marți, 21 mai 2013

Citatul zilei ..şi altele

,, ..astăzi nu-ţi scriu, ci tac. Vreau să te privesc de astă dată lung, lung, lung şi tu să-mi citeşti din ochi tot ce nu pot spune: cât te iubesc.''

Aşa îi scria Lucian Blaga viitoarei lui soţii Cornelia Brediceanu, singura femeie pe care a iubit-o. 

Multă lume îl clasează pe Mihai Eminescu ca fiind poetul lor preferat, pentru mine Lucian Blaga este cel care reuşeşte să îmi transmită mult mai multe decât orice alt poet pe care l-am citit.



Închei cu o poezie de-a lui pe care o ador:



Lumina 

Lumina ce-o simt 
năvălindu-mi în piept când te văd, 
oare nu e un strop din lumină 
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie 
când singur plutea-ntuneric şi dat-a 
un semn Nepătrunsul: 
"Să fie lumină!"

O mare 
şi-un vifor nebun de lumină 
făcutu-s-a-n clipa:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea 
lumină de-atunci - cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi 
în piept când te văd - minunato,
e poate ca ultimul strop 
din lumina creată în ziua dintâi.




O întrebare, şi promit că închei: Care este poetul vostru preferat?

duminică, 19 mai 2013

Prejudecăţi

Sunt atâtea în sufletul meu, atâtea gânduri nespuse. Cel mai mult în sufletul meu s-a odihnit meschină, teamă. Toată lumea îmi spune cât de puternică sunt, însă uneori nu mă simt deloc aşa. 

De cele mai multe ori respingem persoanele din jurul nostru din simplul motiv că ne este prea teamă să le acceptăm aşa cum sunt..imperfecte. 

Cum aş putea să echilibrez balanţa între ceea ce vreau eu şi ceea ce vor cei din jurul meu?

Respingem oamenii pentru că nu au aceeaşi culoare a pielii ca a noastră, aceeaşi religie, aceleaşi gusturi? Oare este normal? 
Şi dacă o astfel de persoană cu o culoare diferită de a pielii noastre..poate fi chiar jumătatea noastră şi noi dăm cu piciorul la o astfel de şansă?

Oare ce contează în viaţă? Ceea ce simţi? Ceea ce vrei? Sau ceea ce ar putea să creadă oamenii de alegerea ta?

Cert este că îmi e frică. E o teamă imensă în mine, îngropată într-o singurătate şi mai acerbă. Nu ştiu ce să fac şi încotro s-o apuc. 

Mi s-a spus că afişez o indiferenţă, uneori sora cu gheaţa, însă nu e aşa, în sufletul meu se nasc vulcani, nedumeriri, vise, dorinţe de cele mai multe ori neîmplinite.

Îmi este teamă!




Happy Week-end ediţia 19


Inspirată de una din postările lui Nice, mi-am adus aminte şi eu de simfonia mea de lalele din curtea proprie de la ţărănoaia. Acum ele s-au ofilit, au înflorit trandafirii, semn că e vară deja, voi reveni curând cu minunaţii trandafiri.


                                     LALELE ROŞII






LALELE GALBENE



LALELE GALBENE+ ROŞII



LALELE NEGRE, SAU MOV...




LALELE ALBE 



Mii de mulţumiri Elly

Pentru Happy Week-end vă puteţi înscrie aici


joi, 16 mai 2013

Alergia la făina de grâu

Cred că o să vă plictisesc cu acest subiect, dar pe mine chiar mă intereseză să aflu cât mai multe despre alergii.
Faptul că Bubu e alergic la făină de grâu mă îngrijorează destul de mult, mai ales că făina de grâu conţine gluten, iar dacă e alergic şi la gluten, e clar că o să avem probleme toată viaţa. Mai îngrijorător este şi faptul că din ce am citit pe net, testul la gluten la copii nu se face oriunde, iar în oraşul nostru nici atât. O să mă interesez mai bine, şi o să vă dau mai multe detalii. 

Am tot căutat pe net, înlocuitori la făina de grâu şi am dat de un blog destul de interesant unde am găsit câteva soluţii de produse care nu conţin gluten. 

Azi am dat o fugă în Cora şi iată ce am găsit:

Rondele din orez de la SanoVita costă 1, 89 lei


Biscuiţi de la Bezgluten fără gluten, alune, ou, etc, costă 12,49lei



Paste făinoase de la Pasta d'Oro din porumb,nu conţin gluten, grâu sau ou,ceeea ce e super, costă 3, 01 lei


Mda..există şi tăiţei de orez cred că sunt groaznici la gust..costă destul de mult 9,21 lei doar 300 grame


Spaghete din porumb de la Pasta d'oro costă 2,98 lei


Am găsit şi o variantă de pâine de secară, ideea e că scrie că poate conţine şi urme de gluten, ouă, însă altă variantă nu am avut cel puţin nu are fâină de grâu, costă 2, 09 lei

Nu fac reclamă la vreun magazin, sau la aceste produse pur şi simplu sunt disperată, şi numai când ajungi într-o asemenea situaţie îţi dai seama că sunt atât de puţine produse pentru oameni care au probleme cu alimentaţie, iar unele sunt destul de scumpe şi că nu ai nicio idee de unde le poţi cumpăra, mai ales că nu locuiesc într-un oraş mare, unde există magazine bio, sau alte chestii eco.
Am postat aceste poze, în speranţa că poate într-o zi cineva va da de ele, şi îi vor fi de mare ajutor.  Eu m-am învârtit vreo 2 ore prin Cora, citind la etichete, pentru că e foarte greu să găseşti ceva care să nu conţină nici ou, nici gluten, nici făină de grâu, nici nuci. Aşa că ferice de cei care pot mânca orice. Mi s-a rupt sufletul când am trecut pe lângă cornurile cu ciocolată, iar Bubu m-a întrebat dacă nu luăm şi asta, şi i-am spus că nu. Ce o înţelege el la 3 ani ai lui?

Am înţeles că la Lidl ar avea ceva mezeluri fără gluten,nu că aş fi adepta mezelurilor la copii, dar din când în când trebuie să îi mai dai,  o să mai trebuiască să ajung la Carrefour să văd ce produse au şi pe acolo, dar cel puţin ne-am făcut câteva provizii sănătoase, cică.

Mulţumesc încă o dată acestui blog pentru informaţii. Şi slavă cerului că s-au inventat supermarketurile!









miercuri, 15 mai 2013

Alergia la copii 2

Am fost azi la alergologie cu Bubu. E alergic la ouă, făină de grâu, nuci, şi păr de câine.

Perfect :( ! Dacă ouăle, şi nucile le putem evita, mă întreb cum pot evita să nu îi dau făină de grâu, mai ales că aceasta se găseşte în atâtea alimente??? Din ce să îi fac pâine? 

Urmează să îi facem în curând şi un test complex la sânge pentru a vedea mult mai bine la ce e alergic, dar costă destul de mult vreo 300 lei, şi nu e decontat de casa de asigurări. 

Surprinzător nu e alergic la polen, praf, pentru că am crezut că aceasta ar fi cauza majoră.

Sunt cam îngrijorată cu alergia la făina de grâu, poate aveţi ceva sfaturi cu privire la un meniu mai special.

Sincer pe vremea noastră, şi nu sunt aşa bătrână împlinesc 27 de ani în curând, nu se auzea de asemenea cazuri. Acum, copiii din ziua de azi sunt predispuşi la atâtea probleme, alergii, obezitate, mai nou am auzit un caz la TV de o fetiţă care la 4 ani  avea deja sâni. Eu sâni am început să am prin clasa a 7-a sau a 8-a şi atunci îi vedeam cu lupa:)).

Azi e Miercurea fără cuvinte, poate o să încerc să pun şi eu ceva, însă chiar am simţit nevoia să vorbesc!

marți, 14 mai 2013

Citatul zilei

,,Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. 

Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te 

iubesc!''

Liviu Rebreanu


S-au spus atâtea despre iubire, şi câte se vor mai spune. 
Iubirea  o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru toată lumea. E foarte greu să dăm o definiţie iubirii, cred că Rebreanu a avut o viziune destul de corectă asupra acestui sentiment.

Ce înseamnă iubirea pentru voi?







S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...