Nu sunt mare fashionistă, nu mă pricep la ceea ce se poartă, port ceea ce îmi place şi mă avantajează. Până la urmă, moda o facem noi, cu felul nostru propriu de a ne îmbrăca. Îmi place simplitatea şi decenţa, dintotdeauna mi-au plăcut.O femeie poate fi sexy şi fără să se dezbrace.
De când am devenit mămică, prefer încălţămintea comodă, mai ales că am rămas cu nişte dureri de spate din cauza sarcinii şi a operaţiei de cezariană. Nu mai pun la socoteală:serviciul, ieşitul în parc cu fiu-meu, cumpărăturile şi alte lucruri care mă fac de 10 ori femeie :)), tocmai de aceea în ultimii ani, am dat stiletto, şi alte minunaţii pe încălţămintea tip platformă.Însă nu am renunţat definitiv nici la cele mai inconfortabile, căci de' uneori mai simţi nevoia să fii altfel!!!
Cum port şi un număr foarte mic adică 35, e un chin să îmi găsesc de încălţat. Mereu mă lovesc de această problema. M-am cam săturat să aud nu avem 35, şi mai ales să fie şi un model care să îmi placă mie. Aşa că de multe ori am apelat la varianta shoppingului online. Navigând pe net am găsit un site super cu preţuri accesibile.
Varianta aceasta de sandale îmi place foarte mult, mai ales că e o culoare vie, de vară, care merge roşu, negru, alb, roz. Şi iupiii au şi numărul 35, plus alte variante de culori.Merg seara la o ieşire cu Iubi, dar chiar şi la serviciu, am o rochie care se asortează perfect cu aceste sandale.
Pentru mers în parc, aş merge pe acest model de papuci deoarece sunt foarte comozi, mai ales că trebuie să alergi după ,,Terorist'' :)).
Pentru şi mai curajoasele mele colege feminine, iată un model de platforme incredibile pentru momentele în care vreţi să vă călcaţi, ,,platformaţi'' în picioare soţul, şeful, sau alt ,,inamic''masculin :)) Au şi model rustic :)
vineri, 11 iulie 2014
Sandale de superfemei
Etichete:
beauty
,
concursuri
,
de incaltat
,
fashion
,
orkestra.ro
,
proiecte
,
sandale
,
shopping
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Mie imi place sa-mi cumpar tot felul de pantofi,sandale ,papuci.Cred ca trebuie sa ma opresc si sa port ce am,mai fara toc.Exact cum zici: pentru diferite activitati.Toate bune ,draga mea!
RăspundețiȘtergereSi mie imi place tot ceea ce tine de incaltaminte si imbracaminte, am chiar prea multe haine si incaltari, dar de asa suntem noi femeile. Pupici, buni draga!
RăspundețiȘtergerePort tot ceea ce-mi place, nu-mi prea pasa de ce e la moda...
RăspundețiȘtergereAsa este cel mai bine sa porti ceea ce iti place. Multumesc pentru vizita!
Ștergeremoda vine, moda trece :)) important este sa ne protejam sanatatea si sa ne simtim bine, orice îmbracam si încaltam. Cât ma priveste pe mine, urasc incaltamintea standard! caut si-mi cumpar toate culorile de pantofi sau sandale, imi place sa asortez perfect incaltamintea cu imbracamintea si poseta. în plus, se intampla rar sa ma imbrac cu aceleasi haine doa zile consecutive! :)) Am o colectie impresionanta, atât de incaltari si haine, cât si de posete ☺ Sotului meu ii place stilul pe care-l adopt.
RăspundețiȘtergereInteresant articolul tau! sa ai un weekend fain!
Si eu m asortez de la pantofi pana la geanta, machiaj, etc, si in fiecare zi cu alte haine. Hmm, vezi cum avem gusturi comune. Multumec pentru aprecieri. Pupici draga mea Carmen!
ȘtergereEu sunt mai scunda si inclin sa port incaltari cu toc, dar le ador pe cele confortabile, am mai avut norocul sa dau de sandale cu platforma cum ai postat si tu care sunt extrem de confortabile si mai am o mica comoara, o pereche de adidasi cu platforma interioara care nu se observa, ii ador. Incerc sa port cu tot/fara toc echilibrat pentru ca stiu bine ce fac tocurile coloanei vertebrale, dar uneori nu ma pot abtine :D
RăspundețiȘtergereZi faina!
Si eu am 160cm, asa ca si eu port cu toc, dar le combin, cand cu toc, dar mai gros, cand cu platforma. La ocazii mai deosebite, ma cocotez si eu pe tocuri care nu fac bine coloanei, dar de sufera baba la frumusete, nu?
ȘtergereSunt frumoase, eu as opta pentru ultimul model, dar fiecare are gustul sau. De obicei nu prea merg pe tocuri, dar platforma a fost mereu o optiune buna pentru mine.
RăspundețiȘtergereSunt modele frumoase pe acest site, gusturile asa este nu se discuta. Multumesc pentru vizita!
ȘtergereLa "platformele incredibile" visez eu... :) Deși sunt înaltă și știu că voi crește, când o să fiu mare tot o să îmi iau o pereche, cel puțin ( mami este... cum să-i zic?... "anti-tocuri", mai ales că ea este la a șaptea sarcină acum, deci... TOCURILE SUNT STRICT INTERZISE:) ). Tare drăguțe!:) Fac o vizită pe site, poate văd ceva atrăgător!:)
RăspundețiȘtergerePupici!
Wow, am inteles bine sau tu mai ai 6 frati? Ai rabdare o sa cresti si te vei satura de tocuri, mama ta are dreptate chiar deformeaza coloana fetelor care sunt in crestere. Alege deocamdata ceva comod. Ma bucur ca ti-a placut prezentarea site-ului!
RăspundețiȘtergereAm vazut prea putine femei care stiu purta "platformele incredibile"! :)) Cele mai multe par a fi intr-un echilibru precar...:) Apoi, sa te incalti in club cu asa ceva ar insemna a te "condamna" la a sta sa-i privesti pe altii cum danseaza - asta daca cele care le poarta nu exerseaza acasa, pentru a nu parea infipte in decor. :)
RăspundețiȘtergereIncaltamintea cu toc inalt imi place dar... nu mi-o permit pt ca nu vreau sa-mi lovesc fruntea de toate pragurile de sus! :)) Prefer incaltamintea comoda si nu-mi pasa de moda.
Pe site imi place ca arata incaltamintea "profil-față".
Si ma intreb, daca primesc un colet si nu mi se potriveste nr-ul pantofilor comandati... pot verifica produsul la livrare? Ei scriu acolo ca pot cere alt nr daca nu e cumva deteriorat produsul, lipit, purtat... Daca asa primesc obiectele?! E doar un gand...
Succes!
Mie nu imi plac platformele foarte inalte, un toc de 5 cm e suficient. Cu siguranta ti-l schimba, insa asa e politica de livrare, stii cum e..intotdeauna trebuie sa fii precaut.Multumesc pentru sustinere!
ȘtergereIn general port ce e frumos si comod!
RăspundețiȘtergereNumai bine!
Eu rămăn cu o sinceră nelămurire. Ce sunt alea "super femei" ???
RăspundețiȘtergereVreau o definiţie sinceră, nu să-mi spuneţi cu toate deodată ca sunt misogin! ;)
In viziunea mea o super femeie, e o femeie care se simte bine in pielea ei, care arata bine, care merge inainte chiar si cand viata o doboara.Nu esti misogin, multam de vizita!
Ștergere