Ca femeie divorțată, m-am lovit mai mereu de anumite mentalități ale secolului IX sau aș îndrăzni să spun mentalități de Evul Mediu.
După ce am divorțat, am simțit o oarecare compătimire sau răutate a colegelor mele, a cunoscuților: ,,Vai, ce rău ne pare, Vai, ce rău, mai ales că ai un copil mic.''
Ba chiar am auzit o replică de la o colegă, care povestea de un cumnat al ei de cea mai joasă speță, și spunea că mama lui: ,,Ar fi dat orice să îl însoare, chiar și cu o femeie cu un copil.''
Care va să zică o femeie divorțată și cu un copil e undeva la marginea societății, și nu merită ca soț decât un bețivan și un pierde vară.Colega mea cu siguranță nu și-a dat seama ce gafă a făcut, dar eu m-am schimbat la față.
Bărbații văd într-o femeie divorțată și cu un copil, o posibilă aventură , cred că femeia n-a mai văzut de mult timp un bărbat și e disperată să facă sex. Dragi bărbați. vă asigur că nu e așa. A fost o perioadă când nici nu suportam să văd un bărbat la 10 m, barem să mă și atingă. O femeie divorțată nu e o nimfomană în căutarea de senzații tari.
Mamele viitorilor pretendenți spun: ,,Vai, mamă orice, dar să nu iei o femeie cu un copil, cum să crești copilul altuia? ''
Dragi mame de bărbați, și eu sunt mamă și chiar o mamă de băiat,copilul meu crește cu sau fară prezența fiului tău prețios în viața copilului meu. Nu caut un tată pentru copilul meu,are un tată, ce-i drept denaturat, dar are, căci nu l-am făcut singură.Eu îmi doresc un bărbat pentru mine care să îmi fie iubit, soț și prieten și care să fie un prieten pentru fiul meu.
Să crești un copil singură nu e ușor, ba chiar e foarte greu, dar am preferat să îmi cresc copilul în liniște și bunăstare, decât în certuri și neajunsuri. Un copil crește oricum, dar dacă el crește într-un mediu viciat: în care părinții se ceartă zilnic, vă asigur că nu va crește mai fericit decât într-o familie cu un singur părinte prezent.Copilul meu e foarte fericit așa cum este, crește doar cu mine și părinții mei, și nici nu puteam face o alegere mai bună pentru liniștea copilului meu.
Să divorțez a fost una dintre cele mai grele decizii din viața mea, dar privind înapoi nu regret nimic. Sunt liniștită, mi-am găsit echilibrul interior, am un copil minunat, un job, o casă, nu îmi lipsește nimic.
Multe femei din România nu divorțează de teamă că le știe lumea, că ce o să zică vecinii, familia, că vai,crește copilul fără tată și aleg să fie mereu nefericite într-o relație în care nu se mai regăsesc, și ceea ce este și mai trist e faptul că suferă și copii. Din păcate, multe femei au această mentalitate învechită. Copiii trebuie să crească în primul rând în liniște, dacă nu au liniște, degeaba au ambii părinți alături, peste ani o să vă reproșeze că au trăit o copilărie nefericită.
