Regretele dor cel mai rău. Nereuşitele ne îngenunghează. Ploaia îmi aduce aminte cât te-am iubit. Ziua de mâine îmi spune: Haide, mergi, poate va fi mai bine.
Dar nu e. În sufletul meu e tot potop, sau poate deşert. E un gol imens în care se scurg doruri neînţelese poate nici de mine. Aştept, aştept să răsară soarele. Te aştept pe tine, poate eşti tu soarele meu. Dar nu vreau să fii soare să mă arzi. Fii jumătate soare, jumătate gheaţă. Fii tu cel care îmi culege dorurile, cel care îmi strânge zâmbetele într-un ocean de lumină. Fii tu cel pe care îl aştept.
Dar nu eşti! Şi plouă...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Citesc cu mare interes gândurile voastre