Studiile
arată că 1 din 10 bărbați cu vârstă de peste 40 de ani are anumite nemulțumiri privind propriile performanțele sexuale.
Disfuncțiile erectile pot afecta viața de cuplu, iar cele mai des întâlnite
probleme legate de potență sunt libidoul scăzut, ejacularea precoce,
incapacitatea de a intra în erecție sau cea de a menține erecția suficient de
mult timp pentru a duce la final un act sexual.
În plus, aproape jumătate
dintre bărbații europeni ajunși la vârsta pensionării sunt nemulțumiți de
mărimea penisului lor.
Toate
aceste probleme nu sunt, însă, deloc rușinoase. Sunt lucruri normale, deoarece
schimbările au loc asupra organismul nostru în mod natural odată cu înaintarea
în vârstă. De exemplu, unul dintre cele mai importante motive ce stau la baza
apariției problemelor cu potența este inflamarea arterelor, care împiedică, astfel,
sângele să mai ajungă în organul sexual.
Totuși,
ce este de făcut? În primul rând, în niciun caz nu este în regulă să lași
aceste probleme să te afecteze – nici în cuplu, nici personal. Stresul este, și
el, una dintre cauzele disfuncțiilor erectile, așa că numai de asta nu mai ai
nevoie acum. Suntem, totuși, în secolul XXI și s-au descoperit – slavă
Domnului! – mii de soluții. Trebuie doar să o găsești pe cea mai bună pentru
tine.
Apelează la un sex shop
Pentru
început, încearcă să nu îți împui capul cu tot felul de așa-zise soluții-minune
indicate de persoane necunoscute pe te-miri-ce forumuri. Mai degrabă apelează
la specialiștii din domeniul sexului. Adică întocmai la un sex shop.
Sex
shop-urile sunt magazine specializate în domeniul relațiilor sexuale, care
comercializează produse concepute special în acest scop, iar reprezentanții
acestora vor știi să te îndrume în funcție de problema pe care o ai.
Din
nou, nu e nicio rușine să apelezi la un sex shop, este absolut normal, exact
așa cum pentru orice altceva apelezi, în mod automat, la un serviciu
specializat pe domeniul care te interesează.
Și, ca să fac o paranteză, poate cifrele din statistici te vor convinge mai ușor: nu foarte demult, această industrie era cotată la 15 miliarde de dolari/an, la nivel worldwide.
Și, ca să fac o paranteză, poate cifrele din statistici te vor convinge mai ușor: nu foarte demult, această industrie era cotată la 15 miliarde de dolari/an, la nivel worldwide.
Revenind,
în sex shop-uri vei găsi mai multe tipuri de soluții:
➢ Pastile
pentru potență
Există
o gamă foarte variată pe piață, de la pilule pentru stimulare sexuală, care îți
poti oferi erecție rapidă, în nici o oră de la administrare, până la pastile pentru potență cu efect care durează până la câteva zile (în
general, 3-4). Asta înseamnă că, în decursul respectivelor zile, penisul tău va
intra în erecție cu ușurință, exact așa cum ar fi normal să o facă natural.
➢ Produse
care ajută la întârzierea ejaculării
Fie
că este vorba despre inele cu vibrații pentru penis, de prezervative speciale
sau de spray-uri, aceste produse te vor ajuta să uiți de ejacularea precoce! De
exemplu, există prezervative care au o substanță în interior ce vor face ca
ejacularea ta să aibă loc după circa 30 de minute de la începerea actului
sexual. Sună destul de bine, nu?
➢ Soluții
pentru un penis mai mare
Nu
în ultimul rând, tot în sex shop-uri poți găsi o mulțime de produse dedicate
măririi penisului. Creme, pilule, masturbatoare sau chiar strapon-uri cu
vibrații care să te ajute să îți satisfaci partenera și să te simți, din nou,
încrezător în privința mărimii penisului tău.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Citesc cu mare interes gândurile voastre