duminică, 1 decembrie 2013

În loc de La mulţi ani România!



Nu mă simt astăzi patrioată...Îmi e ruşine faţă de oamenii care au murit ca noi să fim liberi, şi pentru ce? Pentru a ne scălda în mizerie, şi sărăcie? Şi oare sarmalele, şi fasolea pe care ei, politicienii le servesc cu atâta patos în această zi sfântă ne vor face mai sătui, mai buni? Oare se va schimba ceva mâncând acele sarmale, şi dănţuind pe muzică de lăutari? Sarmale achiziţionate şi ele pe bani publici, pe banii  mei munciţi şi răsmunciţi.



Nu pot schimba legi, sunt mult prea nînsemnată pentru a schimba ceva în această ţară pe care o iubesc aşa cum e ea. 

Indiferent cu cine am votat, rezultatul a fost acelaşi, fiecare vine îşi face treaba fără să-i pese de un biet medic care iese dintr-o tură şi intră în cealaltă, fără să le pese de sărmanii oameni care vin la spital în speranţa că se vor face bine, şi ies din spital în coşciug pentru că doctorii ori prea obosiţi, ori din lipsă de ceea ce le trebuia, ori pentru că cei buni sunt deja în străinătate, iar cei care au rămas uită să mai fie doctori, şi devin măcelari. 

Celor de la putere nu le pasă de un amărât de profesor, care câştigă cât să nu moară de foame, şi care este umilit de proprii elevi care îşi etalează hainele de firmă, iar el profesorul deabea îşi permite o haină MADE IN CHINA şi aia luată pe datorie. Unde e decenţa şi respectul faţă de profesori? 

Cui să îi pese de oamenii de geniu ai ţării, pe care îi vedem la ştiri...că au ajuns la N.A.S.A., la nu ştiu ce universităţi de elită de peste hotare, şi vai ce ne mai mândrim cu ei, atunci, să vezi emisiuni pe Realitatea de te doare capul! Dar NIMENI, nimeni nu se întreabă oare de ce au plecat din dulcea noastră Românie? De ce nu s-au afirmat aici în România? DE CE? Pentru că statul nu dă doi bani pe cultură, pe oamenii importanţi care au ceva de zis, de făcut pentru omenire, întreaga societate promovează modele ca Bianca Drăguşanu, piţipoance şi piţiponci pe bandă. Ce-mi pasă mie de ce s-a despărţit X de Z? 

Cui îi pasă de bietul muritor care câştigă un salariu minim pe economie, şi care atunci când vine Moş Nicolae, nu are ce să le aşeze în ghetuţe copiilor? 

Cui îi pasă de copiii noştrii care nu au niciun viitor în ţară, ce vor face ei, unde vor lucra ei, când ei politicienii desfiinţează TOT, dar TOT!????

Ca naţie am ajuns să ne îngrămădim pe la moaşte în speranţa că Dumnezeu va avea milă de nişte bieţi amărâţi, oare de ce nu se duc la Biserică şi atunci când nu e vreo sărbătoare, bănuiesc că Dumnezeu e acolo şi atunci! Am ajuns să dăm şpagă peste tot, şpaga a devenit un fel de sport naţional.Ne îngrămădim la reduceri de 2 lei la supermarket.Cumpărăm tot de la second, şi în rate, cred că dacă ar fi mâncarea la second am cumpăra şi de acolo! 

Singura soluţie a rămas pentru mulţi emigrarea, ajungem să facem muncile cele mai grele şi de jos, să fim cârpa de şters a europenilor, pentru că EI măcar ne plătesc mai bine. Nu poţi trăi decent în ţara ta cu un salariu de 200/300 euro.


Poate vor veni vremuri mai bune, pe care eu cu siguranţă nu le voi vedea, poate nici copiii mei, poate cine ştie ce generaţia va avea o viaţă mai bună.

Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi mulţi oameni de vază ai ţării noastre cu siguranţă se răsucesc în mormânt să vadă că ceea ce au apărat cu sudoare, şi sânge se duce de râpă.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA?????



3 comentarii :

  1. anul asta am stat departe de toat agitatia "sarbatoririi"! cam din aceleasi motive enumerate de tine.............

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu am fost atinsa de spiritul sarbatorii, am preferat sa stau departe cum bine spune Mona mai sus, singurul lucru pe care pot sa-l sper e sa se schimbe cate ceva dn tabloul negru pictat de tine tarii in articol. De altfel incheierea este destul de optimista. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam tot atat de pesimist/negru gandesc si eu...dar tot am arborat un mic tricolor. Adica imi iubesc tara desi deocamdata nu-mi ofera aproape nimic... de fapt nimic dar parca mi-e greu sa o spun.
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...