Revin la un subiect legat de colegele mele. Nu pot spune că am prea multe simpatii printre ele, sunt colegele mele şi atât. Acum ceva timp am avut de a face cu una dintre ele..mi-a aruncat vreo două vorbe aşa aiurea, şi je' i-am răspuns şi eu cam tăios, ba chiar am dat-o naiba(în gândul meu).Iar de atunci am considerat-o un fel de babă comunistă.
Întâmplarea a făcut ca înainte de Crăciun, să ajungem amândouă în aceeaşi clasă, fiind copii puţini i-am culcat într-o singură sală. Din vorbă în vorbă, am ajuns să depănăm amintiri mai vechi sau mai noi. Mi-a povestit viaţa ei, şi m-am regăsit în povestea ei, pentru că şi ea ca şi mine a avut ,,norocul'' să se căsătorească cu un bărbat nepotrivit. Singura diferenţă e faptul că eu am avut curaj să merg mai departe, deşi aveam un copil, pe când ea a spus că a stat pentru copil. În schimb a avut o viaţă nefericită, şi încă are,deoarece soţul dumneaei îşi păstrează aceleaşi obiceiuri..băut, jocuri de alcool.
Când mi-a povestit toate acestea, mi-am dat seama cât am greşit că am etichetat-o o babă afurisită şi acră. Cred că orice femeie ar devenii în timp mai rea, mai acră, dacă acasă nu ar avea liniştea pe care şi-o doreşte. Iar din ziua aceea am simpatizat-o, şi cred că şi ea pe mine. Nu pot spune că suntem prietene, însă ceva mă face să o privesc cu ochi mai blânzi, să-i dau circumstanţe atenuante, şi chiar am admirat-o că prin duritatea ei le pune la punct pe femeile de serviciu. Ce am observat la dumneaei e faptul că spune lucrurile pe nume, că e o luptătoare, şi cred că aici m-am văzut pe mine.
Mereu etichetăm oamenii fără să le cunoaştem poveştile de viaţă, fără să avem curiozitatea să aflăm mai multe despre ei, dar viaţa aduce munte cu deal împreună, şi la un pahar de vorbă ne dăm seama că de fapt nu suntem aşa diferiţi, şi că ideile preconcepute ţin doar de felul în care priveşti lucrurile. Privindu-le superficial vei judeca superficial, privindu-le atent, vei vedea esenţialul.
