Fac parte din generaţia '86, generaţia cu Cernobâlul. Nu aş putea spune că îmi amintesc prea multe din perioada comunistă, tot ce ştiu, ştiu de la părinţii mei şi din ceea ce am citit. Nu îmi amintesc nimic din cozile interminabile la alimente, din programul cu porţia la televizor, nici de pâinea pe cartelă. Toată lumea spune că era mai bine, fiecare avea un loc de muncă, o casă, cred că greşeala imensă a dictatorului a fost lipsa de libertate şi hrana cu porţia. În fine, nu insist prea mult pe acest domeniu, pentru că ar fi multe de spus şi comentat.
Sora mea a prins toate aceste lucruri, inclusiv televizorul alb-negru. Cum ar fi o viaţă fară culori? Recent am văzut filmul Darul lui Jonas, un film destul de bun, în care toţi membrii acelei comunităţi vedeau alb-negru,datorită unor medicamente pe care şi le injectau zilnic. Ciudat este că şi majoritatea oamenilor visează alb-negru, şi prea puţini în culori.
Nu îmi imaginez o viaţă fără culori, cu siguranţă nu aş putea privi la un televizor alb-negru, poate cine ştie prin ce cataclism sau injecţii să ne impună cei de la guvernare, ca să ajungem ca cei din filmul Darul lui Jonas.Doar sub influenţa unor medicamente, aş putea privi lumea alb-negru.
Slavă Domnului, suntem departe de un astfel de scenariu(sper)şi ne putem bucura de multe oferte la televizoare de ultimă generaţie. Personal, nu sunt foarte informată cu toate descoperirile din lumea electronicelor şi it-ului, dar de mult timp visez la un televizor cu led, nu foarte performant, nici foarte scump, nici foarte ieftin, cât să mă pot uita eu şi copilul meu, clar, fără puricei, sau dunguliţe.Avem un televizor cu tub în spate, color ce-i drept, dar care s-a magnetizat şi nu mai arată culorile cum trebuie, iar calitatea imaginii lasă de dorit per ansamblu.
Dacă ar fi să alegeţi, ce aţi prefera un televizor color de ultimă generaţie sau un televizor alb-negru?
P.S.Articol scris pentru SuperBlog 2014
Cine carezi ca se mai poate uita la un televizor alb-negru ? Vrem sa vedem in culori,in culori vii,ca destul e viata asta in gri.O seara buna!
RăspundețiȘtergereCred că totuși cele color sunt mai utile.Așa măcar nu te mai întrebi ce culoare au ocii favoritului tău din spatele ecranului.
RăspundețiȘtergereochii*
ȘtergereȘtii ce e ciudat? Că ne-am tot plâns de televizoarele alb-negru, dar acum, de exemplu, suntem înnebuniți după fotografiile alb-negru. :-)
RăspundețiȘtergereNu cred că există cineva care s-ar întoarce, totuși acolo!