joi, 31 decembrie 2015

THANK YOU 2015!

     Dragii mei, a mai trecut un an. Nu îmi dau seama cum a trecut acest an. Aceeași senzație că timpul trece prea repede cred că o avem cu toții, să fie de vină ritmul alert și stresant în care trăim, sau oare noi nu am găsit ritmul în care să derulăm zilele vieții noastre?

     Indiferent de ritm, pot spune că a fost un an minunat, greu, stresant, a fost un an plin cu de toate.
2015 a fost anul în care pot spune că m-am liniștit sufletește. Am reușit să îmi iau casa mea, lucrurile s-au așezat între mine și iubitul meu, serviciul merge ca de obicei, iar copilul meu Slavă Domnului e bine. Sunt atât de recunoscătoare pentru familia mea, pentru casa și serviciul meu, încât îmi dau seama că sunt extrem de bogată. Cu siguranță, nu am vile, nu am mașini străine, nu am un cont gras în bancă, dar familia mea este cel mai prețios lucru pentru mine. După tot vuietul din ultimii ani, îmi dau seama că doar alături de iubitul și băiețelul meu îmi găsesc liniștea.

      Sunt recunoscătoare pentru toate proiectele pe care le desfășor prin intermediul blogului meu. Nu mă gândeam că o să am curajul să ajung atât de departe, dar îmi place. Nu mă gândeam că voi avea curajul să prezint diferite haine, dar am trecut peste teamă și am ajuns să cochetez cu acest domeniu de beauty și fashion.

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături de ceva vreme!

De la anul nou îmi doresc sănătate pentru mine și cei dragi! Nu îmi fac planuri, deși ele sunt mental stabilite, dar am învățat că toate lucrurile se întâmplă la momentul potrivit.

VĂ DORESC UN AN MINUNAT, PLIN DE BUCURII, SĂNĂTATE ȘI MULTE REALIZĂRI!


3 comentarii :

  1. Un An Nou plin de reușite,bucurii,sănătate și fericire îți doresc,Ella!
    LA MULȚI ANI,2016!
    Pup și îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa ai un an nou plin de proiecte care sa iti aduca tot atatea satisfactii, iar blogul sa creasca ca'n poveste! Sa-ti traiasca flacaii si sa petreceti clipe minunate impreuna!

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani plini de sanatate, bucurii, lucruri frumoase!

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...