de carusel muzical când Bubu era mic, cu ce bucurie îl privea, cum i se mişcau ochişorii după animăluţele acelea.Ce vremuri,ce amintiri frumoase!!! COPILĂRIA E CEL MAI FRUMOS DAR DAT DE DUMNEZEU OAMENILOR, preţuiţi fiecare clipă alături de copii voştri!

P.S. Pe site găsiţi multe reduceri de Black Friday!!




duminică, 10 august 2014

Rechizite ieftine pentru copii

Când eram mică, în cartier la noi era o librărie cu de toate. Îmi plăcea nespus de mult să pierd timpul pe acolo,să mă holbez la minunăţiile care erau acolo, pentru că aveau tot felul de caieţele, agende, pixuri.. Probabil încă de atunci..mustea în mine un viitor cadru didactic. Aveau atâtea chestii drăguţe, de la felicitări muzicale, la creioane, gume parfumate de îţi venea să le mănânci...jurnale cu cheiţă..Vai, şi acum visez la una astfel de jurnal, măcar aşa de frumuseţe să-l ţin.

Şi astăzi sunt la fel de încântată de librării, mai ales că descoperi mereu lucruri noi. S-au inventat atâtea şi atâtea lucruri în materie de papetărie, chiar şi caietele nu mai sunt ca pe vremea când eram eu şcolăriţă.

Vă mai aduceţi aminte de celebrul indigo? Ah..câte desene la biologie nu copiam cu el, câte desene de tot felul nu copiam, că de atunci nu existau imprimante să scoţi orice vrei, şi când vrei, şi cum talent artistic nu prea am..era musai să ai aşa ceva în ghiozdan..Mi-ar plăcea să mă mai joc puţin cu indigoul...

Acum totul a evoluat, aşa că am găsit un loc special unde găsesţi papetărie şi birotică la doar un click distanţă.Poţi naviga prin magazinul lor online cât vrei, fără să te doară picioarele...Comanzi online şi produsele îţi sunt livrate acasă.Simplu, nu?


Ştiţi acele bileţele de hârtie pe care le vedem prin reclame sau filme de le lipeşte soţia pe frigider ca să îi amintească soţului câte minute trebuie să ţină mâncarea la microunde? 

Aceste notesuri autoadezive mi se par din ce în ce mai folositoare, mai ales că uit mai mereu ce am de făcut, aşa că o îmi las bileţele lipite de colo colo prin casă cu ce mai am de făcut :))
Sunt şi drăguţe, ar fi perfecte ca recompensă pentru Bubu când face o faptă bună, sau chiar la grădi la picii mei. Sau aş putea să le lipesc pe frigider, să-i amintesc soţului meu că îl iubesc mult, mult, de tot...

La cumpărături de 80 RON, transportul e gratuit, aşa că în curând începe şcoala, e util să ştim de unde putem alege rechizite pentru copii noştri.


joi, 7 august 2014

Jucării pentru copii, NU jocuri pe tableta!

,,Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată.'' Tom Stoppard

Creştem mari, ne pierdem inocenţa, şi totuşi copiii noştri se pricep de minune să ne aducă aminte de bucuria simplă de a fi copil. 

Mă uit la Bubu şi îmi dau seama cât de uşor poate fi fericit: îl bucură o maşină, o frunză, un băţ cu care umblă prin nisip, un melc găsit în iarbă, şi atunci mă bucur şi eu cu el. Prin copilul meu, îmi retrăiesc copilăria, îmi aduc aminte cât de frumos este să fii un copil fără griji, nevoi, serviciu şi stres.

Bubu a crescut, nici nu mi-am dat seama cum la 4 ani deja face puzzle-uri. A devenit chiar pasionat de aşa ceva, eu cu siguranţă la vârsta lui nu eram aşa isteaţă. Ce mai, copiii din ziua de azi ne întrec mult în inteligenţă, pentru că au toate condiţiile să îşi dezvolte isteţimea!

Cred că lui Bubu i-ar plăcea un cort cu maşini pentru momentele când mergem la ,,Maia'' pentru că au început să îi placă jocurile de rol, îşi face cortul prin casă din cearceafuri, vorbeşte cu maşinile, cu animalele de pluş.Superb!

Vara încă nu s-a terminat, aşa că toţi copii ar trebui să se bucure de joacă şi de jucării în aer liber, de minge, de paleta de tenis, de un cort, de o bicicletă, şi nu de tablete sau telefoane, cum am văzut mai nou că fac unii părinţi. 

Copilăria înseamnă joacă în aer liber, alergat, mers pe bicicletă, ţipete, murdărie, căzături,  nu tablete sau jocuri pe calculator.

Copiii nu trebuie ţinuţi ca într-un glob de cristal, cum am observat că fac unii părinţi: ,,Nu pune mâna pe aia că te murdăreşti'', ,,Nu te aşeza pe nisip că murdăreşti rochiţa'', oare am uitat cum am fost şi noi, când eram copii?


sâmbătă, 26 iulie 2014

Cei 4 mustăcioşi :)

V-o mai aduceţi aminte pe KIKI ?
Kiki a crescut şi uite că a devenit mămică. Aşa că ne-am procopsit cu: 

1. CEA MAI FRUMOASĂ URÂTA PISICĂ DIN CÂTE AM VĂZUT


O cheamă ,,NEGRUTZA'' se subînţelege de ce :)


2. CEL MAI ,,FLĂMÂNJIOS'' MOTĂNEL PE CARE L-AM VĂZUT :)

A fost vedeta acestei postări.
Nu ne-am gândit la un nume..dar GARFIELD ar fi cel mai indicat :))

3. CEA MAI SPERIOASĂ MOTĂNICĂ


Deabea am reuşit să o prind în poză.

În concluzie, avem 3 pisoi super simpatici şi drăgălaşi pe care îi adorăm. La început, au fost tare sălbăticuţi pentru că îşi petreceau veacul prin şopru, până când am venit eu cu Bubu şi i-am scos la ,,domesticit'' şi giugiuleală.

O să-l păstrăm doar pe Garfield, pe fetiţe vrem să le dăm, să le găsim familii iubitoare.

Minnie, ce zici îţi trimit unul în Olanda?



FAMILY GROUP :)

luni, 21 iulie 2014

,,E grele'' să fii mamă de băiat!

Azi mă gândeam în totala mea blonditate, dacă există cauciucuri pentru biciclete deoarece anvelopele de la ,,titiketa'' lu' Bubu s-au uzat. Aşa ca am dat un seach pe net, şi chiar sunt anvelope pentru biciclete, nu ştiu însă care s-ar potrivi pentru o bicicletă aşa mică.

Cred, totuşi că va trebui curând să luăm alta mai bună şi mai scumpă(de multe ori ce e mai scump e şi mai bun), că doar pretenţiile lui Bubu nu sunt deloc ieftine, şi cum e vară, e cald, iar Bubu a fost înnebunit de mic după tot ceea ce are roţi, bicicleta a devenit de nedespărţit atunci când mergem în parc, la pădure, sau chiar 5 metri până la pâine spre disperarea mămicii de je.Sunt copii care se plimbă o dată de două ori cu bicicleta, sau ies cu ea afară din când în când. Copilul meu le-a forjat la maxim pe toate, pentru că i-a făcut plăcere să facă mişcare, şi ce poate fi mai frumos pentru o mamă decât să ştie că puiuţul ei e fericit.


Această bicicletă e perfectă pentru Bubu fiind pentru copii între 4-6 ani, plus că ai şi un an garanţie. 


Navigând pe site aud pentru prima oară de biciclete pliabile, care se rabatează în două şi intră în portbagaj. Wow, acest lucru, iar nu îl ştiam şi chiar mi-ar trebui o astfel de bicicletă, mai ales că la bloc spaţiul e întotdeauna insuficient pentru depozitat. 

Trebuie să mă pun serios pe documentat în ceea ce priveşte bicicletele, pentru că mă aşteaptă vremuri grele cu Bubu :) 
Eu cum sunt paralelă cu aceste invenţii în ale tehnologiei şi tehnicii, va trebui să fac mult studiu, pentru că sigur atunci când va creşte mai mare va vrea bicicletă cu nu ştiu câte viteze, cu luminiţe, cu pedale de nu ştiu de care şi mai ştiu eu câte alte minunăţii. 

,,E grele'' să fii mamă de băiat! :))


miercuri, 16 iulie 2014

Copilărie, bucurie

Când ai un copil mic, dezordinea e la locul ei, tot timpul mă împiedic de jucării, care sunt împrăştiate prin toată casa, dar ce mai contează atâta timp cât copilul tău e fericit şi sănătos? Citisem undeva un citat despre acest lucru şi spunea ceva de genul: să faci curăţenie într-o casă plină de copii e ca şi cum ai da mereu zapada din faţa casei atunci când ninge.Corect,nu? Aşa că o să las curăţenia pentru când pleacă Bubu la facultate :))

Am căutat mereu soluţii pentru a depozita jucăriile şi a avea şi spaţiu în camera lui Bubu. Am găsit diverse coşuri însă nu m-au mulţumit pe deplin. Pe acest site am găsit  cutia ideală pentru depozitarea jucăriilor.

Dar cum e vară, parcă o piscină  ar fi cadoul ideal pentru un copil cuminte, că doar Bubu e cuminte (doar când doarme:)), mai ales că avem loc la ţară la ,,Maia''.Plus că parcă m-aş băgă şi eu într-o piscină de genul, dar ce adulţii nu au dreptul la joacă? Copilul meu adoră apa, când am fost la piscină pur şi simplu nu am putut să îl scot din apă. Cred că i se trage de la botez, căci atunci când l-a băgat preotul în apă nu a plâns deloc, părea să îi placă.

Şi să nu uităm că un leagăn e preferatul celor mici, al meu stă în leagăn minute bune, nu se satură, iar la greutatea mea mă pot da şi eu o tură :)) 

CE AR FI COPILĂRIA fără jucării, fără bucuriile simple, care îi fac pe copii atât de fericiti?
Lăsaţi copiii să alerge, să descopere, să se joace în aer liber, un joc pe calculator nu e joacă adevărată şi astfel copiii îşi vor trăi cu adevărat copilăria. Iar când vor creşte mari îşi vor aduce aminte cu plăcere de perioada când au fost copii.

Închei cu un citat care mie îmi place foarte mult




marți, 8 iulie 2014

Biciclete, triciclete şi tot ce vreţi

Nu pot spune că am vândut prea multe la viaţa mea sau că m-am priceput prea bine la comerţul acesta online. Nici nu m-am gândit că aş putea vreodată vinde ceva ce eu am folosit pe un site online.

Cum Bubu meu a crescut mare, ne-au rămas multe trotinete, triciclete şi alte nebuneli, iar noi nu mai aveam nevoie de ele.
Pentru că nici nu aveam cui să le dăm (Bubu neavând verişori), şi deja toate ,,nebunelile pe roţi'' ocupau un spaţiu considerabil din apartament, ne-am hotărât să le scoatem la vânzare pe tocmai.ro. Tot uitându-mă şi văzând reclamele lor la TV, am zis de ce să nu încercăm, că doar n-avem nimic de pierdut.

Ne-am făcut cont foarte uşor, şi din trei timpi şi trei mişcări, ne-am trezit ,,ofertanţi'' pe site-ul lor.
Nu mă gândeam să fim sunaţi, ba chiar să avem şi oferte serioase. Şi uite aşa am vândut o maşinuţă smart şi o tricicletă. 

Nu am cerut un preţ exagerat pentru că m-am gândit că poate sunt şi copii ai căror  părinţi nu îşi permit luxul să le cumpere ceva nou, aşa că am împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură:

1.Am scăpat de un lucru pe care nu îl mai foloseam, deci am eliberat apartamentul, plus că am câştigat şi ceva bani de buzunar pentru Bubu :)

2.Un copil se bucură de o jucărie aproape nouă, pe care poate părinţii nu şi-ar fi permis-o din magazin. 

3. Site-ul plăteşte transportul, aşa că toată lumea e fericită, şi cumpărător şi vânzător, plus că poţi verifica produsul pe loc, şi doar dacă îţi convine starea produsului după aceea plăteşti, sau de ce nu îl poţi refuza fără să mai plăteşti un ban.



Copiii cresc atât de repede încât nici nu-ţi dai seama când căruciorul, tricicleta, sau trotineta au devenit deja istorie aşa că de ce să nu le scoatem la vânzare? Tot uitându-mă pe site am găsit o bicicletă perfectă pentru mine şi Iubi că tot nu ştiu să pedalez :)


Iar pentru Bubu deja am găsit o bicicletă pentru când va creşte mai mare.

duminică, 8 iunie 2014

Unde eşti, copilărie?




Copilăria, vârsta când nu aveam griji, vârsta când o păpuşă nouă era mai valoroasă decât tot aurul din lume. Îmi e dor de copilărie, de perioada în care totul părea posibil, totul era lapte şi miere, iar timpul era atât de preţios pentru că însemna încă puţin timp afară la joacă, sau încă puţin timp jucându-mă cu jucăriile mele.
Chiar dacă această perioadă a vieţii mele a trecut, o pot retrăi astăzi prin ochii copilului meu. Îmi aduc aminte astfel, cât de naivă eram şi eu, cum credeam că tot ce zboară se mănâncă, când găseam totul în nimic.

Din perlele lu' Bubu despre cum se fac copiii
Bubu: Mami, cum m-a adus barza şi m-a ,,băbat''(băgat) în burta ta?? 
Eu:....................................................................(tot gândindu-mă)......................................Pe gură.......cu ciocu))
Bubu:HI, hi...PE gulă(gură),cum aşa? De ce? 

P.S. Nu cred că m-a crezut, iar aceste DE CE-uri uneori mă blochează...

Postarea participă la BUNĂ DIMINEAŢA SOARE


S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...