miercuri, 21 octombrie 2015

Doctorul de laptopuri

Era tare supărat, nici nu mai voia să vorbească cu mine. Parcă nici culorile nu mai erau cum fuseseră odată: vii și strălucitoare.Îmi amintesc câte momente frumoase petrecusem împreună, el mă privea cu ochii lui blânzi, iar eu îi spuneam mereu povești. Uneori poveștile mele aveau happy ending, alteori erau triste,serioase, vesele, cu povețe.
Dar el mă asculta și mă ajuta să creez acest mic univers, pe care îl numeam acasă.
La începuturi, era tare demodat și zi de zi devenea mai obosit, mai îmbătrânit, ba chiar uneori claca, poate mult prea stresat de timpurile moderne. Mi-am spus că e timpul să îl ajut să se odihnească, să îi acord pensia bine meritată.Mă ajutase cu succes timp de 10 ani, destul de mult pentru un calculator.

Locul lui a fost luat de un laptop modern,foarte eficient care zilnic îmi era alături în această aventură blogosferică. Nu îmi imaginez viața fără internet și laptop, știu că am o problemă, dar sunt dependentă de internet și blogging. Mâine poimâine o să se organizeze o întâlnire anonimă a internauților dependenți de internet și eu o să fiu printre participanți :)) 

În fine, revenind la laptopul meu, într-o bună zi, acesta a clacat, pur și simplu nu se mai deschidea.Mi-am zis că e de la soft, am tot încercat să îl fac să meargă, dar nimic. Aptitudinile mele în ale softurilor sunt minimale, se pare că laptopul meu avea probleme serioase și era cazul să sun un prieten.

Dar pe cine să sun, la cine să apelez? Trebuia să apelez la profesioniști, până la urmă era vorba de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei  din sfera IT. Așa că sun în dreapta, sun în stânga, nimeni nu știe nimic. Intru de pe telefon pe internet și găsesc un site de reparatii laptopuri. Sun la numărul afișat pe site 031.710.42.31 și domnișoara drăguță de la telefon după un set de întrebări, îmi trimite acasă un ,,doctor de laptopuri''. Da, un doctor, pai ce credeți că laptopurile nu se îmbolnăvesc, ba da, și încă cum! După o examinare atentă aflu că e distrusă placa de bază.Îi spun doctorului că sigur reparatia o să mă coste mult, foarte mult. Da,de unde spune el, noi avem prețuri foarte mici!

A doua zi, laptopul meu deschisese ochii, era din nou plin de viață mulțumită serviciilor de la IT PREMIUM! Laptopul meu îmi vorbea din nou, iar eu îi povesteam despre cât de mulțumită am fost de profesioniștii de la Itpremium.ro!






3 comentarii :

  1. Super interesant o sa apelez si eu la ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Super interesant o sa apelez si eu la ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. E bine de stiut la cine sa apelezi cand ai probleme cu laptopul, multumesc pentru recomandare, voi apela si eu la ei daca am nevoie.

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu mare interes gândurile voastre

S-ar putea sa iti placa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...