De când am acest blog, am descoperit oameni minunaţi cu poveşti de viaţa grozave, oameni de la care pot învăţa ceva zilnic, şi pe care într-o zi chiar mi-aş dori să îi pot cunoaşte personal.
Recent am descoperit un grup de oameni cu multă iniţativă, care se ocupă cu publicitatea pe blog. M-am întrebat sceptică, oare de ce am nevoie de promovare? Unii fac blogging din simplul motiv de a face bani, dar obosesc cititorul cu mult prea multă publicitate plătită. Alţii ca mine, fac blogging doar pentru că astfel se pot îmbogăţi în primul rând spiritual. Tocmai de aceea, mi-am spus că puţină promovare a umilului meu blog nu strică, şi am participat la una din campaniile acestui site. Pot spune că am fost îndrumată la tot pasul, că am primit feed-back la orice întrebare, sau nelămurire de-a mea, şi mai ales am găsit multă seriozitate şi oameni dornici ca şi mine să înveţe mereu, şi mereu. Ba mai mult, am şi câştigat la unul dintre concursuri, ba chiar am impresionat juriul cu una dintre postările mele :))
Sunt şi ei la început de drum ca şi mine, însă campaniilor lor advertoriale dovedesc seriozitate şi o foarte mare grijă în alegerea campaniei perfecte. Ştiu ce vor, şi oferă advertoriale de calitate, şi de ce nu şi premii frumoase. Ţin minte că până să particip la unul dintre concursurile organizate de ei, am participat la un concurs legat de genţi, am fost stupefiată să văd cine a luat locul I, o tipă care scrisese la propriu o mare abureală, iar părerea nu a fost doar a mea, ci şi a celorlalţi concurenţi.
Vremurile s-au schimbat, ne schimbăm şi noi cu timpul, alegem să trăim în prezent, sau ne plafonăm în trecut. Bloggingul a devenit un mijloc modern prin care ne promovăm ideile, gândurile, o modalitate prin care intrăm în contact cu atâţia şi atâţia oameni. Iar acesta e farmecul lumii moderne, vedem, citim, simţim atâtea printr-o simplă navigare pe net. Cuvântul nu mai circulă doar prin viu grai, ci şi pe cale virtuală, atingem suflete cu simple poveşti, şi ne lăsăm atinşi de alte suflete cu poveşti de viaţă la fel de impresionante. E ca un cerc al comunicării din care fiecare are ceva de învăţat. Aşa este şi cu aceasta platformă, oferă campanii de promovare atât pentru cei care doresc să se promoveze contra cost, dar oferă şansa şi bloggerilor să participe la diferite campanii, unde nu doar îşi promovează blogul, dar pot şi câştiga premii tentante.
Am vizitat site-ul, pare foarte util pentru cei interesati de participarea la diferite campanii si castigarea de premii.
RăspundețiȘtergereEu imi doresc foarte mult sa simt sufletul oamenilor cu care interactionez. :) O mica parte din el il lasam in articole si in comentarii. Asta mi se pare fantastic la blogging.
Imi place ceea ce ai scris aici si iti doresc succes la concursuri! :)
RăspundețiȘtergereImi place si ideea de "blogging" pana la punctul in care simt ca ma indeparteaza de oamenii "in carne si oase". :) Imi place in "blogosfera" ca pot "citi parti din oameni", "parti" pe care ar fi posibil sa nu le descopar in realitatea imediata si imi place sa stiu ca exista muuuult mai multi oameni cu suflet frumos, oameni talentati, decat am reusit sa intalnesc de-a lungul timpului. Desigur, :))) stiam ca exista muuult mai multi, doar ca nu am intalnit asa de muuulti! :)
Zile fericite iti doresc, cu drag!
eu nu consider caam blog, este un loc...unde bat si eu campii si vorbesc cu oameni frumosi!
RăspundețiȘtergere