Starea mea în ultima vreme nu e prea optimistă, simt nevoia să plec undeva, să mă relaxez, pentru că la propriu bateriile mele sunt uzate, şi am nevoie de timp şi pentru mine. Să îţi creşti copilul singură, fără niciun ajutor, fără cineva care să ţi-l ia măcar 30 de minute într-o zi, e o situaţie care te aduce la surmenaj. Plus că e serviciul, copilul e tot timpul cu mine chiar şi la serviciu, treburile de zi cu zi, dorul de soţul meu.
Stau foarte prost la capitolul răbdare şi speranţă. De câte ori îmi spun să am răbdare, să sper că va fi mai bine de atâtea ori clachez, cad într-o stare de letargie. Chestia cu gândirea pozitivă de multe ori dă greş la mine, încerc să gândesc pozitiv şi nu pot, pentru că întreaga situaţie în care sunt mă deprimă. Iar când ai şi anumite aşteptări intervine şi dezamăgirea.
Hai că am reuşit să vă deprim şi pe voi, aşa-i? Ştiu ce o să ziceţi cu toţii, ai răbdare, vor veni şi clipe bune, etc, etc, însă dacă nu vin când ai nevoie de ele, atunci cum reuşesti să îţi menţii un echilibru????
:) N-o sa-ti scriu sa ai rabdare si ca vor veni si clipe bune - dar vor veni acele clipe frumoase! Până atunci, insa, fa-ti tu clipele frumoase! Bucura-te de ceea ce ai! Nu-i doar un text, sa stii... Bucura-te de fiecare clipa petrecuta alaturi de copilas. Poate fi ratiunea ta de a fi... daca afirmi ca altfel esti dezamagita... Unii au pierdut aceasta bucurie si n-o vor recapata vreodata...
RăspundețiȘtergerePoate ar fi bine sa nu "infrunti" dezamagirile, ci sa le consumi... Plangi daca-ti vine a plange, injura - in gand - daca-ti vine sa-njuri, apoi sterge-ti lacrimile si zambeste. Nu-ti reprima emotiile, oricare ar fi acestea... iar daca le reprimi la munca, de exemplu, descatuseaza-le acasa, dar sa nu te vada cineva... Cand te enerveaza cineva priveste-l si imagineaza-ti-l in pielea goala, atunci, in momentul in care simti ca te enerveaza! N-o sa-ti reuseasca de prima data dar sa vezi ce-o sa te amuzi cand iti va reusi!
Mie nu-mi ies nici cele mai simple planuri... dar m-am obisnuit cu ideea ca sunt haotica! :)) Mi-au trebuit cativa ani, e adevarat. Atunci cand un plan - cat de mic - imi reuseste sunt cu adevarat fericita! :)) Iar atunci cand nu-mi reuseste, deja... ma amuz! Si nu-s pesimista! Si nici nu gandesc pozitiv! :) Pur si simplu le iau toate asa cum vin... Daca plang nu schimb nimic; nici daca ma amuz... deci aleg sa ma amuz de ceea ce mi se intampla - si nu toate-s amuzante privite din afara... :) si unii au ajuns sa ma intrebe daca nu-mi lipseste vreo doaga! Poate am doaga da-mi lipseste butoiul! :)
Hai, zambeste! :)
draga mea, te înteleg bine - eu mi-am crescut fetitele singura-singurica, de când cea mare avea 5 ani si cea mica 3 ani si jumate! Abia când cea mare a împlinit 10 ani mi-am gasit jumatatea de inima - sotul actual, si de atunci ne sprijinim unul pe altul, împartim bucuriile si clipele mai grele.
RăspundețiȘtergereDepresii nu am avut niciodata! Hai, capul sus - femeile sunt prin constitutie puternice! Sunt gingase, gratioase si deosebit de puternice! te pup
atat de complet, de sanatos si de frumos e comentariul Dianei, incat nu pot decat sa subscriu! :) stii cum o sa uiti clipele acestea atunci cand o sa fie bine? ai incredere! :)
RăspundețiȘtergereHai,capul sus!
RăspundețiȘtergereBubu te merita pentru ceea ce esti...buna,rea.optimista,pesimista.zambitoare,suparata.
Apai,clipele grele,lacrimile,raul nu te ocolesc chiar daca ai sot.Pe langa bucuriile de langa el te alegi si cu problemele care apar in jurul lui,deci esti tu cu Bubu,aveti doua probleme,sunt cu Sorin ,Teddy,Mark,am patru probleme...:)
Pupici!
Iar ai picat pe tobogan.Vine acum Pastele si cu Bubu alaturi de iubit le vei uita, sa vezi.Va pupa Buni!
RăspundețiȘtergere