marți, 19 martie 2013

Educă-ţi copilul pozitiv-Tanya Byron

Sunt un pic dezamăgită de această carte, în sensul că mă aşteptam la mai multe. Multe din lucrurile pe care le descrie autoarea le ştiam deja. Este o carte bună, merită citită, dă multe exemple pozitive despre cum să îţi educi copilul, însă aşa cum spune şi ea nu orice metodă descrisă de ea poate fi aplicată cu succes la toţi copii. Bubu al meu are mari probleme cu mâncarea, ea spune că trebuie să te joci cu copilul, să nu îl forţezi, dar cât să te şi joci, că al meu ia câteva linguri, dacă le ia şi pe alea şi apoi nu mai vrea. E un chin.

Dar am decis să îl las pur şi simplu să flămânzească, adică îl întreb o dată maxim de două ori dacă mănâncă şi apoi îl las să îi vină foame. De două zile încercăm tehnica asta..se culcă nemâncat la prânz, iar după ce se trezeşte mănâncă ceva...ceva..
Of, am nevoie de nervi de OŢEL..



sâmbătă, 16 martie 2013

I'm a survivor


Cred că ajunge cât m-am plâns de viaţa mea sentimentală. Ajunge! Ce atâta văicăreală? Pentru cine?Pentru ce? M-am săturat de bărbaţi care spun că mă iubesc..îmi doresc tot binele din lume, însă nu mişcă niciun deget pentru mine. M-am săturat de aceleaşi replici banale.  M-am tot gândit dacă am eu o problemă, dacă sunt o fiinţă atât de mizeră încât să nu merit iubire, şi mi-am dat seama că cei care au fost în viaţa mea pr şi simplu nu m-au meritat. Sunt mult mai bună decât vor fi ei vreodată. Pentru că eu am un suflet..un suflet care ştie să iubească, care e trist, care e fericit, un trup şi un suflet într-un om care deşi are mii de defecte, e un om minunat .Iar cei care nu au văzut asta la mine, sunt doar nişte pămpălăi, nişte neica nimeni, care habar nu au să aprecieze femeia de lângă ei.

Va veni şi el odată, poate, iar dacă nu va veni, va trebui să îmi accept soarta.

Până atunci, vreau să trăiesc aşa cum pot, aşa cum vreau! Am pentru cine, am pentru ce! 


miercuri, 13 martie 2013

Horoscop Balanta 2013

Din lipsa de ceva concret de făcut, dând un search pe net, am citit si eu ce îmi mai rezervă astrele. Deci ori mă mărit, ori mă mărit..si mai spune şi data 29 martie..Bine că nu a spus 29 februarie...:)))))

,,Chiar dacă anul 2013 nu îţi aduce un tranzit nou pe plan relaţional, totuşi îl ai în continuare pe Uranus în zona conjugală şi a relaţiilor cu ceilalţi. Fiind zona care te interesează în mod special, probabil şi în acest an îi vei acorda destul de multă atenţie.

Însă Uranus este o planetă renumită pentru schimbările pe care le aduce, el agită lucrurile în căsnicia ta, motiv pentru care ar putea exista multă instabilitate. În plus, el este într-o dispoziţie certăreaţă pe parcursul anului, are ceva de împărţit cu Pluton, care de câţiva ani s-a aşezat confortabil în zona hărţii tale care se referă la familie şi casă.

Uranus îţi modifică viziunea despre relaţia în doi. Eşti mai puţin influenţabil şi mai puţin dependent de partener sau relaţie, cauţi noi stimuli şi ai curajul să arăţi ce schimbări trebuie făcute în viaţa de cuplu sau în stilul de viaţă împreună. Probabil vei simţi nevoia şi în acest an să înnoieşti, să te eliberezi de lucrurile care nu te mai mulţumesc în relaţii/căsnicie. Pentru unele Balanţe anul 2013 ar putea reprezenta anul eliberării dintr-o căsnicie în care a intervenit rutina, stagnarea, complacerea în monotonie sau care nu mai oferă libertatea de a fi autentice, aşa cum sunt.

Dacă eşti singur, anul acesta îţi poate aduce surprize în acest sens, poţi intra într-o relaţie când nu te aştepţi deloc, chiar şi să te căsătoreşti pe neaşteptate. Însă, în aceeaşi măsură, te şi poţi despărţi de partenerul tău la fel de brusc. Atenţie la deciziile pripite pe plan relaţional şi conjugal!

Venus, guvernatoarea zodiei tale, nu te-a uitat nici anul acesta. Ea va trece prin zona iubirii din tema ta în perioada 2 februarie - 26 februarie 2013, iar prin zona căsătoriei în intervalul 22 martie - 15 aprilie 2013. O zi specială pare să fie ziua de 29 martie, când Soarele şi Venus i se vor alătura lui Uranus în Casa Căsătoriei. Poate o cerere în căsătorie surprinzătoare? Rămâne de văzut!''


Sursa aici

De ce toţi bărbaţii buni sunt din zona arabă, nu că aş avea ceva cu e?.Însă dacă nu ştiaţi Faydee e de origine libaneză. Mda..îl trec şi pe el al doilea pe lista mea după 50cent...

duminică, 10 martie 2013

Imaginea ta

Missing you..
Întotdeauna ceva lipseşte din sufletul meu...imaginea ta. Te ştiu cum eşti, şi totuşi nu te-am întâlnit niciodată, sau poate te-am întâlnit! Imaginea ta am întâlnit-o în diferiţi bărbaţi, însă mereu a fost dispersată, confuză, ştearsă.

Eşti aşa cum îmi doresc, trup şi suflet alături de mine. Îmi e dor de tine, vreau să apari în viaţa mea să ştergi golul ce îmi inundă conştiinţa...Mi-e dor să iubesc, să te strâng în braţe, să fii tu cel care îmi alină durerea cu o simplă privire.

Oare te voi întâlni vreodată? 



S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...