Ce e dragostea? Poate de multe ori intelegem mult prea tarziu cat de importanta a fost o anumita persoana in viata noastra si ca nu am reusit sa-i aratam asta la timp.
Uneori pierdem ce avem atat de usor, iubim prea putin, iar uneori pe cine iubim nu putem avea.
Iubirea e reciproca, si inevitabil dureroasa. Iubirea se simte, se arata, iar cand iubesti esti alaturi de celalalt la bine,dar mai ales la rau.
Iubirea e o lupta continua in doi, o lupta atat de dulce, atat de placuta..Iar la sfarsitul zilei cand celalalt te strange in brate, si iti spune...te iubesc, nimic nu mai conteaza...
duminică, 30 decembrie 2012
Cai verzi pe pereti
A mai trecut un an. Nici nu stiu cum a trecut acest an. Revin la ideea ca uneori nu sunt suficiente zile intr-un an pentru a trai. Parca iubim pe fuga, mancam pe fuga, parca timpul zboara cu viteza, iar noi suntem prinsi in acest haos temporal. Sau poate noi nu ne mai facem timp pentru lucrurile care conteaza, si ne pierdem in stresul cotidian.
De la anul care vine, imi doresc doar sanatate pentru mine si pentru cei dragi, si putin noroc.
Iar in rest e doar LA, LA, LA.....cai verzi pe pereti..
vineri, 21 decembrie 2012
Sfarsitul din noi
Da, a venit si data de 21 decembrie. Si ete na, ca n-a venit sfarsitul lumii...Asa ca strig teapa celor care si-au cumparat truse de supravietuire, buncare. God!
Doar Dumnezeu va stii cand va fi sfarsitul lumii. PUNCT! Si cand va veni nici trusele de supravietuire, nici buncarele nu ne vor mai scapa de furia lui Dumnezeu.
Ar trebui sa mai privim din cand in cand in sufletul nostru si sa ne dam seama cat suntem de pacatosi, si sa mai incercam sa ne indreptam greselile.
Cum pot scoate insa ura din sufletul meu? Poate timpul va asterne uitarea si resemnarea. Insa nu pot ierta, sau alunga ura. Pacatuiesc, da, o stiu, insa sunt persoane care mi-au gresit enorm, care mi-au frant sufletul, demnitatea, puritatea. Razbunarea e arma prostului, dar pana la Dumnezeu te mananca toti sfintii.
Mi-as dori insa pentru o zi sa fiu un vampir.. Da, da!
Doar Dumnezeu va stii cand va fi sfarsitul lumii. PUNCT! Si cand va veni nici trusele de supravietuire, nici buncarele nu ne vor mai scapa de furia lui Dumnezeu.
Ar trebui sa mai privim din cand in cand in sufletul nostru si sa ne dam seama cat suntem de pacatosi, si sa mai incercam sa ne indreptam greselile.
Cum pot scoate insa ura din sufletul meu? Poate timpul va asterne uitarea si resemnarea. Insa nu pot ierta, sau alunga ura. Pacatuiesc, da, o stiu, insa sunt persoane care mi-au gresit enorm, care mi-au frant sufletul, demnitatea, puritatea. Razbunarea e arma prostului, dar pana la Dumnezeu te mananca toti sfintii.
Mi-as dori insa pentru o zi sa fiu un vampir.. Da, da!
joi, 20 decembrie 2012
Loredana -Apa
Imi place.
Imi place aceasta melodie. Nu sunt fana Loredana, dar imi place ca mereu se reinventeaza. Ca e mereu diferita, ca are voce spre deosebire de alte ,,pitzi'' care miauna pe la TV.
Bravo, Loredana!
Imi place aceasta melodie. Nu sunt fana Loredana, dar imi place ca mereu se reinventeaza. Ca e mereu diferita, ca are voce spre deosebire de alte ,,pitzi'' care miauna pe la TV.
Bravo, Loredana!
miercuri, 19 decembrie 2012
Decembrie 1989
Se implinesc 23 de ani de la Revolutie. 23 de ani, in care tara noastra se zbate in saracie. 23 de ani in care numai bine nu ne-a fost.
Atatia oameni nevinovati au murit in decembrie 1989. Soti, tati, sotii, mame, un destin frant, o jerta inutila pentru o Romanie mai buna. Cu totii au crezut ca ne va fi mai bine fara Ceausescu. Suntem liberi, avem acces la presa, carti, magazine, dar oare avem cu ce? Suntem mai inchisi ca niciodata, ne zbatem in saracie, multi suntem la limita supravieturii. Singura scapare o gasim de multe ori peste hotare. Dar nici acolo lucrurile nu prea mai merg.
Guvernele care s-au perindat dupa '89 nu au stiut decat sa fure, sa distruga economia atat de infloritoare in epoca lui Ceausescu.
Aveam 3 ani la Revolutie. Nu imi amintesc nimic, insa de la parintii mei, de la rude, de la atatia oameni, stiu ca a fost bine.
Cu atata nesimtire se afiseaza politicienii la televizor si ne mint ca ne va fi mai bine. Atatea asa zise vedete isi etaleaza prostia,mizeriile, bogatia la televizor. Pentru ce suntem obligati sa suportam asta? Pentru ce? Pacat ca nu mai avem curajul sa iesim in strada ca acum 23 de ani si sa ne spunem pasurile, nenorocirile, necazurile. Suntem o tara pe cale de disparitie, vanduta strainilor, ingropata in datorii.
Sa ne gandim in aceasta perioada si la cei care au murit pentru noi.
Atatia oameni nevinovati au murit in decembrie 1989. Soti, tati, sotii, mame, un destin frant, o jerta inutila pentru o Romanie mai buna. Cu totii au crezut ca ne va fi mai bine fara Ceausescu. Suntem liberi, avem acces la presa, carti, magazine, dar oare avem cu ce? Suntem mai inchisi ca niciodata, ne zbatem in saracie, multi suntem la limita supravieturii. Singura scapare o gasim de multe ori peste hotare. Dar nici acolo lucrurile nu prea mai merg.
Guvernele care s-au perindat dupa '89 nu au stiut decat sa fure, sa distruga economia atat de infloritoare in epoca lui Ceausescu.
Aveam 3 ani la Revolutie. Nu imi amintesc nimic, insa de la parintii mei, de la rude, de la atatia oameni, stiu ca a fost bine.
Cu atata nesimtire se afiseaza politicienii la televizor si ne mint ca ne va fi mai bine. Atatea asa zise vedete isi etaleaza prostia,mizeriile, bogatia la televizor. Pentru ce suntem obligati sa suportam asta? Pentru ce? Pacat ca nu mai avem curajul sa iesim in strada ca acum 23 de ani si sa ne spunem pasurile, nenorocirile, necazurile. Suntem o tara pe cale de disparitie, vanduta strainilor, ingropata in datorii.
Sa ne gandim in aceasta perioada si la cei care au murit pentru noi.
luni, 10 decembrie 2012
GANDURI
I miss you like the desert misses the rain.
Like the earth wants to touch the sky.
I kiss your eyes, your lips, but it's just a dream.
How many days will pass until we'll be as one?
For 12 hours or more I am yours and you are mine...
Forever you will be my angel..
My beautiful devil how angelic is your touch!
Just think about me...when the sun is up
Just hate me when you want to hate
Just keep me next to your heart
as long as you wish...
I don't ask for more.
duminică, 9 decembrie 2012
Multumesc
Vineri, in timp ce eram in masina, pe malul Dunarii, si mergeam cu viteza melcului cam vreo 60 km/h, mi-am dat seama inca o data ca dam o prea mare importanta unor lucruri de nimic, si uitam esentialul din viata noastra.
De regula nu merg atat de incet, insa aveam chef sa meditez, sa ma gandesc la tot ce mi s-a intamplat in ultima vreme, si chiar m-am relaxat conducand asa incet. Iar cand am mai vazut si lebedele pe Dunare, tot stresul si gandurile negre au disparut ca prin farmec.
Cate minuni face Dumnezeu pentru noi, iar noi nu le vedem!
Inainte sa plec din oras..mi s-a intamplat un lucru care mi-a amintit cat sunt eu de fericita, iar altii cersesc o bucata de paine. Iesisem din supermarket, cu cosul plin de mancare pentru baietelul meu, si un baietel cam la vreo 8 ani mi-a spus: ,,Doamna, dati-mi si mie ceva de mancare din ce aveti dvs acolo''. Am simtit ca mor incet, acolo, am mers frumos catre masina, nu i-am spus nimic. Am asezat totul in masina, apoi l-am chemat si i-am dat niste fructe. Saracutul mi-a multumit cu emotie. Nu am putut spune mai multe, i-am spus sa duca el cosul si sa ia banutul. Era un copil saracios imbracat si totusi curat, nu era rrom, iar ce m-a impresionat a fost faptul ca mi-a cerut mancare...MANCARE!! Primul lucru care mi-a trecut prin minte..a fost ca al meu are atatea, iar altii poate nici nu au paine pe masa, barem sa mai aiba carne, fructe, si alte minuni. Acel copil m-a facut sa uit de toate problemele mele, sa imi dau seama inca o data, ca am atatea, iar altii nimic. Ne ingrijoram pentru lucruri de nimic, si uitam sa multimim Domnului ca totusi suntem atat de norocosi ca avem o casa si ce pune pe masa!
Ajunsa la tara, la baiatul meu, am simtit ca am ajuns in rai. L-am strans bine in brate, iar in gandul meu i-am multumit lui Dumnezeu ca mi l-a dat si ca pot sa ii ofer ceea ce altii nu au: o casa, dragoste, atentie, mancare.
Aruncam tone de mancare pe an, iar altii nu au ce sa manance. De cand il am pe Bubu meu, nu suport sa vad copii amarati, bolnavi, suferinzi. Suferinta lor o raportez automat la bubuloiu meu, si inevitabil te gandesti oare, cum ar fi daca...?
Iar in timp ce conduceam, pentru prima data dupa mult timp, m-am rugat sa ma tina Dumnezeu cat mai mult timp in viata, ca sa imi cresc copilul, sa ajung o bunicuta zbarcita, dar multumita ca mi-am vazut copilul, si nepotii realizati si in viata. Acesta e visul meu!
De multe ori, cand treceam pe Dunare, eram atat de nefericita, de trista, incat ma speriam de gandurile negre care imi treceau prin minte si imi era frica sa ma uit la apa, ca nu cumva sa fiu tentata sa fac vreo prostie..Acum, dupa mult timp, privind cu coada ochiului Dunarea si lebedele, nu imi doream decat sa ajung mai repede la tara, si sa imi strang baiatul in brate.
Multumesc!
De regula nu merg atat de incet, insa aveam chef sa meditez, sa ma gandesc la tot ce mi s-a intamplat in ultima vreme, si chiar m-am relaxat conducand asa incet. Iar cand am mai vazut si lebedele pe Dunare, tot stresul si gandurile negre au disparut ca prin farmec.
Cate minuni face Dumnezeu pentru noi, iar noi nu le vedem!
Inainte sa plec din oras..mi s-a intamplat un lucru care mi-a amintit cat sunt eu de fericita, iar altii cersesc o bucata de paine. Iesisem din supermarket, cu cosul plin de mancare pentru baietelul meu, si un baietel cam la vreo 8 ani mi-a spus: ,,Doamna, dati-mi si mie ceva de mancare din ce aveti dvs acolo''. Am simtit ca mor incet, acolo, am mers frumos catre masina, nu i-am spus nimic. Am asezat totul in masina, apoi l-am chemat si i-am dat niste fructe. Saracutul mi-a multumit cu emotie. Nu am putut spune mai multe, i-am spus sa duca el cosul si sa ia banutul. Era un copil saracios imbracat si totusi curat, nu era rrom, iar ce m-a impresionat a fost faptul ca mi-a cerut mancare...MANCARE!! Primul lucru care mi-a trecut prin minte..a fost ca al meu are atatea, iar altii poate nici nu au paine pe masa, barem sa mai aiba carne, fructe, si alte minuni. Acel copil m-a facut sa uit de toate problemele mele, sa imi dau seama inca o data, ca am atatea, iar altii nimic. Ne ingrijoram pentru lucruri de nimic, si uitam sa multimim Domnului ca totusi suntem atat de norocosi ca avem o casa si ce pune pe masa!
Ajunsa la tara, la baiatul meu, am simtit ca am ajuns in rai. L-am strans bine in brate, iar in gandul meu i-am multumit lui Dumnezeu ca mi l-a dat si ca pot sa ii ofer ceea ce altii nu au: o casa, dragoste, atentie, mancare.
Aruncam tone de mancare pe an, iar altii nu au ce sa manance. De cand il am pe Bubu meu, nu suport sa vad copii amarati, bolnavi, suferinzi. Suferinta lor o raportez automat la bubuloiu meu, si inevitabil te gandesti oare, cum ar fi daca...?
Iar in timp ce conduceam, pentru prima data dupa mult timp, m-am rugat sa ma tina Dumnezeu cat mai mult timp in viata, ca sa imi cresc copilul, sa ajung o bunicuta zbarcita, dar multumita ca mi-am vazut copilul, si nepotii realizati si in viata. Acesta e visul meu!
De multe ori, cand treceam pe Dunare, eram atat de nefericita, de trista, incat ma speriam de gandurile negre care imi treceau prin minte si imi era frica sa ma uit la apa, ca nu cumva sa fiu tentata sa fac vreo prostie..Acum, dupa mult timp, privind cu coada ochiului Dunarea si lebedele, nu imi doream decat sa ajung mai repede la tara, si sa imi strang baiatul in brate.
Multumesc!
joi, 6 decembrie 2012
Ganduri aiurea
Incerc sa gasesc o ordine a gandurilor, dar ele sunt atat de nestatornice, incat simt ca ma coplesesc cu fluxul lor continuu.
Ar trebui sa fiu mai increzatoare, insa cred ca sufar...Da, da sufar de pesimism.
Cat mi-as dori sa vad jumatatea plina a paharului, dar la mine paharul e mereu gol, sau mereu plin de ganduri negre.
Trec printr-o perioada destul de grea, si simt ca nu imi e bine nici fizic, nici psihic. Poate nu ar mai trebui sa acord o atata importanta unor lucruri de nimic. Dar lumea e atat de rea, iar eu simt ca uneori sunt prea buna si naiva pentru lumea in care traim. Iar uneori sunt atat de rea, incat nu ma recunosc. Poate rautatea mea e o consecinta a rautatii din jurul meu, cine stie?
Analizele mi-au iesit varza din nou, nu ca mi-ar fi iesit vreodata bine, dar de data aceasta ,ma simt rau fizic. Trebuie sa le repet. Probabil si organismului meu ii ajunge atata stres, atatea suparari, atatea rautati.
Sunt intr-un stres continuu, am atatea de facut, si nici o tragere de inima. In loc sa fac ce trebuie scriu aiurea pe blog. Mi-as dori sa fug, sa fug in lumea larga, sa imi iau copilul, si atat. Sa nu imi mai pese de nimeni si de nimic, sa nu mai privesc in urma, sa uit. Trecutul de cele mai multe ori ne da tarcoale, si ne invenineaza sufletul.
As vrea sa privesc cu incredere la ziua de maine, dar imi e frica sa mai visez. Imi e frica sa mai iubesc, mi-am inchis sufletul si tot ce pot face e sa ma resemnez si sa cred ca dragostea nu exista. Dragostea o cream noi, e doar o iluzie, un sentiment atat de efemer..
Cum as mai putea avea curaj sa iubesc cand sufletul meu de copil a fost de atatea ori calcat in noroi? Cum as mai putea iubi cand sufletul mi-a fost atat de pangarit de oameni care n-au stiut sa iubeasca copilul si femeia din mine?Asa ca imi inchid sufletul si refuz sa mai iubesc. O sa privesc totul cu detasare, ca si cum in jurul meu ar fi doar piatra, nu oameni vii.
Singurul pe care il voi iubi neconditionat e baiatul meu. El este singurul care imi da putere mereu, si singurul pentru care merg mai departe, si nu voi da voie nimanui sa-mi pangareasca ingerasul cu minciuni, cu iluzii de familie fericita..
Suntem doar eu si el!
Ar trebui sa fiu mai increzatoare, insa cred ca sufar...Da, da sufar de pesimism.
Cat mi-as dori sa vad jumatatea plina a paharului, dar la mine paharul e mereu gol, sau mereu plin de ganduri negre.
Trec printr-o perioada destul de grea, si simt ca nu imi e bine nici fizic, nici psihic. Poate nu ar mai trebui sa acord o atata importanta unor lucruri de nimic. Dar lumea e atat de rea, iar eu simt ca uneori sunt prea buna si naiva pentru lumea in care traim. Iar uneori sunt atat de rea, incat nu ma recunosc. Poate rautatea mea e o consecinta a rautatii din jurul meu, cine stie?
Analizele mi-au iesit varza din nou, nu ca mi-ar fi iesit vreodata bine, dar de data aceasta ,ma simt rau fizic. Trebuie sa le repet. Probabil si organismului meu ii ajunge atata stres, atatea suparari, atatea rautati.
Sunt intr-un stres continuu, am atatea de facut, si nici o tragere de inima. In loc sa fac ce trebuie scriu aiurea pe blog. Mi-as dori sa fug, sa fug in lumea larga, sa imi iau copilul, si atat. Sa nu imi mai pese de nimeni si de nimic, sa nu mai privesc in urma, sa uit. Trecutul de cele mai multe ori ne da tarcoale, si ne invenineaza sufletul.
As vrea sa privesc cu incredere la ziua de maine, dar imi e frica sa mai visez. Imi e frica sa mai iubesc, mi-am inchis sufletul si tot ce pot face e sa ma resemnez si sa cred ca dragostea nu exista. Dragostea o cream noi, e doar o iluzie, un sentiment atat de efemer..
Cum as mai putea avea curaj sa iubesc cand sufletul meu de copil a fost de atatea ori calcat in noroi? Cum as mai putea iubi cand sufletul mi-a fost atat de pangarit de oameni care n-au stiut sa iubeasca copilul si femeia din mine?Asa ca imi inchid sufletul si refuz sa mai iubesc. O sa privesc totul cu detasare, ca si cum in jurul meu ar fi doar piatra, nu oameni vii.
Singurul pe care il voi iubi neconditionat e baiatul meu. El este singurul care imi da putere mereu, si singurul pentru care merg mai departe, si nu voi da voie nimanui sa-mi pangareasca ingerasul cu minciuni, cu iluzii de familie fericita..
Suntem doar eu si el!
O melodie care imi aminteste cat suntem de singuri, si ca nu gasim niciodata, sau poate mai greu un suflet care sa ne completeze si sa citeasca dincolo de trup...dincolo de spatiu si timp, unde nu exista decat suflet.
miercuri, 5 decembrie 2012
Revenire
Am revenit. Sau poate n-am plecat niciodata.
Imi era dor sa scriu, dor sa urlu, sa strig tare..sunt inca aici!
Revin cu forte noi, cu forte mai putin noi, dar mereu aceeasi..schimbatoare, nestatornica, copilaroasa, matura, cu capul pe umeri, visatoare.
Sunt ceea ce vreau sa fiu. Sunt mereu in schimbare, mereu cu probleme, mereu fericita, mereu nefericita, viata mea e stabila, si instabila in acelasi timp. Pentru ca nimic nu e concret, pentru ca atunci cand crezi ca ai totul, pierzi totul. Pentru ca atunci cand esti acolo sus, cobori in cel mai adanc hau cu viteza luminii.
Va invit pe blogul meu...Nu e mare lucru, sunt la inceput de drum, sau poate la mijloc.
Nu mai stiu. Cert este ca scriu. Imi era dor sa scriu. sa ma joc cu cuvintele. Sa o iau din nou la tranta cu viata asta. Nu imi e frica. Am trecut prin multe. Imi era dor sa fiu fairytale.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
S-ar putea sa iti placa
