Marionete?

Oare scrie pe fruntea mea proastă? Simt că sunt luată de fraieră în ultima vreme, mă simt ca o minge de ping pong pe care fiecare o aruncă de ici până colo după bunul plac, şi nu mai pot!! VREAU LINIŞTE! Oricât încerc să îmi menţin echilibrul simt că o iau pe arătură şi explodez la propriu. La serviciu stres, acasă fiu-meu mă întoarce pe toate părţile, şi fiind doar eu cu el, simt că nu mai pot fizic şi psihic, maică-mea dintr-o parte, fostul soţ pe altă parte, grijile zilei de mâine....şi uite aşa uneori simţi că nu mai poţi. Am mai spus cred de vreo 10 ori că nu mai pot? Mai zic a 11-a oară..nu mai pot.

Visez la o casă a mea, la linişte, la o familie împlinită..dar toate acestea uneori mi se par un vis mult prea îndepărtat. Pentru că ştiu că Dumnezeu nu prea a fost darnic cu mine, şi am avut mai multe necazuri decât zâmbete. De ce e darnic doar cu unii, şi cu alţii mai puţin? 

Cred că noi oamenii suntem oarecum nişte marionete, pe care Dumnezeu le jonglează, când eşti sus, când eşti jos, niciodată nu eşti pe deplin mulţumit, şi toate aceste încercări pentru ce? Pentru a ajunge în rai, pentru a demonstra că meriţi să intri în rai? Cu siguranţă, prea puţini o să intrăm în rai, pentru că atunci când eşti jos, uiţi să priveşti cerul, şi îţi pierzi orice speranţă.